vineri, 3 septembrie 2021

Consideratii despre pescuitul in luna Septembrie



SEPTEMBRIE

Una dintre cele mai favorabile anotimpuri pentru pescuit. Pestii care in lunile iulie si august se refugiaza in ape adanci acum incep din nou sa circule, hranindu-se intens. Pescuitul da roade mai bune pe o perioada mai mare din zi. La pescuitul stationar cele mai bune rezultate se obtin dupa ridicarea cetii de dimineata iar in a doua jumatate a lunii momelile animale incep sa fie superioare celor vegetale. Capturile cu naluci devin tot mai numeroase. Luna excelenta pentru pescuitul cu musca artificiala.

Avatul se pescuieste cu bune rezultate cu naluci si muste;

Babusca incepe sa prefere libelula si viermusii;

Bibanul continua sa cada la rama; exemplare frumoase cad la naluci mici si rotative;

Carasul-la rama, viermusi, mamaliga;

Cega - idem iulie;

Cleanul- vaneaza inca la suprafata putand fi gasit mai ales la marginea curentului din albiile cu prundis si de-a lungul malurilor abrupte, acoperite cu tufarisuri; se folosesc insecte, fructe;

Crapul - in aceasta luna prefera bobul de porumb cu lapte (crud) si mamaliga, perioada favorabila dupa amiaza;

Linul si platica- la inceputul lunii la paine si boaba de grau, apoi la boaba de grau cu viermusi, iar mai tarziu la buchet de viermusi;

Lipanul - cu muste scufundate;

Mihalt - ca in lunile precedente;

Mreana - branza topita, greieri; se mai pot folosi viermusi, coropisnite, lipitori;

Morunasul -prefera ramele;

Obletul -se prinde frecvent dimineata la libelule, viermusi, musca de casa, paste;

Rosioara- la rame, viermusi, grau, paine;

Scobarul - se prinde bine la paine, rame, coropisnite;

Somnul se prinde inca frecvent la tipar, broscute, rame, lipitori;

Salaul - aproape de mal, pe sub radacini la apa adanca, intinsuri de nisip unde se pescuieste cu tipari, bucati de peste, larve de rusalii, rame;

Stiuca incepe sa cada mai des la naluci, indeosebi in ultima parte a lunii;

Vaduvita - merge la apa mai adanca, la momeli obisnuite si in plus la naluci mici, riotative;

La mare se prinde frecvent hanusul, cambula, lufarul, zarganul, chefalul si mai ales guvizii; incepe sa se pescuiasca scrumbia albastra la adancime intre ape, cu taparina sau cu pluta, folosind ca momeala hamsia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu