joi, 6 octombrie 2016

Morunasul




MORUNASUL (Vimba vimba)

Raspandire
Morunasul traieste in bazinele Marii Negre, Marii Caspice, Marii Azov, precum si in cele ale Marii Nordului si Marii Baltice. In tara noastra, raurile cele mai populate cu morunas sunt: Siretul, Prutul, Suceava, Moldova, Buzaul, Bistrita, Crisurile, Oltul, Somesul, Cerna si Muresul (pana in apropierea Reghinului), precum si Dunarea.
Descriere
Dintre toti reprezentantii familiei Cyprinidae din care face parte, aflati in apele noastre, morunasul este pestele cu corpul cel mai alungit. Capul este mic (a patra parte din lungimea corpului), cu botul prelungit deasupra gurii, care se apleaca lateral in jos, in forma de semiluna. Maxilarul superior este mult mai lung decat cel inferior. Ochii sunt de marime potrivita. Solzii sunt astfel dispusi, incat alcatuiesc un adevarat “tais” in continuarea inotatoarei dorsale. Pe portiunea dintre cap si dorsala, precum si pe cea dintre inotatoarele ventrale se poate distinge o dunga neacoperita de solzi.
Capul si spinarea au o culoare plumburiu-albastruie, partile laterale fiind alb-argintii, inotatoarele dorsala si caudala sunt gri, aripioarele de pe burta, dispuse in perechi, galbui sau rosiatice. Burta este alb-argintie.
La finele lunii aprilie, odata cu apropierea perioadei de reproducere, morunasul imbraca haina nuptiala. Spatele pestelui devine negru cu reflexe albastre, flancurile vargate cu dungi transversale negre care alterneaza cu cele argintii, iar aripioarele pectorale, cele ventrale si de sub coada rosiatice. Pe capul si corpul pestelui apar protuberante mici, sub forma unor butonase, raspandite la intamplare, care fac ca morunasul sa nu para neted la pipait.
Dezvoltare
Morunasul se dezvolta putin mai rapid decat cosacul sau cosacul cu bot ascutit.
Biologie
Spatiul de viata al morunasului este alcatuit de apele curgatoare, dar si limanurile cu apa semisalina din preajma tarmului de mare. Ii plac chiar si regiunile mai putin saline ale apelor maritime, migrand insa intotdeauna in susul raurilor cu apa dulce pentru depunerea icrelor. Nu-i displac nici paraiele cu apa mai rece. In apele curgatoare, evita locurile cu curenti puternici.
Acest peste se hraneste in principal cu larvele insectelor, moluste mai mici, melci si scoici, raci mici, rame, precum si cu materii de origine vegetala, exact ca si rudele sale.
Morunasul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, cand se deplaseaza in carduri, in lunile mai-iunie, pentru alegerea locului cel mai potrivit in vederea reproducerii. In acest scop, cele mai propice sunt locurile foarte putin adanci, linistite din albia raului, unde morunasul “se scalda”, adica efectueaza un joc nuptial frenetic in primele ore ale diminetii. Zgomotul produs de cozile pestilor, care lovesc puternic apa, se aude la mare distanta. O femela depune intre 30000 si 200000 boabe de icre.
Carnea lui gustoasa este foarte apreciata, desi are multe oase. Se consuma mai ales sarat, dar si afumat sau uscat.
Pescuitul Sportiv
Este un peste apreciat de pescarii sportivi, desi agatarea si obosirea sa nu ofera satisfactii atat de mari ca la pescuitul celorlalte ciprinide. Morunasul trebuie cautat la coturile raurilor, in locurile unde acestea se latesc si apele mai repezi se intalnesc cu cele mai domoale, la gurile de varsare sau in zonele mai adanci ale lacurilor. Se intretine in carduri, deplasandu-se adesea in grupuri mari, in cautarea hranei. In aceste zone poate fi pescuit cu maxima eficienta, mai ales daca locul de pescuit a fost nadit in prealabil. Tactica nadirii repetate da cele mai bune rezultate. Se presara locul respectiv chiar in timpul pescuitului, utilizand ca momeala materiale similare, in timpul verii este foarte eficienta folosirea boabelor tinere de porumb, indesate in bucati de mamaliga. Laptele si aroma boabelor de porumb se disperseaza repede in apa, atragand morunasii din zona. La fel de eficient este si aluatul facut din boabele unor plante uleioase, din care o bucata se introduce intr-un ciorap de nailon si se fixeaza in asa fel incat sa atarne in apa la locul de pescuit. Uleiurile si celelalte arome ce se disperseaza din aluatul uleios atrag chiar pestii aflati la mare distanta.
Se folosesc doua metode la pescuitul morunasului: cu pluta si cu plumbul pe fund. Cea cu pluta se practica atunci cand pestele se afla in zonele mai putin adanci sau in straturile superficiale ale apei. O varga lunga de 2,5-3 m corespunde scopului propus, cu conditia sa fie sensibila. Guta nu trebuie sa fie mai groasa de 0,20-0,25, unii pescari utilizand chiar nailon de 0,18, pe care il infasoara pe o mulineta simpla. Pluta trebuie sa fie fina, montata in asa fel incat sa poata fi mutata mai usor in sus si in jos pe fir, dupa necesitati. Gura morunasului este mica, asa incat un carlig de 7-9 este tocmai potrivit; momeala trebuie, de asemenea, astfel pusa incat pestele sa o poata inghitii dintr-o data. Momelile cele mai bune sunt rama rosie, miezul de paine, mamaliga, larvele de insecte, boabele de porumb tinere si pline de lapte, bucatelele de cartof fiert. Mamaliga si miezul de paine se framanta putin si se formeaza bilute. Pestele gusta mai intai din momeala, apoi o inghite complet, moment in care cirligul trebuie intepat usor. Morunasul agatat incearca sa se degajeze de carlig, sa il scuipe, inotand in acelasi timp perpendicular sau impotriva sensului de curgere a raului. Obosirea si scoaterea sa cu minciogul nu constituie o problema dificila.
Metoda pescuitului cu plumbul pe fund se utilizeaza in zilele toride de vara, cand pestele se retrage mai spre adancuri. La aceasta metoda este indicata o undita lunga de 2-2,5 m, cu varful sensibil, cu fir subtire de 0,15-0,18. In loc de pluta se foloseste plumbul, care poate fi fixat sau lasat sa gliseze liber pe fir. Plumbul nu trebuie sa fie prea greu si nici agatat la o distanta mai mare de 15 cm de carlig, pentru ca pescarul sa simta muscatura pestelui. Contactul direct al pescarului cu carligul trebuie sa fie permanent prin tinerea firului intins, in ape statatoare, firul se curbeaza, motiv pentru care trebuie privit cu atentie pentru a observa muscatura fina a morunasului.
In zonele cu vegetatie acvatica abundenta pestele nu trebuie lasat sa se ascunda, pentru ca firul se incurca usor printre plante. Pe malurile cu copaci si tufe, vom renunta la obosirea pestelui, tragandu-l direct la mal cu miscari precaute, pentru a nu rupe firul.


miercuri, 5 octombrie 2016

Pescuitul in luna Octombrie


Desi vremea se raceste, temperatura apei este in general superioara celei atmosferice. Pestii raman inca activi, hranindu-se inainte de a intra in iarna. Totusi, in comparatie cu luna septembrie, pescuitul la stationar scade in intensitate. Acum pestii trebuie cautati in locurile insorite iar momelile animale sunt preferate celor vegetale. Pescuitul cu lanseta este foarte fructuos indeosebi pentru stiuca si biban.
* Avatul – se prinde mai bine in prima parte a lunii, apoi mai rar la naluci mici rotative;
* Babusca si obletul la viermusi si libelule;
* Bibanul la rame si naluci;
* Carasul la rame, viermusi si mai rar la mamaliga;
* Cleanul se gaseste la adancimi mai mari si merge la cuburi de branza topita;
* Crapul, linul si platica incep sa prefere momelile animale; in balti si iazuri mai mananca si momeli vegetale;
* Mreana – se prinde inca bine cu svaiter. Daca apa este limpede, merge si buchetul de viermusi si larve de rusalii. In apa tulbure rama grasa, alba si rosie sunt momelile preferate;
* Obletul se prinde bine cu viemusi si libelule;
* Rosioara prefera viermusi, libelule;
* Scobarul ofera in acest anotimp un pescuit rodnic la momeli vegetale si animale;
* Somnul mananca din ce in ce mai putin; tipari, broscute, rame;
* Salaul se prinde la aceleasi momeli ca si somnul dar mult mai frecvent;
* Stiuca merge foarte bine la peste viu si la naluci;
* Vaduvita – idem septembrie;


La mare in luna octombrie se pescuieste satisfacator la chefal mic, scrumbie, guvizi, lufar, scrumbie albastra.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Avatul




AVATUL (Aspius aspius)

Raspandire
Aceasta specie se gaseste in aproape toate apele de ses din Europa, limita nordica a raspandirii sale fiind Peninsula Scandinava si Finlanda.
Descriere
Din punct de vedere al clasificarii, avatul apartine familiei ciprinidelor (al caror reprezentant tipic este crapul), deci face parte dintre pestii pasnici. Aceasta caracteristica se mentine insa numai in primul an de viata, cand el se hraneste cu plancton; dupa aceea trece definitiv la modul de viata de rapitor, motiv pentru care toate tratatele de specialitate il amintesc ca unicul reprezentant rapitor al ciprinidelor.
Despre avat putem spune ca are o forma “clasica” de peste. Este unul din pestii cei mai eleganti si mai frumosi ca forma, cu corpul alungit, usor turtit lateral si acoperit cu solzi relativ marunti. Profilul spatelui are o linie usor curbata, in spatele inotatoarei ventrale se afla un tais acoperit cu solzi. Are gura mare, a carei deschizatura despica in adancime capul, botul fiind ascutit. Maxilarul inferior se ridica usor peste cel superior. Capatul din fata al maxilarului inferior este ingrosat, potrivindu-se intr-un spatiu scobit corespunzator in maxilarul superior. Dintii lui sunt bine dezvoltati si puternici, cu varfurile usor indoite. Ochii sunt relativ mici. Inotatoarea caudala este mare, despicata in doua parti egale, inotatoarele pectorale se termina in unghi ascutit si dorsala este taiata intr-un unghi ascutit. Inotatoarea de la baza cozii are forma curba.
Spatele pestelui este negru-albastrui, dar poate fi si cenusiu-verzui, in timp ce partile laterale sunt de un cenusiu-plumburiu, trecand in cenusiu-albicios spre burta, inotatoarele dorsala si caudala sunt albastrui, restul fiind de regula cenusii sau uneori cu o nuanta rosiatica. Irisul ochilor este argintiu, iar pupilele prezinta cate un cerc auriu. In perioada de reproducere, pe capul si corpul masculilor apar mai multi butoni cornosi, proeminente ce se simt la pipait.
Dezvoltare
In unele locuri avatul poate creste la dimensiuni foarte mari, atingand cateodata chiar greutatea de 30 kg. In tara noastra, insa, cele mai mari exemplare prinse nu ating decat lungimea de 1 m, greutatea lor fiind de 10-12 kg. In medie, lungimea avatului in apele noastre este de 35-40 cm, iar greutatea medie de 1-1,5 kg.
Biologie
Spatiul de viata al avatului este constituit de apele dulci, desi in unele cazuri poate trai si in ape semisaline. El se simte “acasa” nu numai in rauri, ci si in lacuri, indeosebi atunci cand acestea nu sunt situate la o altitudine prea mare fata de nivelul marii, in lacurile de acumulare din regiunile deluroase, mai ales acelea in care traiesc multi obleti. Se simte bine numai in apele curate, limpezi, evitandu-le pe cele tulburi. Traieste si in apele din bratele moarte ale unor rauri, deci si in baltile de langa Dunare, unde ajunge cu ocazia inundatiilor din primavara, in apele mai adanci, el poate fi intalnit cel mai adesea pe la mijlocul adancimii apei respective.
Avatul este un inotator foarte bun si rapid, pe distanta scurta. Se arunca fulgerator asupra pradei, motiv pentru care este dusmanul cel mai de temut al obletilor, care nu pot sa-i faca fata. Locurile de vanatoare ale avatului se afla de obicei in vecinatatea suprafetei apei, unde misuna pestisorii, iar cand avatul porneste in goana dupa ei, el inoata atat de aproape de suprafata, incat de multe ori brazdeaza vizibil luciul apei. Uneori sare chiar in aer, urmarind obletii care, disperati, incearca sa se salveze tasnind din apa. Adesea isi incolteste prada langa picioarele de pod sau alte obstacole mari asemanatoare din apa, astfel incat pestisorul respectiv nu mai are nici o sansa de scapare.
In apele curgatoare, prefera locurile din preajma unor pietre sau mormane de bolovani, unde se formeaza mici vartejuri, precum si locurile de confluenta ale canalelor cu raurile. Sta cu placere in apele cu liman, unde curentii se intortocheaza rotind apa, dar nu evita nici locurile de intalnire a curentilor mai puternici din rau cu cei mai lenti. Ii plac apele iuti din preajma bancurilor de nisip sau pietris, precum si apele mai linistite si mai adanci din spatele acestora, unde vartejurile se formeaza continuu. In astfel de locuri surprinde adesea obletii cu care isi astampara foamea. Prefera apele limpezi, unde vede bine si poate sa-si urmareasca prada. Daca grupul de obleti se refugiaza printre crengi cufundate in apa sau alte adaposturi asemanatoare, avatul nu-l urmareste, pentru ca aceste conditii nu-l avantajeaza.
Avatul vaneaza numai in timpul zilei, lucru de care este incapabil noaptea. Adesea porneste la vanatoare in grupuri, intelegandu-se bine cu confratii de specie. Este un luptator exceptional, care nu-si ataca prada “miseleste”, stand la panda ca stiuca, somnul sau salaul, care dispun si de un colorit potrivit pentru a se face nevazuti, ci ataca direct, pe fata, bazandu-si atacul pe miscarile iuti si maniera de inot deschisa, fulgeratoare, cu care isi urmareste si ajunge din urma prada, in timpul vanatorii isi tradeaza prezenta foarte des, intrucat nici un alt peste nu brazdeaza suprafata apei asa cum o face avatul. Nu are locuri permanente de refugiu, strabatand drumuri mai lungi sau mai scurte in cautarea hranei in cursul zilei.
Avatului nu-i place decat hrana vie. Alimentul sau de baza este obletul, pe care-l vaneaza urmarindu-l la suprafata apei. Susurul apei provocat de grupul de obleti in fuga tradeaza adesea si prezenta avatului in aceeasi zona. Ii place si puietul de clean, caras sau rosioara, precum si boartele. In afara de acesti pesti mai mici, se hraneste ca si ceilalti ciprinizi si cu materii vegetale din apa, cu rame, larve de insecte si insecte mai mari, raci mici, viermi etc. Cat timp este puiet, mananca cu mare pofta larvele de Chironomus. Avatul se hraneste in tot cursul anului, dar mai ales intre lunile aprilie si octombrie cu precadere in diminetile zilelor calde de vara sau seara.
Oricat de periculos ar fi, avatul are si el dusmani care ii pot veni de hac. Dintre acestia putem aminti exemplarele mai mari de stiuca si salau, care il devoreaza fara remuscari.
Avatul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, mai rar la 4 ani. Depunerea icrelor are loc primavara, concomitent cu salaul, deci la sfarsitul lui martie si in luna aprilie. Instinctul de conservarere a speciei determina avatii sa se stranga in aceste zile in grupuri mari, compacte, deplasandu-se corp langa corp, ca somonii, spre locurile de depunere a icrelor.
O femela depune 80000-120000 boabe de icre, cu diametru de 1,4-1,6 mm de culoare galbena.
Carnea avatului este gustoasa, dar mai ales cea a exemplarelor mai mici are foarte multe oase.
Pescuitul Sportiv
Avatul este foarte apreciat de pescarii sportivi, deoarece, fiind peste rapitor, ataca cu mare elan carligul cu nada oferit corespunzator, prilejuind pescarilor sportivi clipe extrem de placute. Cercetarea atenta dezvaluie repede locurile unde avatul vaneaza obleti, de regula in compania altor confrati. Pescuitul la avat da rezultate bune incepand cu luna martie si pana in zilele cu inghet din noiembrie-decembrie, dar foamea lui atinge apogeul dupa perioada depunerii icrelor, in aprilie, cand ataca totdeauna carligul nadit. Isi schimba locul in permanenta, urmarind grupurile de obleti. Se pescuieste mai eficient dimineata si seara, dar daca nu si-a satisfacut pofta, avatul vaneaza chiar si in orele de pranz ale zilelor calduroase de vara, cand poate fi de asemenea prins.
Metoda cea mai etica de pescuit a avatului este cea cu musca artificiala, asemanatoare mustei artificiale utilizate la pastravul indigen, cu deosebirea ca trebuie sa fie ceva mai mare. Nu este neaparat nevoie ca musca artificiala sa aiba un colorit identic cu al mustelor adevarate care zboara deasupra apei in zona respectiva, succesul fiind asigurat chiar daca coloritul acesteia este viu, fantezist. Uneori este insa nevoie sa schimbam musca artificiala cu alta, de alta culoare (motiv pentru care este bine sa luam cu noi un set de mai multe culori), intrucat avatul este un peste capricios si nu se poate sti dinainte care anume culoare il va incita la atac. Spre deosebire de modul in care se pescuieste cu musca artificiala la pastrav, la avat musca artificiala trebuie aruncata cat mai departe, la 50-60 m. Aruncarea la asemenea distante se poate realiza cu ajutorul unui plumb in forma de inima (de 10 g, dar cand curentii sunt puternici poate fi si de 20-25 g), care, prin greutatea sa, atrage dupa el carligul si musca artificiala sau lingura. Prin plumb se trece o bucata de sarma tare, dar maleabila, ale carei capete se indoaie sub forma de ochiuri. La unul din aceste capete se monteaza un vartej, la celalalt un inel de care se fixeaza apoi carligul triplu sau musca artificiala. Unii pescari cresteaza adanc plumbul cu ajutorul unui cutit ascutit, pentru ca acesta sa vibreze in timp ce este tras prin apa, atragand astfel si mai mult atentia avatului.
Se pot folosii cu mare succes si lingurile, voblerele si twisterele.
La pescuitul avatului se utilizeaza o varga mai puternica, mai rigida, avand in vedere greutatea relativ mare a pestelui, precum si distanta la care trebuie aruncat carligul. Pescuitul avatului cu lingura corespunde in linii mari celor descrise la metoda similara utilizata la stiuca. Lingurile Farlow, Heinz, Mepps, precum si linguri obisnuite, de marimea unei unghii, sunt cele mai potrivite acestui scop. Daca presupunem ca in locul respectiv exista exemplare mai mari, vom folosi linguri de tip Zett, de diferite marimi, de preferinta linguri mai mici. Se poate aplica aceasta metoda si prin fixarea unui pestisor viu in carligul triplu.
Metoda de pescuit a avatului cu ajutorul bilei de sticla (“buldo”) se practica mai ales in apele statatoare. Bila “buldo” se fixeaza pe fir prin ochiul aflat in prelungirea sa conica. In partea cealalta a bilei se leaga un fir lung de 60-80 cm, la capatul caruia se fixeaza un carlig de salau de dimensiuni medii sau un carlig triplu mai mic. De acest carlig se prinde pestisorul viu ce serveste ca nada, trecandu-i varful carligului prin orificiul nazal. Bila impiedica pestisorul nada (de obicei obletul) sa se lase la fund, mentinandu-l in straturile superioare ale apei unde obisnuieste sa vaneze avatul. Nada, aruncata mai departe in prealabil, trebuie condusa cu ajutorul mulinetei si al vergii in zona unde se presupune ca exista avati. S-a intamplat ca avatul flamand sa nu atace carligul nadit, ci insasi bila, motiv pentru care este bine ca si aceasta sa fie prevazuta cu un mic carlig triplu. Uneori, aceste bile se umplu pe jumatate cu apa, dupa care pot fi trase prin apa dintr-o parte intr-alta, la o anumita adincime.
Atacul avatului este extrem de energic si fulgerator, de aceea, de obicei, pescarul nu are timp sa intepe carligul. Rezistenta manifestata de fir si de varga este insa, de regula, suficienta pentru agatarea definitiva a pestelui. Se intampla adesea ca avatul sa “tinteasca” nada de la 2-3 metri, caz in care poate da gres. Nu-si pierde cumpatul, repetand in scurt timp atacul de la o distanta mai mica. Avatul agatat se apara cu inversunare la inceput, cedand insa in scurt timp, deoarece oboseste repede. S-a intamplat totusi ca, inainte de a fi scos cu minciogul, avatul sa fie atat de speriat, incat cu un ultim efort sa rupa firul, sarind in apa. Cavitatea sa bucala este solida; carligul odata patruns nu mai iese de acolo. Uneori, carligul trebuie recuperat nu din gura, ci din interiorul ei, in caz ca pestele l-a inghitit. Pentru asemenea ocazii sunt de mare folos clestele special pentru recuperari de carlig si o foarfeca obisnuita. Pescarii sportivi cu experienta in pescuitul avatului pot obtine rezultate excelente intr-o perioada scurta de timp.

Lungimea minima admisa la pescuit: 30cm

vineri, 30 septembrie 2016

Pescuitul in luna Septembrie




Una dintre cele mai favorabile anotimpuri pentru pescuit. Pestii care in lunile iulie si august se refugiaza in ape adanci acum incep din nou sa circule, hranindu-se intens. Pescuitul da roade mai bune pe o perioada mai mare din zi. La pescuitul stationar cele mai bune rezultate se obtin dupa ridicarea cetii de dimineata iar in a doua jumatate a lunii momelile animale incep sa fie superioare celor vegetale. Capturile cu naluci devin tot mai numeroase. Luna excelenta pentru pescuitul cu musca artificiala.

* Avatul se pescuieste cu bune rezultate cu naluci si muste;
* Babusca incepe sa prefere libelula si viermusii;
* Bibanul continua sa cada la rama; exemplare frumoase cad la naluci mici si rotative;
* Carasul-la rama, viermusi, mamaliga;
* Cega – idem iulie;
* Cleanul- vaneaza inca la suprafata putand fi gasit mai ales la marginea curentului din albiile cu prundis si de-a lungul malurilor abrupte, acoperite cu tufarisuri; se folosesc insecte, fructe;
* Crapul – in aceasta luna prefera bobul de porumb cu lapte (crud) si mamaliga, perioada favorabila dupa amiaza;
* Linul si platica- la inceputul lunii la paine si boaba de grau, apoi la boaba de grau cu viermusi, iar mai tarziu la buchet de viermusi;
* Lipanul – cu muste scufundate;
* Mihalt – ca in lunile precedente;
* Mreana – branza topita, greieri; se mai pot folosi viermusi, coropisnite, lipitori;
* Morunasul -prefera ramele;
* Obletul -se prinde frecvent dimineata la libelule, viermusi, musca de casa, paste;
* Rosioara- la rame, viermusi, grau, paine;
* Scobarul – se prinde bine la paine, rame, coropisnite;
* Somnul se prinde inca frecvent la tipar, broscute, rame, lipitori;
* Salaul – aproape de mal, pe sub radacini la apa adanca, intinsuri de nisip unde se pescuieste cu tipari, bucati de peste, larve de rusalii, rame;
* Stiuca incepe sa cada mai des la naluci, indeosebi in ultima parte a lunii;
* Vaduvita – merge la apa mai adanca, la momeli obisnuite si in plus la naluci mici, riotative;

La mare se prinde frecvent hanusul, cambula, lufarul, zarganul, chefalul si mai ales guvizii; incepe sa se pescuiasca scrumbia albastra la adancime intre ape, cu taparina sau cu pluta, folosind ca momeala hamsia.

marți, 27 septembrie 2016

Platica


PLATICA(Abramis brama danubi)


Numiri populare:platica,barca,carjanca,latita,palstaica,platicuta,sanet etc.O recunoastem usor dupa trupul foarte plat ,turtit lateral,si dpa spatele inalt ,arcuit,ghebod,are capul mic ,botul scurt ,gura adusa putin sub bot .Inotatoarele sunt albastrui ,iar coada scobita adanc ,cu aripioara de jos mai lunga.Culoarea celor ce traiesc in apele de rau este mai deschisa ,spinarea verde-cenusie ,burta argintie,cele din balti sunt cenusii pe spate,ruginii sure pe coaste si galbui pe burta .Culoarea platicii variind ,numai forma trupului constituie un semn de recunoastere sigur.Traieste in apele de ses domoale si in balti.Uneori o intalnim si in apele mai repezi ,in cazul cand acestea se varsa intr-o balta sau intr-un rau domol.In apele noastre specia populeaza Dunarea si baltile ei,lacurile litorale,precum si toate baltile cu apa dulce ,lacurile interioare :
Snagov,Valea Mostistei,cursul inferior al raurilor:Mures,Olt,Somes,etc.In Prut,Siret si Timis este rara.Platica mica(carjanca)traieste in grupuri ,adeseori foarte numeroase ;cand creste insa ,umbla tot mai singura si nu se aduna decat in timpul reproducerii si inspre iarna ,cand se carduieste,In rauri ,ea se tine spre fundurile adanci si argiloase;in balti si iazuri traieste mai ales langa tufe de stuf si papura,preferand lacuri cu fundul mai nisipos.De obicei atinge 25-30 cm.
lungime si o greutate de pana la 1kg.,putand ajunge insa ,in mod exceptional ,la 60-70 cm.si o greutate maxima de 5kg.Peste "de undita",pentru pescuitul lui este necesara formarea unui vad ,aruncand boabe de grau ,mamaliga,cartofi fierti si faramitati.Platica,fiind foarte sperioasa ,pescarul va sta cat mai ascuns si va folosi strune cat mai subtiri ,insa destul de rezistente .
Carligul va avea o deschidere de 8-10 mm ;deci destul de mare pentru ca gura platicii este frageda ,iar un carlig mic si subtire i-o poate usor sfasia .Pluta usoara va lasa momeala pana la fund ,apa fiind lina si struna subtire ,se vor pune doar una-doua alice .Momelile folosite sunt:
rame de gunoi,mazare fiarta bine,ca sa fie destul de moale si cocoloase de mamaliga sau de cartofi fierti si faramitati .In apa tulbure ,platica se prinde mai usor ;cand apa este limpede ,o putem prinde numai la fund.Totdeauna o vom pescui cu undita cu pluta .In apele curgatoare cautam platica aruncand mai ales deasupra locurilor unde apa este adanca sau formeaza valtori domoale .
In balti cele mai bune locuri de pescuit sunt pragurile ce despart apa mai mica de bulboanele adanci .Cu cat vom iesi la pescuit mai de dimineata ,cu atat vom avea rezultate mai bune .Zilele cand platica se da cel mai bine la undita sunt cele ploioase sau cele cu zapuseala mare.Imediat ce pestele pune gura pe momeala ne dam seama dupa miscarile plutei ;aceasta se rastoarna ,apoi este trasa lateral pe apa sau scufundata vertical.Cand,dupa miscarile plutei ,observam ca platica ,face miscari scurte ,smucite,nehotarate,cand intr-oparte cand in alta ,ca in cele din urma sa ramana nemiscata ,vom sti ca s-a prins in carlig.Obosirea unei platici mari cere multa bagare de seama si rabdare .Nu este ingaduit sa o fortam ,fiindca i se rupe usor buza de pe carlig .Cu unditele cu plumb la fund putem pescui de multe ori platici mari ,care adesea se prind singure in carlig .Fiind un peste dintre cei mai banuitori ,este de ajuns sa apara o umbra pe apa ,ca sa-l sperie.Cu toate ca are oase foarte multe carnea ei este deosebit de dulce ,de gustoasa.Epoca de reproducere este in aprilie si mai.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

luni, 26 septembrie 2016

Pescuitul in luna August


August – Calendarul Pescarului –
Si in luna august pescuitul da roade cel mai bine dimineata si seara, Pe timpul zilei pestii se ascund in locurile racoroase si umbrite, departe de calcura soarelui lunii august. Totusi intervalul orar in care se poate pescui creste fata de luna iulie.
* Avatul ofera partide interesante la marginea suvoaielor si la varsarea garlelor si canalelor, cu naluci mici, rotative; un pescuit interesant si cu rezultate este cel cu musca naturala sau artificiala;
* Babusca- la samanta de canepa, bob de grau, paste, paine;
* Bibanul – pestisori vii, rame rosii, insecte, si chiar mamaliga
* Carasul- la mamaliga, rame, viermusi;
* Cega – idem iulie;
* Cleanul -continua sa prefere greierii si cosasii. In zilele foarte calduroase se ascund in spatele diferitelor obstacole de unde, pe langa musca mare, paroasa, neagra sau rosie, poate fi scos cu un buchet mare de viermusi;
* Crapul – mamaliga, rame, insecte, boiles, petete etc. Luna august este luna perfecta pentru pescuitul crapului.
* Linul si platica- la paine si bob de grau. Catre sfarsitul lunii august, boabe de grau si viermusi ori mici rame, viermusi si rame la un loc;
* Mihaltul – idem iulie;
* Mreana – la cuburi de branza si la greier; rame rosii pe fundul apei, ghem de vermusi de carne;
* Obletul se prinde mai ales cu paste, musca de casa, furnica inaripata;
* Rosioara la viermusi de carne, insecte mici, mamaliga, paine
* Scobarul – la fel ca si mreana, dar cu momeli mai mici
* Somnul – la fel ca in luna anterioara.
* Stiuca incepe sa manince orice misca. se poate pe langa palcurile de stuf atat de pe mal cat si din barca. Pestisorii vii sunt o momeala foarte buna alaturi de momelile stralucitoare oscilante, rotative, voblere si twistere.
* vaduvita- ca in luna anterioara.
La mare in luna august la fel ca in luna anterioara se prinde bine:
* Calcan – se prinde la adanc si pe fund, cu hamsie; cambula si guvizi.
* Barbuni, la mal, intre ape – cu rama de mare; chefal la mal, pe fund cu rame de mare;
* Lufar, la adancime, intre ape, cu taparina si naluci;
* Hanus la adanc pe fund, cu hamsie, aterina, guvizi; stravizi, la adanc, intre ape, cu taparina, pluta, cu aterina jupuita si garizi;
* Zargan, la adanc, intre ape, cu pluta, momind cu hamsie si aterina.
* Stavrid si cambula.


duminică, 25 septembrie 2016

Batca


BATCA(Bllica bjorna)

I se mai spune corbanca,corpaca ,frunza plopului etc.Multi o confunda cu platica,cu care la prima vedere ,seamana destul de bine .Se deosebesc insa ,batca avand solzii mai mari ,inotatoarea anala mai scurta ,iar baza cozii colorata in rosu ,in timp ce la platica este cenusiu-albastruie .Talia ei obisnuita este de 20-25 cm.,putand ajunge si la 35 cm.,cand catareste peste 1kg.Se intalneste frgvent in regiunea Dunarii(cu toate baltile si japsele invecinate),in balti si lacuri .Apoi in Timis,
Bega,Beregzau etc.Metoda de pescuit ,precum si momelile si sculele folosite sunt asemanatoare celor utilizate la pescuitul platicii .In timp ce platica traieste in ape cu funduri mai nisipoase ,
langa tufele de stuf si papura ,batca se tine mai aproape de maluri si spre funduri mai maloase.


Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Pescuitul in luna Iulie


In general, in luna iulie se obtin rezultate la pescuit numai in primele si ultimele ore ale zilei. La pescuitul stationar, in afara de insecte si libelule, momelile vegetale sunt aproape intotdeauna mai eficace.

* Avatul cade la naluca mica rotativa, alba sau galbena, la confluente; cu musca, pe sub arbori, de pe mal;
* Babusca- mai ales la samanta de canepa si paste; se obtin rezultate si la boaba de grau, viermisori si libelule;
* Bibanul- la rame, coropisnite, peste viu; la lanseta, mai rar, cu naluci mici rotative;
* Carasul- la rame rosie, mamaliga;
* Cega- in Dunare si in raurile mari din Ardeal, pe fund tare, argilos sau pietros, la larve de rusalii, racusori, rame albe sau negre;
* Cleanul da rezultate la pescuitul pipait cu greiere, lacuste, tauni;
* Morunasul-se pescuieste aproape de fund cu mamaliga, rame, viermusi, sange inchegat;
* Mreana – la branza veche, cuburi de branza topita si mai ales la greiere (momeala indicata pana in septembrie), larve de rusalii, coropisnite, rame groase de pamant;
* Crapul- la cartofi fierti, boabe de grau si de porumb conservat, paine, mamaliga;
* Obletul – la viermusi, paine, musca de casa;
* Platica – cu boabe de grau, paine, paste;
* Rosioara, pe langa pescuitul cu pluta la virmusi, paste, ofera un pescuit interesant la suprafata cu musca naturala;
* Linul- la coada de rac, rame groase de pamant;
* Lipanul- cu musca artificiala aproape la toate orele zilei;
* Scobarul- se prinde bine cu viermusi, rame, mai ales in ape tulburi, la coropisnite si chiar la paine si mamaliga;
* Somnul se prinde frecvent indeosebi dimineata si seara la tipari, broscute, lipitori- mai rar in rauri;
* Salaul- la peste viu si la bucata de peste;
* Stiuca – la peste viu; mai rar la pescuitul cu naluci;
* Mihaltul- rar, in bulboane, la fund;
* Vaduvita- se gaseste mai spre suprafata unde se poate prinde cu viermusi, rame si paste.

La mare in luna iulie se prinde foarte frecvent:

* Calcan – se prinde la adanc si pe fund, cu hamsie; cambula si guvizi.
* Barbuni, la mal, intre ape – cu rama de mare; chefal la mal, pe fund cu rame de mare;
* Lufar, la adancime, intre ape, cu taparina si naluci;
* Hanus la adanc pe fund, cu hamsie, aterina, guvizi; stravizi, la adanc, intre ape, cu taparina, pluta, cu aterina jupuita si garizi;
* Zargan, la adanc, intre ape, cu pluta, momind cu hamsie si aterina.


Sursa:”pescarulhoinar.com”

joi, 22 septembrie 2016

Scobarul


SCOBAR(Chondostroma masus)

Numiri populare:scobar,carmaci,podete,pudusca,podut,scobsu,tarnic,mate negre etc.
Are trupul zvelt ,prelung,usor comprimat lateral.Pe spate este sur -inchis sau verde-cenusiu.si pe burta este argintiu.Caracteristicile dupa care poate fi recunoscut usor sunt urmatoatrele:
bot lung cu nas proeminent ,gura sub bot,ca o taietura dreptunghiulara ;linia laterala de la cap la coada ,foarte pronuntata.Daca il vom spinteca ,vom vedea ca peritoneul este negru (din aceasta cauza ,in unele regiuni din tara i se spune"mate negre");cu exceptia inotatoarei dorsale ,care este cenusie celelalte sunt galbene sai de un rosu-aprins.De obicei are 20-30 cm.dar ajunge si pana la 40cm.In ceea ce priveste greutatea ,normal are 100-150gr.dar poate atinge si 1,5kg.Il intalnim in numar destul de mare aproape in toate apele noastre curgatoarede ses si din regiunea dealurilor ,populand:Dunarea,Siretul,Prutul,Muresul,Oltul,Crisurile,Bega,Timisul,Suceava,
Moldova,Tarnavele,Cibinul,Cerna etc.Ii place atat raurile repezi ,cat si cele domoale,,cu albie nisipoasa .Evita apele statatoare si maloase.Toamna si iarna trage in ape linistite,lasandu-se la fund.Reproducerea are loc in aprilie si mai ,cand se aduna in carduri mari ,decimate de pescarii cu plasele.Umbla in carduri si in afara epocii de reproducere ,putem scoate cu undita in locuri bune ,scobar dupa scobar.In timpul reproducerii urca in susul apei ,pana in zona pastravului .In aceasta perioada nu manifesta nici un fel de teama de om ,cazand usor victima branconajului si putand fi decimat in masa.Nefiind atat de banuitor si de siret ca alti pesti ,prinderea scobarului cu undita este destul de usoara .Il pescuim cu pluta .Deoarece este un peste de adanc .lasam momeala pana la cel mult un lat de palma deasupra fundului albiei.Momirea se face cu rame de gunoi ,viermi de carne,si larve de musca .Deoarece are gura mica ,carligele vor fi si ele mici.O struna de nailon de 20-24/100 rezista orcarui scobar ,oricat de mare ar fi el.Inteparea nu trebuie sa urmeze imediat ce da semn pluta ;vom astepta cateva clipe si numai cand pluta s-a scufundat cu totul ,vom intepa.O data ce apuca momeala ,nu o mai lasa din gura.Cele mai bune locuri de pescuit sunt cele cu apa adanca de 1-2m.care trece peste prundisurile ,ochiurile si valtorile din marginea suvoiului ,pe sub maluri inalte.Perioada in care scobarul se da mai bine la undita este din iunie pana in octombrie.Carnea lui nu are niciodata gust de namol ,este destul de gustoasa ,insa nu una din cele mai alese.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

marți, 20 septembrie 2016

Pescuitul in luna Iunie




In a doua jumatate a lunii iunie prohibitia se ridica. Luna iunie este una dintre cele mai bune perioade de pescuit. Rezultatele sunt cam la fel in toate orele zilei.

Totusi, instabilitatea barometrica din aceasta perioada provoaca si numeroase insuccese. In aceasta perioada bradisul este abundent in multe balti, fiind greu de utilizat lansetele.

* Avatul se pescuieste cu peste viu, naluci mici rotative (albe sau galbene); se poate incerca si cu musca artificiala la marginea suvoaielor;
* Babusca si obletul- se prind, ca si pana acum, cu libelule, muste, viermusi, rame si paste (paine, mamaliga);
* Bibanul si stiuca -continua sa muste la peste viu, insa mai in larg, in preajma vegetatiei, precum si la naluci, catre suprafata. La lanseta sansele pescuitului scad pe masura incalzirii apei;
* Carasul, crapul, linul si platica se prind cu momeli animale, dar spre sfarsitul lunii cele vegetale dau rezultate mai bune. Bulele de aer indica drumul pe care-l parcurg pestii prin vegetatia subacvatica in plina dezvoltare;
* Cleanul -se intalneste la marginea suvoaielor din albiile cu prundis si de-a lungul malurilor inalte, acoperite de vegetatie arborescenta. Cade la muste artificiale mari si paroase, rosii si negre, greieri, lacuste, carabusi, precum si la dude si cirese;
* Mreana -incepe sa se prinda mai frecvent la larve de rusalii, coropisnite, rame groase de pamant, lipitori cu ventuzele taiate, cuburi de branza veche, de branza topita si mai ales greiere (momeala indicata pina in septembrie);
* Obletul – la viermusi, paine, musca de casa;
* Platica – cu boabe de grau, paine, paste;
* Rosioara- pe langa pescuitul cu pluta la virmusi, paste, ofera un pescuit interesant la suprafata cu musca naturala;
* Scobarul -se prinde bine cu viermusi, rame, mai ales in ape tulburi, la coropisnite si chiar la paine si mamaliga;
* Somnul -musca cu lacomie la tipar, broaste, lipitori, rame mari -pe apa tulbure; prefera orele matinale si seara;
* Salaul- la peste viu si la bucati de peste, pe langa maluri, radacini, la apa adanca;
* Vaduvita -se prinde mai ales catre mijlocul zilei, la fund, cu mamaliga, rusalii, rame, viermusi, cosasi si carabusi.

La mare se prinde foarte frecvent: calcan – se prinde la adanc si pe fund, cu hamsie; cambula si guvizi. Barbuni, la mal, intre ape – cu rama de mare; chefal la mal, pe fund cu rame de mare; lufar, la adancime, intre ape, cu taparina si naluci; hanus la adanc pe fund, cu hamsie, aterina, guvizi; stravizi, la adanc, intre ape, cu taparina, pluta, cu aterina jupuita si garizi; zargan, la adanc, intre ape, cu pluta, momind cu hamsie si aterina.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

luni, 19 septembrie 2016

Vaduvita


VADUVITA(Leuciscus idus)

Numiri populare:alboane,vaduvita
Este un peste de baltasi de rauri de ses,care ajunge pana la o lungime de 30-35cm.si la o greutate de 0,5-2kg.,exceptional 4-8kg.La noi traieste in Dunare ,in baltile ei si in regiunea inferioara a raurilor .Trupul,mai mult indesat decat prelung,putin comprimat ,spatele curbat ,capul mic cu fruntea lata ,gura in varful botului ,taiata oblic in jos sunt trasaturile ei distinctive.Culoarea variaza dupa locul unde se afla ,dupa anotimp si varsta.In timpul primaverii vaduvita are spinarea sura-cenusie ,cu luciri metalice -albastrui,coastele sure ,burta argintie ,capul bate in auriu ,inotatoarea din spate si coada au reflexe sur-albastrui si violete ,iar celelalte inotatoare bat in rosu.Toamna culoarea vaduvitei se inchide,pe spate ajungand sa fie neagra-plumburie -de unde i se trage si numele-,iar lucirile aurii devin albe-galbui ,corpul si mai ales spatele fiindu-i stropite cu bobite aurii.Primavara iese in apele mici ,line,apoi trece si in balti ,unde are loc reproducerea ,incepand din martie si pana pe la mijlocul lui iunie.Atat timp cat este cald ,vaduvita sta in ape mici ,aproape de suprafata,spre toamna se retrage in adanc,iar iarna cauta cele mai mari adancimi in care poate sa ajunga.De obicei o gasim in bulboanele mici ,din apropierea tarmurilor .Se pescuieste cu undita cu pluta.Carligele vor avea o deschidere de 6-8mm,iar plumbul cel mult 5gr.Nadele cele mai eficace sunt ramele ,in special cele rosii de gunoi,cosasii,gandacii de mai,viermii de carne.Vaduvita incepe sa se dea la undita primavara de timpuriu .Cand vremea este racoroasa si apa mai limpede ,potrivim momeala mai spre fundul apei ;pe caldura sau cand apa este tulbure ,momeala va fi scufundata cel mult 50-60cm.de oglinda apei,si purtata cat mai aproape de tarm si de-a lungul acestuia.Vara cele mai bune ceasuri de pescuit sunt dis-de-dimineatasi seara,de pe la orele 18, cand se intuneca de-a binele toamna ,cele mai bune sunt orele dinainte de amiaza ,iar dupa pranz ,incepand de pe la orele 14 pana noaptea.Pentru a intepa,este de ajuns sa smucim scurt varga .Sa nu ne grabim sa scoatem vaduvita prinsa ,pentru ca ea se lupta voiniceste ,cu smucituri scurte ,dar puternice ,si oboseste mult mai greu decat alti pesti.Are carnea grasa ,cu putine oase ,foarte gustoasa ,gatita,capata o nuanta rosiatica.


Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Pescuitul in luna Mai




MAI

In aceasta luna pescuitul este de regula oprit.
La mare se pescuiesc guvizi, cambula - langa tarm, pe fund, cu hamsie.


sâmbătă, 17 septembrie 2016

Pescuitul in luna Aprilie




APRILIE

In aceasta luna pescuitul da rezultate la aproape toti pestii datorita cresterii temperaturii apei, aparitiei vegetatiei subacvatice si larvelor. La jumatatea lunii de regula pescuitul intra in prohibitie.
Pentru avat- ramane valabila valabila remarca facuta la luna precedenta;
Babusca si obletul continua sa prefere libelula, viermusul de carne dar incep sa cada si la paste (mamaliga, paine);
Pescuit excelent la biban si stiuca, cu peste viu. La lanseta se obtin rezultate de-a lungul perdelelor de stuf si in coada lacurilor si iazurilor;
Carasul, crapul, linul si platica isi manifesta prezenta prin bule de aer ce apar la suprafata apei. Continua sa prefere momelile animale (rame, viermusi ...). Crapul mai cade si la mamaliga;
In apa limpede cleanul cade la sange inchegat, insa este tentat si de un buchet de viermusi pe carlig triplu;
Mreana prefera inca branza topita;
Rosioara se prinde bine cu libelule, viermusi;
De regula in aceasta perioada scobarul se reproduce, asa ca pescuitul nu da rezultate;
Somnul mic musca la rama in apele curgatoare;
La salau se obtin unele rezultate la peste viu;
Vaduvita -continua sa muste inca la momeli animale dar si la mamaliga; exemplarele mari -cu naluci.


La mare - guvizi                      


Babusca


BABUSCA(Rutilus rutilus carpathorossicus)

Denumiri populare:babusca,balaie,balac,balos,ocheana,ochenita,rosioara balana,taranca,taharau,
la puiet se spune goghie.
Pescuirea babustii este mai mult un joc de-a unduitul ;in cateva ore poti sa aduni in cos atatia pesti marunti ,incat sa cumpaneasca greutatea pestilor mari ,prinsi intr-o zi intreaga.Babusca ajunge pana la cel mult 30cm.lungime ,de obicei ramane intre 15-25cm.greutatea 80 -200gr.
exceptional 500gr.are spinarea destul de inalta si trupul alungit,comprimat lateral,spatele albastru-cenusiu-verzui,flancurile argintii si burta alba.Gura este taiata aproape orizontal ,situata terminal ,ceea ce constituie semnul ei distinctiv ,ochii si inotatoarele -cu exceptia dorsalei si a partii de sus a caudalei,care sunt mai palide-sunt rosii-Linia laterala,pornita de la cap ,este curba ,indreptandu-se spre burta .Babusca este un peste de balta ,unde se inmulteste din belsug fiind mai rar intalnit in rauri .O vom gasi in baltile si jepsile Dunarii ,in toate lacurile litorale si in iazuri.Este rara in Prut ,dar fregventa in bratele inchise ale Siretului.Adesea umbla in carduri mari .Perioada de reproducere incepe de la mijlocul lunii aprilie si tine pana la sfarsitul luni mai.
Fiind un peste mic si de apa statatoare ,sfoara si struna vor fi foarte fine ,iar carligul va avea o deschidere de cel mult 5mm.Pluta va fi de pana usoara ,iar plumbul o alica.Trebuie sa punem plumb atat de greu ,incat pluta sa se scufunde aproape toata ,ramanand deasupra apei numai vreo 2cm.Adancimea la care lasam momeala depinde de vreme (pe caldura o vom tine numai la suprafata ,iar pe frig si pe vreme rea ,mai la adanc )si de marimea pestilor pe care dorim sa-i prindem .Daca avem de gand sa ne facem o provizie de pestisori pe care sa-i intrebuintam drept momeala la rapitori ,vom pescui numai la suprafata ;altfel vom lasa nada mai spre fund .
Vadul,facut cu paine inmuiata si framantata ,cu viermi etc.,aduna gramada pe acesti flamanzi ai baltilor si prilejuiesc un pescuit manos.In undita vom pune ca momeala rame ,viermi de carne ,cosasi mici sau mamaliga si paine ,framantate si facute cocoloase de marimea bobului de mazare ,cele mai bune locuri pentru vad si pentru pescuit sunt ochiurile de langa papuris si de pe langa alte plante acvatice.Daca am dat de un card de babuste ,pluta nu se mai odihneste.Cateodata pluta are doar un tremur usor si repetat,apoi se scufunda,ca imediat sa se ridice din nou ,ceea ce indica prezenta pestilor mici ,care mai mult se joaca cu momeala decat s-o apuce.Pentru a nu gresi ,nu vom incerca sa intepam decat atunci cand pluta se scufunda sau ramane sub apa, scufundata fiind este trasa putin de-a lungul oglinzii apei,ceea ce inseamna ca o babusca destul de mare a apucat nada cu nadejde .Specia se prinde mai bine la undita ,primavara ,mai tarziu cand apa s-a incalzit si balta este bogata in hrana ,babusca leneveste.Locurile cele mai bune de pescuit sunt pe langa mal ,exemplarele mai mici le vom gasi printre ierburi si papurisuri de intinderi mici si mijlocii ,unde se ascund de teama bibanului,cele de talie mai mare traiesc mai spre fund.Babusca are o carne gustoasa.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

miercuri, 14 septembrie 2016

Pescuitul in luna Martie


MARTIE

Datorita marilor variatii ale temperaturii, directiei si intensitatii vantului, precum si a nivelului, limpezimii si culorii apelor, pentru pescuit sunt inca indicate portiunile insorite si adapostite. Se obtin rezultate bune la pescuitul lansat.
La avat -se obtin unele rezultate cu peste viu (oblet) si naluca mica, rotativa alba, intre ape;
Babusca si obletul -incep sa se prinda normal, in zilele frumoase si cu paste (mamaliga, paine);
Bibanul este activ, pescuindu-se mai ales cu rama. La lanseta cu naluci mici, de preferat rotative;
Carasul, crapul, linul si platica, desi nu devin cu adevarat activi decat in aprilie, pot fi prinsi si in aceasta luna, cu momeli animale (rame, buchet de viermusi sau libelule) pe fund, la apa putin adanca;
Cleanul nu mai poate fi pescuit la distanta ca in februarie, decat atunci cand raul este la nivelul normal. Uneori musca pe fund la rama, sorici de porc, branza topita;
Mreana -se prinde foarte rar, la rama, branza topita;
Rosioara- catre fund, cu libelule si viermusi;
Scobarul- cade bine, la fund, cu viermusi, rame rosii, paine;
Somnul de talie mica la rama;
Salaul -cu peste viu, destul de frecvent;
Stiuca -se prinde frecvent cu peste viu si la lanseta, cu naluci recuperate incet;
Vaduvita -cu momeli animale, la fund, pe langa arbori cazuti si alte ascunzatori;

La mare - guvizii.

Rosioara

ROSIOARA

(Scaradinius erytrophtalmus)
Denumiri populare:bausca rosie,rosioara cu pana rosie,ochenita,
etc.Are talia de 20-30cm.si o greutate de 200-300gr.exceptional atinge 2kg
Desi inruditi de aproape cu babusca ,
o deosebim usor de ea .Are trupul mai oval ,mai lat,si spinarea mai arcuita .
Inotatoarele ,cu exceptia dorsalei ,au varfurile rosu-aprins ,spatele verde inchis ,dar cu o nuanta albastruie sau cenusie ,coastele si burta argintii.
Rosioarele de balta sunt de culoare mai inchisa.Ochii sunt aurii ,cu o pata rosie ,are gura taiata piezis in sus iar solzii mari ii acopera si burta ,intre inotatoarea ventrala si cea anala.Burta pare ca este coborata ,labartata ,
iar codala este adanc bifurcata,cu aripa de jos ceva mai lunga .La noi o gasim in lacurile litorale ,balti,baltile si japsele Dunarii ,baltile riverane Bistritei,din cursul sau inferior ,in Mures,Olt,Cris,Somes,Timis,Bega ,Siret,in iazuri si helestee.Traieste in apele de ses ,in baltile si raurile foarte line.Si rosioara se aduna in carduri ,inotand mai mult la mijlocul adancurilor.O pescuim cu undita cu pluta ,intocmai ca si pe babusca .In timpul verii insa,vom potrivi momeala mai aproape de suprafata.Nadele cele mai bune sunt ramele,viermii de carne si de faina,cosasii,
si cocoloasele de paine.Pentru pescuit vom cauta locuri bogate in vegetatie ,langa cararide stuf,sau chiar prin papurisul dens,sub covorul verde de matasea broastei ,unde acest peste lenes isi are hrana la indemana si isi gaseste ascunzis de frica stiucii si a bibanului.Carnea ei este mai putin gustoasa decat a babustii.


Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

marți, 13 septembrie 2016

Pescuitul in luna Februarie




FEBRUARIE

In aceasta luna, pescuitul sportiv da rezultate mai ales in lacurile cu expunere sudica, adapostite de vanturile din nord si est. La pescuitul lansat se pot obtine capturi frumoase cu naluci mari, oscilante, recuperate lent in apele putin adanci pe langa perdele de stuf.
Pentru babusca si oblet - corespund indicatiile lunii ianuarie;
Bibanul- cade la copca ori in apa libera cu rame rosii, pestisori vii sau dandineta, pe langa maluri, radacini, stuf. La lanseta cu naluci mici, albe, recuperand incet si neregulat;
Carasul -se pescuieste cu libelule, rame, viermusi;
Cleanul- cand apa nu este intunecata, se prinde inca la distanta, cu peste viu, sange inchegat, intestine de pasari;
Crapul, linul, platica - sunt inca inactivi. Catre sfarsitul lunii sunt posibile unele rezultate in rauri, in lacurile linistite, cu rama rosie, la fund;
Stiuca- cu exceptia perioadelor de reproducere, constituie principalul obiectiv al acestei luni: la copca sau in apa libera, cu peste viu, linguri mari, dandineta, voblere recuperate incet;
Mreana- cade si mai rar ca in ianuarie, cu rama rosie - mare, la fundul apei;
Pentu scobar si salau - idem ianuarie;

La mare se pot pescui guvizi.

Somnul


Somnul (Silurus glanis)

In Europa, de la Rin si pana in Muntii Ural, somnul poate fi intalnit in aproape toate apele, de exemplu in bazinele hidrografice ale apelor ce se varsa in Marea Caspica, Marea Neagra si Marea Baltica. Limita nordica a raspandirii sale este paralela 60.
In tara noastra, somnul esta pestele cu cea mai mare talie din apele dulci; cele mai multe exemplare se pescuiesc in Dunare, in baltile de revarsare ale acesteia si in Delta. Somnul este insa prezent si in multe lacuri din interiorul tarii, in afara de Dunare, somnul apare si in urmatoarele rauri: Prut, Siret, Arges, Mures, Olt, Jiu, Somes, Crisuri, Tarnave, Bega, Timis, dar uneori se trage in amonte, ajungand chiar in unii afluenti ai acestor rauri, ca, de exemplu: Raul Negru, Cibin afluenti ai Oltului , in Niraj si Aries afluentii Muresului.
Capul somnului este mare, rotunjit si plat in fata, iar in spate usor turtit lateral este acoperit de o piele relativ subtire si moale. Ambele maxilare, inferior si superior, sunt foarte puternice, cu oase tari. Gura este extrem de mare, iar dintii conici, foarte ascutiti, dispusi ca firele unei perii, sunt usor aplecati inauntru. Limba este scurta si groasa. Ochii sunt deosebit de mici si situati la distanta relativ mare unul fata de celalalt. Pe capul somnului se disting trei perechi de mustati: pe maxilarul superior doua mai lungi, cel putin de trei ori mai lungi decat cele de jos, pe cel inferior patru mai scurte. Aceste mustati nu servesc doar la pipait, ci prin miscarea de unduire asemanatoare cu a ramelor, somnul poate atrage cu ele pestisorii mici si neexperimentati, pe care ii inghite indata ce s-au apropiat de gura lui. Corpul somnului, pana la inotatoarea dorsala, este cilindric, iar din acest punct si pana la coada turtit lateral, inotatoarea dorsala este foarte mica, in timp ce cea situata sub coada este foarte lunga, moale si nediferentiata de caudala. Pectoralele sunt prevazute cu radii osoase, fara a avea insa tepi. Caudala are un profil rotunjit. Corpul somnului nu este acoperit cu solzi, fiind protejat de un strat gros de mucus, care face ca pestele sa fie deosebit de alunecos.
Coloritul somnului este puternic influentat de mediul acvatic in care traieste, putand fi mai inchis sau dimpotriva, mai deschis. Spatele este de obicei de culoarea lutului, verde-cenusiu, pe alocuri marmorat. Partile laterale sunt verde-oliv, de asemenea cu marmoratii, iar burta este alba sau alb-galbuie, tarcata uneori cu pete albastrui sau patata cu puncte gri-cenusii mai mici si mai mari. Inotatoarele au o culoare mai inchisa. Mijlocul inotatoarelor perechi este strabatut de cate o dunga galbuie. Irisul ochilor este galbui, in timp ce pupilele sunt incercuite de cate o dunga aurie, in perioada de reproducere, partile laterale si burta somnului capata nuante rosiatice, deci haina nuptiala poate fi usor recunoscuta.
Somnul poate atinge marimi exceptionale si poate trai pana la varste inaintate. Acest fapt este confirmat si de unele exemplare cu lungimi de 4-5 m, care ating chiar si greutatea de peste 300 kg. Acestea, desi extrem de rare, apar totusi uneori in varsele mari sau in pripoanele utilizate la pescuitul industrial pe Dunare. Varsta unor astfel de exemplare uriase de somn poate depasi 60-80 de ani, ba chiar si 100 de ani.
In apele naturale din tara noastra, somnii ating lungimi medii de 0,80-1 m, la o greutate de 5-20 kg. Nu sunt insa foarte rare nici exemplarele de 50-60 kg. Dintre pestii rapitori din Romania, somnul este cel care poate atinge talia cea mai mare.
Spatiul de viata al somnului este constituit de apele curgatoare, dar se gaseste si in lacuri, balti etc. Practic, poate fi intalnit aproape pretutindeni, cu exceptia paraielor de munte, ii place sa stea in portiunile mai adanci, maloase, cu curenti lenti din rauri si lacuri, mai ales daca in locul respectiv exista si radacini, trunchiuri de copac sau alte obstacole cufundate in apa. Prefera locurile spalate, cu gropi, de sub malurile de rau, rapele adanci, unde luciul apei este umbrit de copaci si unde se poate ascunde printre radacini sau printre crengile copacilor cazuti in apa, pentru a sta la panda. Din asemenea locuri poate fi scos numai in cazuri rare, la apropierea vreunei furtuni, daca nu are cu ce sa-si astampere foamea sau daca asa ii dicteaza instinctul. Pe masura ce creste nivelul apelor si cu cat vremea devine mai rece, somnul se trage mai spre adancurile raului sau lacului, in astfel de zile, exemplare mari de somn pot fi gasite in gropile cele mai adanci ale zonei respective.
Somnul este un peste de fund, adica isi petrece o mare parte din viata zacand la fundul apei sau sub malurile apelor, scobite de curent. Aici pandeste prada, de unde i se trage si porecla de “pandaci”. In timpul zilei isi paraseste foarte rar ascunzatoarea, noaptea insa devine mai activ, fara a se indeparta, la distante mari. Vara, somnul se ridica uneori in straturile superioare ale apei, moment in care poate fi observat cu ochiul liber cum vaneaza: apa clipoceste puternic si in aceeasi clipa se poate zari somnul tinandu-si prada in gura si disparand apoi cu ea in adancuri. In aceste zile calde se poate intampla ca, in loc de pestisori, somnul sa vaneze puii de rata care inoata la suprafata apei. De asemenea, cu putin noroc, putem observa momentul in care cate un somn mai mare apare la luciul apei, isi arata capul si jumatate din corp, pentru ca apoi, batand energic cu coada, sa descrie o curba descendenta in apa si sa dispara din nou in adanc. Desi are un corp greoi, pestele este deosebit de abil in miscari, in timpul furtunilor de vara, somnii se ridica relativ des la suprafata apei.
Puietul de somn traieste in grupuri mai mici sau mai mari, iar exemplarele mai mari isi aleg si ele in grup locurile cele mai potrivite, pandind aproximativ in aceeasi zona. Asa se explica faptul ca acolo unde am prins un somn reusim de multe ori sa mai prindem si altii. Pescarii profesionisti, precum si cei sportivi cunosc acest aspect. Exemplarele foarte batrane, “uriase”, nu se constituie insa in bancuri, ci traiesc solitar.
Puietul de somn se hraneste la inceput cu larve de insecte acvatice, dar consuma si efemeridele cazute pe suprafata apelor. Ii plac si racii minusculi si viermii. La varsta de 2-3 luni se alimenteaza deja cu pesti mici puiet , marea majoritate a hranei constituind-o, de acum si pana la finele vietii, pestii. Dintre pesti, ii plac obletii, carasii, babusca, tiparul si nisiparnitele, dar si multe alte specii. Somnul infometat este un pradator de temut, care inghite aproape orice i se iveste in cale. In afara de pesti, mananca regulat broaste, insecte ce cad in apa, precum si alte animale soareci, pui de rata, de gasca etc. . Uneori nu-i scapa nici pasarile, cainii mici sau alte mamifere de talie redusa care inoata la suprafata apei. Unii sustin ca somnul consuma si hoituri, dar observatiile efectuate au demonstrat ca mananca numai hrana vie.
Potrivit unor traditii orale, somnul ataca si oamenii care se scalda in rau, lucru neconfirmat insa. Se poate intampla totusi ca, datorita unei iluzii optice, sa para ca somnul incearca sa inghita mina sau piciorul omului, daca acestea atarna din barca, plutind la suprafata apei. De asemenea, s-au semnalat cazuri in care somnul infometat a incercat sa smulga albiturile din mainile femeilor care spalau la rau. Fiind atat de hraparet, nu este de mirare ca se dezvolta intr-un ritm atat de rapid.
In legatura cu modul in care se hraneste, trebuie sa mentionam ca somnul manifesta o pofta maxima in lunile martie-noiembrie, mai ales in iunie si inceputul lui iulie, in lunile de iarna, deci intre decembrie si martie, mananca putin, “hiberneaza” in cate o groapa mai adanca din rau, in asemenea zile se intampla foarte rar sa porneasca in cautarea hranei.
Somnul atinge maturitatea sexuala la varsta de 4-5 ani. Perioada sa de reproducere coincide cu cea a crapului, adica atunci cand temperatura apei atinge valori de 18-20°C. Aceasta perioada tine deci, de regula, din mai pina la finele lunii iunie, in aceste zile, exemplarele mature se strang in grupuri si se alcatuiesc perechile, in caz ca nivelul apelor este mare, somnul alege terenurile recent acoperite de apa, unde boabele de icre sunt depuse un partile cat mai putin adinci, pe firele de iarba si pe crengile tufelor. In functie de greutatea corporala, o femela de somn depune intre 100000 si 500000 boabe de icre de culoare albicioasa-galbuie, cu un diametru de 2,5-3 mm. Depunerea icrelor este precedata de un joc nuptial ce consta din lovirea puternica a apei cu coada.
Carnea somnului este frageda, aromata, lipsita de oase, cea a exemplarelor mai mari fiind destul de grasa. Icrele de somn nu sunt comestibile, intrucat contin substante usor toxice, generatoare de diaree, dureri de cap etc.
Somnul prezinta o valoare exceptionala din punct de vedere al pescuitului sportiv. Pescarii sportivi pomenesc somnul ca pe unul dintre pestii care sunt vesnic flamanzi. Intelegem din aceasta caracterizare ca somnul se hraneste practic in tot cursul anului, putand fi deci pescuit in toate anotimpurile, bineinteles, nu cu aceleasi rezultate. Toamna tarziu si in timpul iernii, concomitent cu racirea apelor, pofta somnului scade si pestele se hraneste mai rar, dar odata cu sosirea primaverii pe masura incalzirii apelor, pofta lui creste proportional. Perioada optima pentru pescuitul somnului tine de la inceputul lunii aprilie si pana la mijlocul lunii noiembrie mai ales in iunie si prima jumatate a lunii iulie.
Exista mai multe metode pentru pescuitul sportiv al somnului, in functie de conditiile naturale din zona pescuitul cu pluta, cu plumbul pe fund, cu lingura, voblerul, twisterul sau la clonc.
Metoda cea mai raspandita este pescuitul somnului cu plumbul pe fund, aplicata aproape in conditiile tuturor apelor cu somn. Aceasta metoda da rezultate optime in zori orele 4-6 dimineata si in primele ore ale dupa-amiezii orele 13-16 . Nada cea mai eficienta este coropisnita, care constituie o adevarata delicatesa pentru somn, dar altii folosesc cu succes broasca vie. Preferintele acestora din urma sunt explicabile, intrucat, in dorinta lor de a scapa, broastele vii provoaca agitatie in apa, lucru ce starneste mai mult interesul somnului decat o alta momeala, eventual mai “gustoasa”, dar care sta in nemiscare.
La metoda cu plumbul pe fund se nadeste carligul cu o broasca vie aproximativ de marimea unei cutii de chibrituri , in asa fel incat sa-i oferim broastei cat mai multe posibilitati de a se misca; in afara de cea “raioasa”, toate speciile de broaste ce traiesc prin lacuri si balti sunt potrivite acestui scop. Carligul trebuie ales cu tija lunga. Acesta se introduce printr-una dintre pulpele broastei, intepand-o de sus in jos si din interiorul pulpei spre exterior, pentru a o rani cat mai putin. Este cunoscut faptul ca cele mai multe dintre speciile de broaste ce traiesc la noi respira prin plamani, motiv pentru care din cand in cand trebuie sa se ridice la suprafata apei pentru a respira. Este necesar deci ca pescarul sa-i lase posibilitatea broastei-nada sa se ridice periodic pentru a respira aerul atmosferic, in felul acesta pescarul nu are decat de castigat, pentru ca momeala va ramane vie mult timp. Unii pescari mai inventivi rezolva acest lucru prin legarea unui “colac de salvare”, confectionat din pluta, in jurul broastei, care o ajuta sa se ridice la suprafata sau sa ramana in vecinatatea acesteia. Inotand astfel continuu, vreme de mai multe ore, exista mai multe sanse ca broasca sa atraga atentia somnilor din zona. “Colacul” se confectioneaza dintr-un dop de pluta din care se taie un disc de 6-7 mm grosime, ce se fixeaza apoi pe spatele broastei cu ajutorul unei ate, la fel cum se fixeaza si ceasurile de mana, trecand ata in jurul batracianului, pe la “subsuori”. La capatul firului se fixeaza o bucata de plumb de marimea unei jumatati de nuca, de forma rectangulara, cu muchii, a carei greutate nu-i permite broastei sa se deplaseze in orice directie, dar ii da posibilitatea pescarului sa mentina tot timpul contact direct cu carligul. Pe timp linistit, cand nu bate vantul, intrebuintarea broastelor cu “colac de salvare”, fixate in carlig ca nada, poate da rezultate excelente. Un alt avantaj al acestei nade il constituie faptul ca broasca nu este ciupita de alti pesti, disparand cu timpul complet si lasand carligul gol. In unele ape de la noi, broasca se foloseste ca nada in lunile mai-iunie si apoi in lunile mai reci de toamna.
La pescuitul cu plumbul pe fund se mai poate folosi ca nada si scoica interiorul , ficat proaspat, insangerat, maruntaie alterate, puternic mirositoare, mate de pasare sau bucati de branza puternic aromata, care apeleaza toate la simtul olfactiv bine dezvoltat al somnului, atragandu-l spre carlig. Cele mai bune momeli raman insa tot cele vii. In lunile mai calde, in sezonul principal de pescuit al somnului, se obtin rezultate dintre cele mai bune cu carligul nadit cu grindel, tipar, caras, caracuda, oblet sau platica vie, care in aceste saptamani constituie adevarate delicatese pentru somn. Pestele viu trebuie intepat in carlig in vecinatatea inotatoarei dorsale, dar fara a-i vatama coloana vertebrala; carligul poate fi insa trecut si prin gura si scos prin opercul. Pestisorii morti se leaga de carlig cu un fir mai subtire. La fixarea momelii, principiul de baza este intotdeauna acela ca pestisorul-nada sa ramana cat mai mult timp viu, deci trebuie ranit cat mai putin, principiu valabil, dealtfel, pentru orice momeala vie. Daca se foloseste rama, trebuie intepata cu grija pe carlig, pentru a nu o rupe, in caz contrar pestii carnivori mai mici o consuma inainte ca somnul sa poata ajunge in preajma sa. Cand nada o constituie lipitorile, este de preferat sa se fixeze mai multe exemplare deodata, intrucat miscarea lor pe carlig este mai evidenta pentru somnul pe care dorim sa il prindem.
Pentru a avea o captura frumoasa de somn folositi mai multe feluri de nada, de preferinta vii, pe care le schimbati succesiv pe carlig, cunoscand faptul ca somnii mai tineri inoata toata ziua in cautarea hranei bineinteles o momeala care a dat rezultate bune intr-un loc nu trebuie schimbata cu o alta .
Cele mai potrivite vergi pentru metoda de pescuit cu plumbul pe fund s-au dovedit a fi cele semirigide. Frana mulinetei trebuie dinainte reglata cat mai bine, intrucat joaca un rol foarte important in cazul ca pescarul reuseste sa intepe in carlig vreun exemplar de 15-25 kg, pe care trebuie apoi sa-l oboseasca. Pe mulineta se infasoara 50-60 m de fir, cu o grosime corespunzatoare rigiditatii vergii, de preferinta fir de 0,40 nu este indicat un fir mai gros nici chiar in cazul in care incercam sa prindem un somn de 30-40 kg . Obosirea somnului este dificila de pe mal, motiv pentru care, ori de cate ori conditiile acvatice si regulile de pescuit permit, pescuitul din barca este recomandabil. Obosirea somnului dureaza in functie de marimea exemplarului respectiv, dar de obicei timpul este destul de indelungat. Nu trebuie sa incercam sa scoatem in barca sau pe mal decat exemplarele pe care le-am obosit bine. Se intampla uneori, mai ales cu pescarii mai neexperimentati, ca somnul pe care l-au crezut epuizat fizic si pe care, de aceea, s-au grabit sa-l scoata la mal, sa scape cu o zvacnire brusca, luand cu el toate sculele pescarului. Pescarul experimentat stie inca din primele clipe ale obosirii marimea relativ exacta a somnului pe care l-a prins in carlig. Metoda pescuitului cu plumbul pe fund este cea mai sigura.
Pescuitul somnului la clonc se aplica cu precadere, in raurile noastre, in zonele unde exista gropi mai adinci si indeosebi in orele dupa-amiezii, inainte de apusul soarelui. Aplicand aceasta metoda nu trebuie sa ne asteptam la un atac violent al somnului asupra carligului oferit: mai degraba putem vorbi de o impresie asemanatoare cu cea pe care o da agatarea carligului intr-un obstacol subacvatic. In acest moment este necesar sa mai asteptam putin, lasand firul sa se curbeze, apoi tragem brusc, adica intepam carligul. Obosirea somnului se face si in acest caz mai usor din barca decat de pe mal si ofera si mai multe clipe placute.
La metoda de pescuit cu lingura, voblerul sau twisterul se foloseste o varga usor rigida, dar totusi flexibila, si mulineta multiplicatoare. Si in acest caz nu trebuie folosit nailon mai gros de 0,40. Varga, mulineta si firul trebuie sa “conlucreze” perfect. Sistemul de frana al mulinetei trebuie sa functioneze ireprosabil si este recomandabil sa verificam inainte si rezistenta firului, pentru aceasta se desfasoara de pe mulineta circa 50-80 m de fir, al carui capat se leaga de un copac, dupa care, regland frana mulinetei la maxim, tragem de mai multe ori firul cu toata puterea. Numai dupa astfel de verificari putem pescuii linistiti la somn cu lingura, voblerul sau twisterul, avand siguranta ca firul nu se va rupe. In acelasi timp trebuie verificata si rezistenta franei mulinetei. De obicei, somnul sta aproape de fundul apei, motiv pentru care dupa aruncarea momelii artificiale trebuie sa asteptam cateva clipe pentru ca aceasta sa se aseze pe fund sau in apropierea fundului, fapt confirmat de curbarea firului, la un moment dat. Numai dupa aceea vom trece la tragerea momelii pe fundul apei sau in imediata apropiere a acestuia, in clipa in care somnul musca nu se simte o smucitura brusca, cum se manifesta la muscatura stiucii. Mai degraba se pare ca momeala s-a agatat intr-un obstacol de sub apa. De cele mai multe ori nu este necesar sa intepam carligul, pentru ca, datorita greutatii sale corporale mari, somnul se agata singur, astfel incat nu mai poate scapa, in loc de intepare se poate vorbi de aceea mai repede de agatare, miscare pe care pescarul o repeta de mai multe ori, pentru ca varful carligului sa patrunda cat mai adanc intre oasele din cavitatea bucala a pestelui.
Dupa agatare, toate miscarile somnului trebuie urmarite cu mare atentie si tinand mereu firul bine intins mentinand permanent contactul cu el. Uneori, pestele se indreapta catre pescar fara a opune aproape nici o rezistenta, alteori insa “se culca” pe fundul apei sau intr-o groapa, o adancitura, in acest caz nu ne ramane decat sa incercam sa-l scoatem de acolo prin inaltarea repetata a varfului vergii, eventual ciupind firul intins pentru ca aceasta vibratie il deranjeaza si acesta se desprinde mai usor de fundul apei. Nu este recomandabil sa tragem pestele imediat in apropierea malului sau a barcii in care ne aflam. Cat timp somnul mai are rezerve de forta, este bine sa-l obosim fara a-l apropia de noi. Semnul sigur al faptului ca somnul a obosit este aparitia unor bule de aer pe suprafata apei, lucru ce nu se poate observa la alte specii de pesti. Chiar si dupa aparitia acestora, somnul trebuie obosit in continuare, pana cand el se arata la suprafata apei, cu burta in sus. Acum il mai solicitam pentru o ultima “repriza”, un ultim efort, iar daca dupa aceasta deschide gura, il agatam cu un harpon si il scoatem din apa.
Somnul prins si legat de maxilare poate fi tinut in apa, ramanand viu mult timp, uneori chiar vreme de mai multe zile.
Pescuitul somnului cu pluta este metoda utilizata mai ales in apele statatoare sau in zonele mai linistite, cu curenti foarte lenti, ale unor rauri mai mari, in aceste locuri albia este acoperita de regula cu mal, motiv pentru care trebuie sa prevedem posibilitatea agatarii carligului de diferite obstacole. Varga trebuie sa fie solida, firul de 0,50-0,60, in timp ce mulineta trebuie sa fie destul de mare pentru a putea infasura pe ea chiar 100 m de fir. Daca cunoastem bine locul respectiv si stim ca albia este lipsita de obstacole, putem folosi si scule mai usoare si fir ceva mai subtire. Vom cauta deci cu predilectie locurile spalate de sub mal, unde apele au sapat gropi mai adanci, unde putem spera sa pescuim avand ca echipament undita cu pluta. Daca reusim sa prindem un exemplar de somn intr-un astfel de loc, este bine sa ramanem in continuare acolo, pentru ca sunt sanse mari ca in zona respectiva sa se mai gaseasca si alte exemplare. Nada si modul de fixare a acesteia pe carlig corespund cu cele descrise la metoda de pescuit a somnului cu plumbul pe fund. Pe timp de vara, daca observam apropierea unei furtuni, putem merge la pescuit de somn, pentru ca aceste momente ofera cele mai mari sanse de a prinde somn, nu numai cu pluta, ci si cu toate celelalte metode de pescuit a somnului.
Somnul care bate apa cu coada sa puternica, pentru a aparea apoi la suprafata apei cu capul, apoi iarasi cu coada, ne ofera amintiri pescaresti extrem de placute.
Lungimea minima admisa la pescuit: 50 cm


Sursa:Ghidul pescarului amator de la A la Z

luni, 12 septembrie 2016

Pescuitul in luna Ianuarie


Deoarece conditiile climatice nu sunt aceleasi in toti anii, ar fi imposibil sa se indice cu precizie ce pesti se vor prinde intr-o anumita perioada a anului si la ce momeli anume. Este insa sigur ca pescuitul va fi cu atat mai fructuos cu cat temperatura apei este mai apropiata de temperatura optima de hranire a pestelui cautat (scobarul 11 C, linul 16 C, stiuca 17 C, crapul 19 C , pastravul fantanel 10-12 C, pastravul curcubeu 14-19 C, babusca, cleanul, mreana, obletul, platica, rosioara 15 C etc.). In anii cu clima normala pot fi luate in consideratie indicatiile acestui calendar.

IANUARIE
Acum pestii pasnici si rapitori se gasesc la apa adanca, cu functiile vitale reduse la minimum. Indiferent cat de frig ar fi afara sa nu uitam ca la nivelul fundului apei temperatura este de min. 4 C (pentru un lac cu cel putin 2 m adancime sau chiar mai putin) datorita anomaliei pe care o prezinta densitatea apei in raport cu temperatura (densitatea maxima corespunde lui T = 4 C, deci "apa grea" este la fund). Totusi, in zilele insorite sau de moina, pescuitul poate da rezultate atat la copca cat si in apa libera.
Babusca, in zilele insorite sau de moina, poate fi pescuita la fundul apei cu rame mici rosii, virmusi si mai ales libelule (viermi rosii de namol);
Bibanul - la copca sau in apa libera poate fi pescuit la pestisor viu sau mort "jucat", ori dandineta, langa palcurile de stuf si radacini. Cu lanseta, pe timp friguros, sansele sunt slabe; sunt indicate naluci mici, oscilante, care permit o recuperare lenta;
Carasul- se poate prinde la copca cu libelule, viermusi, rame;
Cleanul - cade rar, la paine si branza topita, pe fundul apei, in locurile cu curent slab. In lacuri putin tulburi se pescuieste cu pestisor viu, sange inchegat, intestin de pasare, maduva de vaca;
Mreana - se prinde foarte rar la buchet de viermusi, pe fund;
Obletul - se poate pescui cu destule sanse la libelule, viermusi intre ape (spre fund), in locurile expuse la soare si adapostite;
Porcusorii (pentru momeli vii) pot fi capturati usor cu rame mici, pe fund, in raurile inca libere;
Scobarul - cade rar (cu exceptia iernilor blande cand se pot face partide de pescuit excelente), la cocolos de paine, viermusi, rame;
Salaul - rar la copca, cu pestisori vii sau dandineta de forma lunguiata;
Stiuca se prinde la copca, cu pestisor viu, la fund, ori cu dandineta. In apa libera la lanseta cu naluci, recuperate foarte incet deasupra fundului si pe langa maluri, insistandu-se mai mult in acelasi loc.
La mare pot fi pescuiti guvizi, la fund, cu scoici, garizi, rame


Dupa www.pescarul.ro

Linul


LINUL(Tinca tinca)

Este pestele care traieste pe fundul apelor.In ceea ce priveste forma trupului seamana cu crapul:
spinarea bombata,pantecele lasat ,capul scurt si gros ,gura carnoasa cu doua mustacioare mici in colturi .Il cunoastem imediat si dupa mazga baloasa care il acopera ,cat si dupa solzii marunti si lipiti de trup.Are aripile si coada rotunjite ,iar linia laterala este bine marcata.Desi culoarea pestelui este influentata de felul in care traieste ,cel din baltile maloase fiind mai inchis la culoare decat cel din apele curate totusi,caracteristica pentru toti linii este culoarea verde-inchis ,maslinie,de pe spate,care spre coaste si spre burta devine galbena-aurie ,ochii sunt de un rosu aprins.Ii plac apele statatoare si limpezi ,cu fundul nu prea adanc ,dar namolos ,si cu o vegetatie bogata .In afara de lacuri si balti ,il mai gasim in bratele moarte ale raurilor de ses si in ochiurile ramase dupa retragerea apelor statatoare ale Dunarii si Prutului,in baltile Muresului ,Oltului,Crisului,in Sieu,Bistrita(zona mrenei de la Roznov la Bacau) bratele moarte ale Siretului
(Iordanesti si Rogojesti),baltile Comana,baltile Vaii Mostistei,ale Timisului ,Begai etc.Isi cauta hrana mai ales scurmand in albia namoloasa .Adeseori vom vedea ridicandu-se de pe fundul apei nori de namol si basici de aer .Aceasta inseamna ca linii cauta hrana pe fund .Aruncand undita acolo ,putem avea sperante mari .Perioada de bataie este mai tarzie decat la toti pestii de balta .
Marimea obisnuita variaza intre 20 si 30cm ,dar au fost prinsi lini si de 40cm cu o greutate de 2kg.Hrana principala o constituie larvele,viermii ,insectele cat si alte mici vietati de apa.Pescuitul presupune cunoasterea locurilor unde traiesc ,altfel nu ne vor cadea in undita decat intamplator.
In general acestea sunt pe langa malurile acoperite cu ape mari de revarsari ,in baltile ce au legatura cu apele curgatoare ,in coturi de stufarisuri spre care se aduna plavia (insule rupte de plaur) unde apa nu este prea adanca si numai daca fundul este malos.Dibuindu-le insa locurile in care se gasesc ,in numar mare ,putem avea un pescuit bogat.Varga intrebuintata la pescuit va fi lunga,usoara si,daca se poate prevazuta cu mulineta ,sfoara fiind rezistenta si trecuta prin inele .
Daca n-avem mulineta ,vom aseza pe tarm ,langa picioare,in colaci,sfoara destula ,ca sa putem face fata alergarilor linilor mai mari .Struna va fi facuta din fir de nailon ,de 18-20/100,destul de rezistenta pentru a sustine pesti cu o greutate de pana la 1kg.Vom alege marimea carligelor dupa momeala folosita :pentru rame ,nr.6-7,pentru viermusi,nr.8-10.pentru boabe de grau fiert,nr.10-11,pentru mamaliga,nr.6-7,Pluta va fi de pana usoara ,pe care plumbul greu o va tine scufundata aproape in intregime .Greutatea plumbului va fi cat se poata duce momela la fund.Ca nada sunt foarte bune ramele cafenii ,pe care le gasim in pamantul umed de pe marginea apelor ,
de asemenea,si pastele de mamaliga si de paine.Vom avea grija ca ramele sa acopere carligul in intregime.Linul incepe sa apuce primavara de timpuriu ,pe la inceputul lui aprilie,si mananca bine pana dau caldurile si se apropie timpul bataii.Atunci inceteaza sa mai vina la undita pana la sfarsitul lui iulie,cand incepe din nou o epoca buna de pescuit.Favorabile sunt zilele racoroase si diminetile si serile zilelor calde.De asemenea vanturile slabe din vest ,care increteste apa ,si ropotele de ploaie trecatoare.In baltile care au legatura cu ape curgatoare ,ca de pilda bratele moarte ,cand ploile umfla raurile si deci apa se ridica si in aceste parti ,pescuitul linului va fi foarte bogat.Atunci,linii se aduna la malurile acoperite de apa mare ,scurma in ele ,mai ales la radacinile vegetatiei inecate ,si nu lasa mult timp sa se odihneasca nici undita pescarului.In schimb,cand se retrag apele ,este mai bine sa cautam alt peste.Linul umbla de obicei "cu nehotarare" la carlig,pare sa se joace cu momeala,o ciupeste,o lasa,o prinde iarasi,facand sa tresara pluta si chiar sa se scufunde pentru o clipa sub apa.In sfarsit,cand prinde cu nadejde ,
pluta se scufunda ,dispare sau o zarim trasa de-a lungul apei.Atunci a sosit momentul sa dam lovitura de intepare usoara ,din varful vergii.Adeseori se intampla sa se intepe singur ,ramanand nemiscat ,cu carligul in gura,incat ne pomenim cu el prins cand ridicam undita sa o montam in alt loc .In carlig se zbate destul de vijelios ,adeseori trebund sa-i dam sfoara si sa-l obosim incet ,
ca si pe crap.Multi pretuiesc carnea linului mai mult decat pe cea a crapului,deoarece carnea pestilor din apele foarte maloase are un gust de mal ,este bine sa tinem linii cateva zile intr-o apa curgatoare ,de exemplu ,intr-un vas in care se primeneste neancetat cu apa de izvor sau de cismea.Cum linului nu-i trebuie mult oxigen ,il putem duce acasa viu ,daca indata ce l-am prins il penem intre ierburi sau carpe ude.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z- Ghidul pescarului sportiv"