Totuşi, în comparaţie cu luna septembrie, pescuitul la staţionar scade în intensitate. Acum peştii trebuie căutaţi în locurile însorite iar momelile animale sînt preferate celor vegetale.
Pescuitul cu lanseta este foarte fructuos îndeosebi pentru ştiucă şi biban.
Ce pescuim
Avatul - se prinde mai bine în prima parte a lunii, apoi mai rar la năluci mici rotative.
Babuşca - răspunde bine la viermuşli şi libelule.
Bibanul - poate fi prins cu rîme şi năluci.
Carasul - "muşcă" la rîme, viermuşi şi mai rar la mămăligă.
Cleanul - se găseşte la adîncimi mai mari şi merge la cuburi de brînză topită.
Crapul, linul şi plătica - încep să prefere momelile animale; în bălţi şi iazuri mai mănîncă şi momeli vegetale.
Mreana - se prinde încă bine cu şvaiţer. Dacă apa este limpede, merge şi buchetul de viermuşi şi larve de rusalii. În apa tulbure rîma grasă, albă şi roşie reprezintă momelile prefrate ale acestui peşte.
Obletul - se prinde bine cu viemuşi şi libelule.
Roşioara - preferă viermuşii şi libelulele.
Scobarul - oferă în acest anotimp un pescuit rodnic la momeli vegetale şi animale.
Somnul - mănîncă din ce în ce mai puţin ţipari, broscuţe, rîme.
Şalăul - se prinde la aceleaşi momeli ca şi somnul dar mult mai frecvent.
Ştiuca - merge foarte bine la peşte viu şi la năluci.
Văduviţa - merge la apă mai adîncă, la momeli obişnuite şi în plus la năluci mici, rotative.
La mare în această perioadă se pescuieşte satisfăcător la chefal mic, scrumbie, guvizi, lufar ori scrumbie albastră.