Porcusorul de vad

PORCUSORUL DE VAD (Gobio uranoscopus)

Raspandire
Aceasta specie traieste in partea orientala a bazinului hidrografic al Dunarii, in tara noastra se intalneste in zonele de deal si de munte ale tuturor raurilor mai mari care izvorasc de la munte. Astfel, porcusorul de vad apare in Somes, Viseu, in Crisuri, Mures, Timis, Tarnava Mare, Tarnava Mica, Olt, Cormos, Cibin, Hartibaciu, Jiu, Arges, Dambovita, Moldova, Moldovita, Bistrita Moldoveneasca, Trotus, Iza, Vedea etc.
Descriere
Corpul pestelui este alungit, cilindric, comprimat foarte usor lateral numai in zona pedunculului caudal. Ochii sunt orientati mai mult in sus. Gura este asemanatoare cu a celorlalte specii ale genului. Pieptul si istmul sunt complet acoperite cu solzi.
Dorsala este cenusiu-verzuie sau bruna, batand in roscat, iar ventrala este alb-galbuie. In spatele dorsalei se vad 2-3 pete negricioase, evidente, in timp ce pe laturile pestelui se disting 7-10 pete mari, rotunde. Pe solzii liniei laterale se afla doua pete mici, negre.
Dezvoltare
Este un peste de talie mica, cu un ritm de crestere lent. Atinge si 12 cm lungime, dar in mod obisnuit nu depaseste 9-10 cm. In primul an de viata creste pana la 2,5-4 cm lungime, iar in al doilea ajunge abia la 5-6 cm.
Biologie
Porcusorul de vad traieste in raurile mari de munte, localizandu-se in repezisuri, unde fundul apei este acoperit cu pietre si bolovani. De multe ori traieste in compania scobarului. Evita malurile abrupte, zonele cu radacini, fundul malos. Acest peste traieste mai mult solitar. Se intretine in zona adanca a apei, in apropierea fundului, cu capul indreptat contra curentului, asteptand hrana adusa de rau, hrana care consta din larve de insecte reofile, viermi, mici crustacee, bioderma, resturi vegetale, detritus organic. Se reproduce in perioada mai-iulie, depunand 600-1000 boabe de icre pe pietre sau pietris.
Pescuitul Sportiv
Localnicii il prind cu furculite, carlige mici, folosind ca nada viermii si lacustele mici. Exemplarele mici constituie hrana pastravului si a altor pesti rapitori.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-munte/porcusorul-de-vad/

Aventura pescareasca pe raul Mures la inceput de august

Aventura pescareasca pe raul Mures la inceput de august

Inceput de august.Buletinul meteo ma informeaza ca vremea va fi frumoasa ,numai buna de pescuit.Adica vreau sa zic ca a trecut canicula care timp de o saptamana a incins orasul.Mi-am pregatit betele si monturile ,mi-am luat momelile(lipitori,rama neagra,rama rosie,viermusi,turtoi) si am plecat de dimineta -05.00-la pescuit pe raul Mures,undeva la 3km de orasul Deva .La ora 06.00 eram deja cu betele in apa.Muresul limpede numai bun de pescuit.In locul de pescuit apa este destul de adanca ,undeva la 7m,aici facand cu o saptamana in urma o captura-un somotel de 0,5kg-Exista insa si un neajuns ,malul este inalt,ingreunand scoaterea pestelui prins.Dimineata pe racoare am avut cateva trasaturi timide.Am reusit sa prind un pui de mreana (350g)
Vremea a inceput sa se incalzeasca si pestii au intrat in amorteala.Am pregatit un bat pentru pluta si cu vermisori am reust sa prind ceva albitura(obleti,porcusori)Spre seara cand vremea sa mai racorit am mai avut cateva trasaturi insa nu am prins nimic.Aventura la pescuit a fost nemaipomenita ,locul de pescuit a avut umbra ceea ce a facut sa stau relativ confortantabil.Spre seara mi-am strans betele si am purces spre casa cu satisfactia prinderii unei mrene.

1 august 2013
George "six-ray"ACIN

Voblerul Salmo Slider

Voblerul Salmo Slider

Aceasta naluca se remarca usor din marea familie Salmo Lures prin design-ul special conceput pentru capturarea rapitorilor de talie mare si prin lipsa barbetei. Prin miscarile laterale ample, de aproape 90 grade, va atrage si cel mai mofturos rapitor.
Datorita eficientei, multi pescari de rapitor au afirmat ca aceasta naluca se comporta exemplar indiferent de metoda de pescuit folosita, chiar daca este vorba despre pescuitul la “trena” sau de spinning/casting. Este prezenta in trei marimi (7, 10 si 12cm), 18 culori si 2 versiuni (floating si sinking). Datorita greutatii destul de mari (17 – 70g) poate fi lansata la distante impresionante cu usurinta.
Modelele floating se folosesc in special pentru zonele pline de vegetatie, evoluand chiar sub filmul apei sau scufundandu-se doar intre 0,5 si 1m.
Modelele sinking evolueaza de la 1 la maxim 2m adancime. Nalucile de 7cm sunt recomandate in pescuirea bibanilor si salailor, pe cand cele de 10 si 12cm sunt excelente pentru stiuci si somni mari.
Evolutia optima a acestei naluci este produsa si controlata prin miscari ferme ale varfului lansetei in jos. Aceste miscari energice vor imprima nalucii miscari laterale, stanga – dreapta, in unghiuri de pana la 90 de grade, irezistibile pentru orice rapitor. In momentul recuperarii, Slider va evolua in lateral, in unghiuri perfect simetrice cu firul. Este foarte important ca firul sa fie in permanenta tensionat, pentru a permite o intepare ferma in momentul in care pestele ataca naluca. In cazul unor ape reci, cu temperaturi intre 2 si 5 grade Celsius, naluca va trebui recuperata incet, cu pauze de pana la 3 secunde intre miscarile lansetei (stanga – pauza de 3 sec. – dreapta – pausa de 3sec., etc.). In cazul unor ape mai calde recuperarea va fi mult mai rapida, iar miscarile lansetei mult mai energice.
Se foloseste cu succes si in pescuitul la trena, in lacurile adanci, la aproximativ 30 de metri in urma barcii, tinand permanent lanseta in mana si intepand fals la intervale de cateva secunde, in functie de viteza de deplasare a barcii.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Zglavoaca

ZGLAVOACA (Cottus gobio)

Raspandire
Zglavoaca face parte din familia percidelor, a carei membru este si bibanul. Este un peste foarte raspandit, putand fi gasit in aproape toate raurile montane din Europa, ca si la noi, unde traieste in compania pastravului indigen.
Descriere
Este un peste usor de recunoscut dupa cele doua inotatoare dorsale una mai mare decat cealalta legate intre ele de o pielita subtire (o caracteristica a tuturor speciilor din familia percidelor). Inotatoarea ventrala este situata intre cele doua aripioare pectorale. Corpul, fara solzi, este aproape cilindric in portiunea de mijloc si usor plat lateral, in vecinatatea caudalei. Are un cap mare si lat, care aminteste de cel al broastei. Ochii privesc in sus. Gura larga este situata in varful botului.
Coloritul zglavoacei variaza mult in functie de mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele pestelui este cafeniu, marmorat cu o puzderie de pete, uneori de nuanta rosiatica, alteori de un gri intunecat. Partea abdominala este alb-galbuie sau alb-cenusie. Pe jumatatea posterioara a pestelui se disting 3-4 dungi transversale, dispuse vertical, inotatoarele dorsale si pectorale sunt prevazute de asemenea cu pete cafenii, nu insa si cele ventrale.
Dezvoltare
In medie, zglavoaca creste pana la lungimea de 6-10 cm, ajungand rareori la 12-13 cm.
Biologie
Puietul inoata si in grupuri, insa exemplarele mature traiesc singure, stand ascunse, lipite parca de albia raului. Din cauza coloritului, se poate ascunde foarte bine si este greu de observat, semanand mai mult cu o piatra de forma lunguiata. Daca este speriat, sare brusc din ascunzis, inotand repede dintr-un loc in altul.
Hrana acestui pestisor se limiteaza de obicei la ceea ce aduce spre el curentul apei. In timpul zilei nu se prea misca, fiind un peste fricos. Meniul consta din insecte si larvele acestora, alte vietuitoare mici, precum si icrele si puietul foarte tanar ale altor pesti, provocand astfel pagube in randurile speciilor mai valoroase; dar nu cruta nici propriile icre sau alevini.
Zglavoaca atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea an al vietii. Perioada de depunere a icrelor corespunde cu lunile februarie-martie. Femela depune circa 100- 300 de boabe de icre, cu un diametru de 2,5 mm, sub pietre sau printre pietre.
Carnea sa este gustoasa, pe plan local se consuma in mod regulat. Se prinde in multe locuri cu o furculita fixata in capatul unui bat, pe post de harpon.
In unele rauri montane din Maramures si Moldova poate fi intalnita o ruda apropiata a zglavoacei (Cottus poecilopus), cu un colorit mai bogat, inotatoarele ventrale ale acesteia, mai lungi, intinzandu-se pana la orificiul anal, sunt impodobite cu 5-15 dungi maronii. Exista insa si unele exemplare lipsite de aceste dungi. Marimea, modul de viata si de reproducere sunt identice cu ale zglavoacei.
Pescuitul Sportiv
Localnicii il prind asa cum aratam mai sus cu o furculita in capatul unui bat, pe post de harpon.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-munte/zvarloaga/

Voblerul Salmo Pike

Voblerul Salmo Pike

Cercetarile asupra modului de hranire al stiucii au aratat ca la aceasta specie canibalismul este foarte popular si chiar si atunci cand nu se hraneste o stiuca isi apara teritoriul iar orice intrus este atacat fulgerator. Acestea au stat la baza ideei de a crea acest vobler – imitatia perfecta a unei marlite. Multe stiuci -trofeu au fost prinse cu acest vobler in intreaga lume. In polonia la numai un an dupa lansarea pe piata a fost declarata “Naluca nr 1 Pentru Pescuitul Stiucilor”.
In prezent familia Pike include voblere de 3 marimi – 9, 11 si 16 cm. Junioarea familiei Pike – 9cm – se fabrica in variantele shallow (F) si super deep runner (SDR), a doua ca marime – 11 cm – se fabrica variantele shallow (F) si deep runner (DR) . In plus ambele variante de 11 cm sunt disponibile si in varianta Jointed (articulate), aceste asunt Pike 11 JF si Pike 11 JDR. Toate modelele mentionate mai sus sunt disponibile in coloratia naturala a stiucii (PE).
Modelul Pike 16 in variantele plutitor si scufundator (cu barbeta metalica). Acest model si-a castigat singur un mare numar de fani in special in Anglia, Irlanda, Canada si SUA. La pescuitul stiucilor in aceste tari cel mai important lucru este sa gasesti o cale de a captura numai cele mai mari trofee. Pike 16 ofera aceasta oportunitate. Toate modelele plutitoare din aceasta familie sunt excelente pentru pescuitul in stratul de suprafata al apei, in lacurile putin adanci sau invadate de vegetatie, la adancimi de la 0,5 m (Pike 9F, Pike 11 F) pana la 3-4 m (Pike 9SDR, Pike 16F).
Varianta scufundatoare al Pike 16 este ideala pentru pescuitul la trena in lacurile adanci, nu numai la stiuca dar si la exemplare capitale de salau sau pastrav de lac.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Considerente despre pescuit in situatii limita

Considerente despre pescuitul rudimentar in supravietuire

O undiţă poate fi improvizată destul de uşor: sfoara – din fire scoase dintr-o ţesătură, o haină sau o cârpă; cârligul – dintr-un ac îndoit (deşi ar fi mult mai bun un cârlig adevărat) ş.a.m.d.
Cârligul mai poate fi făcut şi din os, sârmă sau lemn. Pentru a evita muşcarea sau ruperea sforii, cârligul va fi legat de sfoară prin intermediul unei sârme subţiri. Încearcă cu diferite momeli: râme, viermi, fluturi, lăcuste, came crudă, pâine, mămăligă, pene, plastic, măruntaie de peşte, cârpă colorată sau metal strălucitor.
Smuceşte în sus şi în jos prin apă momeala mai grea, din metal, pentru a atrage peştii (cârligul şi momeala trebuie să fie suficient de grele ca să se scufunde repede).
Se mai poate pescui şi cu priponul, în care scop se foloseşte un fir de cordelină lung de 2-3 m, ancorată de un pom, şi un fir de nylon cu 10-15 cârlige, pe care se prinde momeala. Cârligele se aruncă în apă seara şi se scot dimineaţa.
În zilele călduroase se poate pescui cu mâna şi coşul. În zilele geroase, când apa îngheaţă, se poate pescui la copcă.
Un alt procedeu constă în schimbarea cursului unui pârâu (pârâiaş) pe o altă albie, timp de 3-4 ore. După scurgerea şi secarea apei, peştele rămas în băltoace se prinde cu mâna.
O undiţă legată de un zmeu va putea ajunge departe deasupra apei – mărind şansele de succes. Sfoara undiţei va fi legată de sfoara zmeului astfel încât să se poată desprinde uşor, fără a trage şi a scufunda zmeul. De exemplu cu un ac îndoit, într-un singur loc, astfel încât smucitura produsă de muşcătura peştelui să provoace desprinderea. Sau, prinderea celor două sfori va fi făcută astfel încât desprinderea de pe mal să poată fi comandată de pescar.
Alte metode de pescuire:
a) Prinde peştele cu mâna goală, căutându-1 sau zgândărindu-1 sub pietre. Nu te strădui să-l apuci – bagă mână sub el şi aruncă-1 pe mal. Noaptea, când peştele stă liniştit în locuri cu apă domoală şi mică, se poate pescui cu ajutorul unei furculiţe sau ţepuşe ascuţite, prinsă rigid de un lemn cu lungimea de aprox 60-100 cm, cu grosimea de 3-4 cm. Atrage peştele cu lanterna şi înfinge furculiţa în el.
b) Umblă prin apa mică şi loveşte peştele cu băţul, înţeapă-1 cu o suliţă, sau prinde-l în plasă. S-ar putea ca aceste manevre să poată fi executate şi de pe mal.
c) Mână mai întâi peştele spre bălţile învecinate mai puţin adânci, acolo va fi mai uşor de prins. Peştii pot fi împinşi aruncând în apă corali sau crustacei arşi şi pisaţi (adică var), bătând apa cu un băţ etc.
d) Fabrică o plasă din orice sfoară sau sârmă ai la îndemnă. Din pânză se poate face o plasă, tocmai bună pentru creveţi. O bucată de plasă cu forma aproxi-mativ dreptunghiulară poate fi întinsă de-a latul râului între doi oameni – care merg repede prin râu, ridicând totodată pietrele de la fund şi săltând des plasa afară din apă, aproape de fiecare dată cu ceva pradă prinsă.

Carlige rudimentare confectionate manual

Carlige improvizate

Pescuit improvizat in situatii de supravietuire

PESCUIT IMPROVIZAT IN SITUATII DE SUPRAVIETUIRE

*Cel mai bun mijloc de pescuit este (daca se dispune de aceasta) plasa sau navodul
*Undita improvizata se foloseste in locuri unde apa are adancime mai mare si sta linistita
*Priponul se poate improviza dintr-un fir de sfoara sintetica (nylon) lung de 3-4 m si un fir de nylon pe care se leaga 10-15 carlige si momeala.Se arunca priponul seara in apa si se scoate dimineata.Se poate ancora de un pom sau de un tarus adanc infipt in pamant
*Ca momeala se pot folosi :rame,viermi,carne cruda,bucati de peste ,pesti sau broaste mici,lacuste,fluturi,paine sau mamaliga.
*Carligele se pot improviza din sarma,cuie, ace,os,lemn,spini

Voblerul Salmo Roach

Voblerul Salmo Roach

Roach este imitatia babustii – cea mai raspandita prada pentru rapitorii nostrii din apele colinare si de campie (stiuca, salau, biban). Acest vobler este oferit intr-o singura marime – 9 cm – si in doua variante plutitoare: shallow (F), pentru ape cu adancimi intre 0,5 – 2 m si deep runner (DR), pentru ape cu adancimi intre 0,5 – 4 m.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Bibanul

BIBANUL (Perca fluviatilis)

Raspandire
Pe langa celalalt reprezentant al percidelor salaul, bibanul este pestele cel mai raspandit al genului, putand fi intalnit in toate apele curgatoare din tara noastra, incepand cu zona scobarului, aparand chiar si in unele ape usor saline.
Bibanul este foarte raspandit in emisfera nordica, gasindu-se pretutindeni in Europa, exceptand Anglia, Peninsula Iberica, Italia centrala si sudica, partea sud-vestica a Peninsulei Balcanice si Crimeii, precum si Peninsula Pelopones.
Descriere
Corpul bibanului este robust si indesat, are o forma frumoasa, in partea anterioara este mai lat si mai inalt, iar in jumatatea posterioara usor turtit lateral. Toata suprafata corpului este acoperita cu solzi marunti si aspri, bine implantati in tegument. Din aceasta pricina se curata destul de greu, adesea cu piele cu tot. Capul are o forma oarecum conica, cu o gura relativ mare. Ambele maxilare sant prevazute cu dinti marunti si ascutiti, dispusi ca o perie. Placile care acopera operculele se termina printr-o teapa. Liniile laterale insotesc curbele corpului.
Inotatoarele dorsale sunt despartite intre ele de o pielita nu prea lata, inotatoarea dorsala anterioara este prevazuta cu radii tepoase tari, cu care bibanul se apara la nevoie. Odata scos din apa, pestele isi intinde tepii din aceasta inotatoare si, daca nu este precaut, pescarul se poate rani intepaturi dureroase care sangereaza , inotatoarea dorsala posterioara are radii mai moi.
Coloritul bibanului este viu, atragator. Capul este negru, de asemenea si spatele, care poate fi insa si cenusiu-inchis, cu desene marmorate si reflexe metalice. Uneori culoarea spatelui capata o nuanta de verde. Partile laterale sunt verde-oliv auriu, uneori verzi-galbui. Flancurile sunt brazdate transversal de 5-9 dungi mai intunecate. Burta este gri-plumburie sau galbui-albicioasa. La baza inotatoarei dorsale anterioare se distinge o pata rotunda, de culoare inchisa, foarte vizibila. Marginile celor doua inotatoare au o culoare negricioasa, inotatoarele ventrale si anale sunt rosiatice. In perioada de reproducere, coloritul inotatoarelor devine si mai intens.
Dezvoltare
Bibanul este un peste mancacios, cu o pofta extrem de mare, si cu toate acestea creste relativ lent. Lungimea medie in apele noastre este de 30-35 cm, iar greutatea medie de 300-500 g. Ajunge destul de rar la 50-60 cm, respectiv 2-5 kg. In lacul Siutghiol s-au prins si exemplare de 5 kg, desi astfel de capturi sunt foarte rare, aproximativ o data intr-un deceniu.
Biologie
In afara de apele montane, bibanul poate fi intalnit in toate raurile, incepand de la zona scobarului in jos. Prefera raurile cu cursul linistit si cu portiuni mai adanci, cu apele limpezi, in lacuri, balti, iazuri si in apele statatoare sau cu cursul foarte lent, se gaseste in preajma papurei sau a stufului, alegandu-si mai ales locurile unde albia este acoperita cu materiale tari. In rauri, de asemenea prefera locurile unde fundul este acoperit cu pietris sau nisip, deci tot materiale tari. Ii plac locurile unde raurile primesc afluenti, unde curentii ii aduc hrana in cantitati imbelsugate. Si bibanul se complace in zonele de linga diferitele constructii din apa picioare de pod, trunchiuri sau radacini de copaci cufundate in apa , in adanciturile din malurile spalate de ape, unde se poate ascunde pentru a sta la panda. Se gaseste si sub diferite pontoane, ambarcatiuni ancorate barci, plute, bacuri, pontoane etc. , intrucat in jurul acestora se formeaza mici vartejuri care atrag pestisorii cu care se hraneste, in locurile unde apele mai repezi se intalnesc cu altele mai lente, exista de asemenea hrana din belsug, deci bibanul cauta aceste locuri cu aceeasi predilectie. De regula, el poate fi gasit in vecinatatea albiei si nu prea paraseste locul pe care si l-a ales. Poate inota extrem de rapid, dar inotul sau este sacadat. La nevoie, isi urmareste prada pana cand o ajunge din urma si o mananca. Dintii puternici din gura cu deschizatura mare il ajuta sa nu mai scape prada odata ce a prins-o.
Bibanii mai tineri, de obicei de aceeasi varsta traiesc in general in grupuri. Exemplarele mai in varsta duc o viata solitara. Bibanul vaneaza ziua, hranindu-se cu o pofta nesatioasa. Pe timp de vara sta la panda mai ales dimineata si dupa amiaza, odihnindu-se la umbra in orele cu arsita de la amiaza. In timpul noptii se odihneste plutind in nemiscare la locul sau de ascunzis, renuntand la aceasta odihna numai in cazuri foarte rare, cand prada i se iveste “pe tava”.
Bibanul este foarte mancacios, atacand toate vietuitoarele comestibile pentru el. Pofta sa este constanta, inclusiv iarna. Consuma chiar si pesti de marime egala cu el, raci, scoici, rame, insecte, larve de insecte, precum si broastele ce inoata la suprafata apei. Fiind un mare consumator de icre, bibanul dauneaza celorlalte specii valoroase de pesti, in locurile unde populatia de biban este in crestere, numarul celorlalte specii valoroase se afla de obicei in scadere. Hrana sa preferata o constituie pestii. Bineinteles ca bibanul devine peste rapitor numai dupa ce atinge o anumita varsta 6-8 luni . Ca puiet, el se hraneste cu organismele planctonice din apa sau cu materii organice de pe fundul raului. Bibanul mananca plevusti, obleti, care se apara de atacurile lui prin salturi deasupra apei isi urmareste prada pana la suprafata, dar nu sare niciodata din apa dupa ea , fenomenul de canibalism nu-i este strain, el consumand-usi chiar propria progenitura. Este atat de lacom, incit in stomacul sau se pot vedea adesea chiar 6-7 bucati de obleti digerati pe jumatate, in timp ce il tine in gura pe cel de-al 8-lea. Pofta de mancare excesiva a bibanului este cunoscuta pescarilor experimentati, care stiu sa obtina maximum de folos de pe urma acestei caracteristici.
Bibanul este un peste foarte prolific, care ajunge la maturitatea sexuala, de obicei, in cel de-al treilea an al vietii. Foarte rar, el este capabil de a se reproduce si la 2 ani in locurile unde exista hrana din abundenta . Depunerea icrelor are loc atunci cand apa atinge temperatura de 10-12°C, adica in luna martie sau pe la inceputul lui aprilie. Icrele sunt depuse in siruri mucoase, avand aspect de colier. Un astfel de colier de icre este lung de 1-2 m si lat de 2-2,5 cm, iar bibanul il fixeaza din instinct pe plantele ce cresc pe fundul apei. Adesea isi depune icrele si in apropierea malului, printre pietrele ce se gasesc in aceste portiuni. Femelele depun peste 300.000 – 500.000 boabe de icre, in primele ore ale diminetii. Puietul de biban de o vara, strans in grupuri, se retrage odata cu venirea zilelor geroase de iarna in portiunile mai adanci ale apei, unde ierneaza, hranindu-se foarte putin. Primavara insa se hranesc din abundenta, ceea ce se poate observa, avand in vedere dimensiunile puietului de doua veri. Acest lucru este deosebit de evident in unele ape nord si est-europene, unde, la varsta de 3-4 ani, bibanii ating de regula chiar greutatea de peste 2 kg. In apele din tara noastra, desi consuma foarte mult peste, ritmul de crestere al bibanului este mai lent.
Pescuitul Sportiv
Pescuitul bibanului ofera mari satisfactii iarna, dar si pe timp de vara, mai ales cand caldura este excesiva si cand alte specii nu musca deloc. Pescuitul bibanului se bazeaza pe proverbiala lui foame. Dat fiind ca sta de regula la panda in portiunile mai linistite ale raurilor, in vecinatatea imediata a albiei, metoda de pescuit cu plumbul pe fund este cea mai recomandata, in lacuri, balti sau unde exista vegetatie abundenta papura, stuf etc. , este mai recomandata undita cu pluta.
Bibanul poate fi pescuit in tot cursul anului, dar rezultatele cele mai bune se obtin incepand din lunile de toamna si pana in primavara, cand se poate utiliza atat metoda cu voblerul, cat si cu lingura. Primavara si toamna este eficienta si metoda “pater noster”, care consta din cufundarea si ridicarea momelii vii din apa si schimbarea permanenta a locului de pe mal, in cautarea bibanului.
Ca nada se pot utiliza si rime sau bucati de peste, precum si insecte si pestisori mici vii. Daca grupul numeros de bibani a parasit locul unde pescuim, putem detecta noul loc unde s-a stabilit cu ajutorul “pestelui-Iuda”. Acesta este tot un biban, dintre cei prinsi in prealabil, in gura caruia se fixeaza o bucata de ata. La capatul acesteia se leaga o bucata de pluta sau orice bucata de materie vegetala mai usoara decat apa, care pluteate la suprafata. Astfel “echipat”, bibanul este repus in libertate. El va urma fara gres grupul de bibani si se va opri neandoielnic exact in locul unde se afla grupul. Este deosebit de important ca pluta legata de peste sa fie foarte vizibila, altfel nu poate fi urmarit si, implicit, nu poate fi reperat locul unde s-a stabilit grupul de bibani.
Pestisorul utilizat ca nada nu mai lung de 5 cm se infige pe carlig prin orificiul nazal si prin gura, sau sub pielea pestisorului, pe partea dorsala, aproape de regiunea cozii, ingrijindu-ne sa nu-i ranim coloana vertebrala, pentru a-l mentine cat mai mult timp viu. Pluta trebuie reglata în asa fel incat carligul sa pluteasca la 20-30 cm de fundul apei. Varga mai putin sensibila, trebuie sa aiba 2,2- 2,8 m.
In cazul folosirii rimei, trebuie intepat carligul imediat ce am simtit muscatura bibanului, in caz contrar, el inghite adanc carligul nadit, care se recupereaza apoi mai greu din stomacul pestelui. Cand se intrebuinteaza pestisor ca momeala, sunt necesare cateva clipe de ragaz dupa muscatura bibanului si abia dupa aceea se inteapa carligul, pentru ca bibanul are obiceiul sa tina mai intai pestisorul in gura inainte de a-l inghitii. Graba in acest caz se poate solda cu smulgerea carligului nadit, pe care pestele l-a si apucat si totodata cu pierderea capturii. In apele mai adinci se obtin bune rezultate prin aplicarea metodei cu plumbul pe fund. Plumbul, de dimensiunea unui bob de mazare, se fixeaza Ia 15-20 cm mai jos de carlig.
In cazul folosirii lingurii, firul nu trebuie sa fie mai gros de 0,20-0,26. Bibanul ataca lingura din spate, moment in care toate cele trei ascutisuri ale carligului triplu se implanteaza adanc in cavitatea bucala a pestelui, captura fiind sigura.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/bibanul/

Voblerul Salmo Perch

Voblerul Salmo Perch

Dupa cum spune si numele imita bibanul, un peste foarte comun in apele colinare si de campie, una din speciile preferate ale rapitorilor din aceaste zone, in special ale stiucii si salaului.
Este fabricat in doua dimensiuni – 8 si 12 cm . Bibanul mic este disponibil numai in varianta plutitor dar in trei variante de actiune – shallow (F), pentru ape mici, deep runner (DR) si super deep runner (SDR) pentru ape adanci foarte adanci, aceasta plaja de actiuni permite pescuitul in ape de la 0,5 m pana la peste 5 m adancime. Toate aceste variante sunt disponibile in 8 culori.
Perch 8 SDR este un vobler excelent pentru trena, cu un fir textil de 0,14, trenat la cca 30 m in urma barcii se scufunda la aprox 6 m adancime.
Cel mai mare vobler din familia Perch – 12 cm – este disponibil in variantele plutitor, cu barbeta din plastic si scufundator, cu barbeta metalica. Ambele sunt modele excelente pentru pescuitul la spinning sau trena al stiucilor capitale.                                                                                    

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Bibanul soare

BIBANUL SOARE (Lepomis gibbosus)

Raspandire
Bibanul-soare a fost adus in Europa din America de Nord la sfarsitul secolualui XVIII; in anii care au trecut de atunci, el s-a raspandit larg pe continentul european, astfel ca azi poate fi intalnit aproape pretutindeni, incepand de la Oceanul Atlantic si pana in Delta Dunarii. In tara noastra poate fi gasit in baltile de revarsare ale Dunarii, in sistemul lagunar Razelm-Sinoe din Delta, in unele lacuri cu apa dulce din apropierea litoralului, in raurile Timis, Bega, Crisuri, Cerna, Arges, Dambovita, Ialomita, Barlad, Siret, pe cursul inferior al Prutului, precum si in multe lacuri dulci din interiorul tarii si in unele iazuri si helesteie, unde este o specie nedorita.
Descriere
Corpul bibanului-soare este inalt, puternic, comprimat lateral, acoperit cu solzi mari, relativ tari si aspri. Gura mica, terminata in “cioc”, este taiata oblic in sus. Intre cele doua inotatoare dorsale nu exista membrana despartitoare, ceea ce face sa para ca este una singura, inotatoarea anterioara are 10-12 radii osoase terminate cu tepi, pe cand cea posterioara, mai lata decat prima, nu are radii tepoase, inotatoarea ventrala este prevazuta cu o teapa, in timp ce aceea de sub coada are trei. Caudala este rotunjita.
Bibanul-soare are un colorit foarte frumos, motiv pentru care este apreciat si de acvaristi. Spatele sau este verde-oliv, impodobit cu pete brune si albastre, uneori liliachii, iar burta este argintie. Pe partile laterale are pete portocalii. Sub fiecare ochi se intinde cate o dunga auriu-albastruie. Pe membrana care constituie o auxiliara a operculului la masculii de biban-soare se distinge cate o pata neagra si una rosie. Exemplarele tinere sunt “impodobite” cu desene asemanatoare cu ale tigrilor, inotatoarele dorsale si caudala sunt cenusii, fond pe care se disting 3-4 siruri formate din puncte mai intunecate. Restul inotatoarelor sunt galbui.
Dezvoltare
De regula, bibanul-soare creste pana la lungimi de 12-15 cm, exemplarele de 20 cm fiind destul de rare.
Biologie
Traieste in baltie de revarsare si in lacurile cu fundul malos, unde exista o vegetatie submersa abundenta, dar poate fi intalnit si in bratele moarte ale raurilor sau in portiunile mai linistite ale apelor curgatoare. Si aici, ca si in lacuri, bibanul-soare trebuie cautat in locurile unde apa, fiind expusa soarelui, este mai calda decat in alte portiuni. Pestele evita locurile mai adinci, unde razele solare nu pot patrunde si ca urmare, apa este mai rece.
Bibanul-soare isi cauta hrana pe fundul apei, hranindu-se cu icre de peste, insecte si larve de insecte, raci minusculi, viermi, rame, devorand in acelasi timp alevinii altor specii de pesti. Fiind consumator de icre si puiet de peste, bibanul-soare poate fi considerat o specie daunatoare. Nu este tolerat in crescatoriile de crap.
Acest peste atinge maturitatea sexuala la varsta de 2 ani. Reproducerea are loc în perioada mai-iunie, dar uneori chiar si in august. Este o specie deosebit de prolifica. Numarul mare de icre pe care le depune sunt asezate in cuiburi amenajate pe fundul apei, cuiburi pazite apoi cu strasnicie de masculi, invelisul gelatinos al icrelor face ca acestea sa se lipeasca de fundul apei.
Pescuitul Sportiv
Pescarii sportivi prind bibanul-soare mai ales pentru a-l utiliza apoi ca nada vie. Captura bibanului-soare intr-un loc este o garantie ca in aceeasi zona mai exista si altii; metodele de pescuit sunt identice cu cele folosite la exemplarele mai mici de biban.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/bibanul-soare/

Voblerul Salmo Sting

Voblerul Salmo Sting

Aceasta este o noua familie de voblere cu forma eleganta si miscare usoara din coada. Se fabrica in 3 marimi – 6, 9 si 12 cm – si o plaja de grautati intre 3,5 si 18 g, in variantele plutitor si scufundator. Toate voblerele din familia Sting sunt disponibile in 8 culori si sunt echipate cu ancore VMC Perma Steel (rezistente la apa sarata) . Voblerele Sting sunt destinate tuturor rapitorilor dar in special salaului, avatului si pastravului.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Cosacul cu bot ascutit

COSACUL CU BOTUL ASCUTIT (Abramis ballerus)

Raspandire
Traieste in apele dulci din sudul Finlandei si Suediei, in apele din bazinele Marii Nordului si Marii Baltice, in bazinul nordic al Marii Negre si Caspice, in Dunare se gaseste pe tot cursul fluviului, precum si in partea de aval a raurilor Somes, Mures, Jiu, Olt, Siret si Prut, mai rar in lacul Razelm.
Descriere
Corpul este putin mai alungit decat in cazul altor specii din familia sa. Fruntea este bombata, gura mica, terminala, putin oblica in sus. Botul pestelui este scurt si ascutit. Caudala este adanc scobita, lobul inferior fiind mai lung decat cel superior. Corpul este acoperit cu solzi marunti si subtiri.
Dorsala este albastra, laturile argintii cu reflexe metalice, abdomenul alb fara luciu, inotatoarele perechi sunt galbui, iar cele neperechi cenusii. Toate inotatoarele sunt tivite cu negru.
Dezvoltare
Atinge rar lungimea de 45 cm; in mod obisnuit se pescuiesc exemplare intre 18 si 30 cm, cu o greutate de 300-850 g. Exemplarele mari ating greutatea de 1,5-2 kg, dar in mod cu totul exceptional.
Biologie
Numarul mic al cosacilor cu bot ascutit in apele tarii noastre explica putinele studii existente. Reproducerea acestei specii are loc mai timpuriu decat in cazul restului abrarnidelor. Depune icrele in martie-aprilie, la o temperatura a apei de 10-12°C. Icrele au diametrul de 1,3-1,5 mm si sunt galbui-albicioase. Exemplarele mai mari de o vara mananca zoobentos (larve de insecte acvatice, viermi, crustacee, scoici si melci mici), dar in continuare se hranesc si cu zooplancton, in special cu pureci de apa.
Cosacul cu bot ascutit este un peste care, numeric, se afla in regres in apele tarii noastre.
Pescuitul Sportiv
In unditele pescarilor sportivi apare ocazional, cand acestia dau la platica si caras. Se prinde in apropierea fundului Dunarii sau al altor rauri. Ustensilele si nada sunt asemenea celor utilizate si in cazul platicii. In tarile unde se gaseste din abundenta, cosacul cu botul ascutit este apreciat de unditari.

Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/cosacul-cu-bot-ascutit/

Voblerul Salmo Minnow

Voblerul Salmo Minnow

Aceasta este o familie de voblere clasice, primele care au aparut in oferta Salmo. In prezent sunt fabricate in 4 marimi – 5, 6, 7 si 9 cm – in variantele scufundator si plutitor. Fiecare model din aceasta familie este disponibil in mai multe variante coloristice. Sunt in general imitatii ale pestilor comuni din rauri si lacuri (clean, pastrav, biban) dar si culori fanteziste care au demostrat ca declanseaza atacul rapitorilor. Minnow 7 este fabricat si in varianta SDR, deosebit de eficienta in apele cu multe agatatori

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Cosacul

COSACUL (Abramis sapa)

Raspandire
In Europa traieste in fluviile nordice ce se varsa in Marea Neagra si Marea Caspica, precum si in fluviile sudice ce se varsa in Marea Caspica.
In tara noastra, cosacul se gaseste pe tot parcursul Dunarii, in lacul Razelm, precum si in partea de aval a raurilor Timis, Somes, Mures, Olt, Jiu, Siret, Prut.
Descriere
Corpul este inalt, de forma rombica. Botul mare, cu o forma caracteristica, inalta, gura este mica, subterminala. Caudala este adanc scobita, lobul inferior fiind mai lung decat cel superior.
Partea dorsala a cosacului este albastrui-cenusie, lateralele sunt argintii, abdomenul alb-argintiu. Dorsala exemplarelor care traiesc in lacuri este putin mai intunecata, in schimb cosacul care sta in permanenta in rauri are o culoare mult mai deschisa, cu un luciu argintiu pronuntat.
Dezvoltare
Cosacul atinge rar lungimea de 30-35 cm, cea obisnuita fiind de 20-25 cm.
Biologie
Biologia cosacului difera mult de cea a platicii cu care se inrudeste, deoarece acest peste traieste in Dunare si pe cursul inferior al raurilor mai mari si patrunde mai rar in baltile din lunca inundabila sau in lacurile care au legatura cu fluviul. Nu migreaza din Dunare in rauri si invers. Reproducerea are loc in apele cu un curs lent, pe cursul inferior al raurilor mari, in Dunare etc., de la mijlocul lunii aprilie si pana la sfarsitul lunii mai. Depune de regula intre 28000 si 45000 boabe de icre galbui-albicioase, cu un diametru de 1,2-1,4 mm, care dupa fecundare se lipesc de vegetatia subacvatica din zona.
Cosacul sta mai mult in apropierea fundului apelor, in rauri si in portiunile cu curent foarte lent, in apropierea zonelor cu vegetatie sau intre ele. Adesea poate fi gasit in gropile din albia raurilor sau in adancurile malului, unde scormoneste dupa hrana, dar si in vartejuri, ori acolo unde curentul rapid intalneste ape cu cursul mai domol. De multe ori se gaseste in compania platicii, intrand in cardul acesteia, in zilele calde de vara traieste mai mult in apropierea fundului, insa in cele reci se ridica si in straturile superioare ale apelor. Toamna se grupeaza in carduri mici si isi cauta locuri mai adanci in rauri sau in lacuri, unde ierneaza, timp in care inceteaza complet sa se hraneasca.
Pescuitul Sportiv
Pescarii nu dau in mod special la cosac, dar in Dunare, unde se pescuieste la platica, se agata si aceasta specie. Pescarii sportivi il confunda uneori cu platica, nefiind initiati in determinarea speciilor de pesti. Se pescuieste, la fel ca si platica.

Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/cosacul/

Voblerul Salmo Hornet

Voblerul Salmo Hornet

Multi pescari afirma ca numele acestui vobler spune totul despre el. De cand a fost lansat pe piata Hornet este cel mai bine vandut produs al firmei Salmo. Nalucile Hornet sunt fabricate in 4 marimi – 2,5; 3,5; 4 si 6 cm – in variantele plutitoare si scufundatoare (cu barbete Deep Runner). Modelul Hornet 4 dispune in plus si de varianta Super Deep Runner (SDR), creat special pentru ape foarte adanci.
Voblerele din familia Hornet sunt caracterizate de o actiune agresiva si in acelasi timp se scufunda la adancimi relativ mari. In plus, datorita echilibrului corpului si modului de constructie al barbetei toate Hornet-urile au o abilitate unica de sari trece peste orice fel de obstacole fara a se agata ceea ce reduce substantial pierderile chiar si in locuri foarte dificile.
Campion in acest domeniu este Hornet 4 SDR care nu are echivalent in lume.Fiecare model si versiune se fabrica in 10 variante de culoare si va da posibilitatea de alegere a 80 de naluci din care orice pescar poate gasi ceca potrivit pentru el, indiferent unde pescuieste sau ce specie de peste vrea sa prinda.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Ghibortul

GHIBORTUL (Acerina cernua)

Raspandire
Ghibortul face parte din familia percidelor. In Romania poate fi intalnit in toate raurile mai mari, incepand cu zona caracteristica mrenei si pana la varsarea Dunarii in Marea Neagra. Traieste in numar mare in baltile de langa Dunare, in Dunare, Olt, Mures, Crisuri, Somes, Timis, Bega, precum si in foarte multe lacuri (Snagov, Cernica, Caldarusani, Zau de Campie etc.). Apare in multe iazuri si helesteie, chiar si in crescatorii, unde este considerat o specie nedorita, consumatoare de icre si de larve de crap. Ghibortul se intalneste atat in lacurile cu apa dulce din preajma litoralului marii, cat si in cele cu apa semisalina, din aceeasi regiune.
Descriere
Corpul pestelui este relativ scurt si indesat, turtit lateral. Seamana cu cel al bibanului, profilul spatelui fiind insa mai incovoiat. Pedunculul caudal este scurt si conic botul de asemenea scurt. Gura este mica, dispusa putin inferior, cu despicatura pana la linia imaginara coborata de la ochi. Buzele sunt carnoase, iar dintii marunti sunt asezati in gura intocmai ca o perie. Pe opercule si pe marginile lor sunt implantati tepi foarte ascutiti si marunti. Corpul este acoperit cu solzi mici si aspri (solzi ctenoizi). Pestele are doua inotatoare dorsale, nedespartite printr-un interval, dintre care prima este prevazuta cu 12-16 radii tepoase. Datorita acestor tepi, pestii rapitori nu agreeaza ghibortul. Inotatoarea ventrala este situata sub cele pectorale. Tot corpul ghibortului este aparat printr-o secretie mucoasa abundenta.
Coloritul ghibortului variaza in functie de culorile predominante din mediul natural unde traieste. Spatele este brun-verzui sau verde-cenusiu, partile laterale de asemenea verzui, cu unele nuante galbui, in timp ce burta este alb-galbuie. Pe jumatatea superioara a corpului, raspandite la intamplare sau constituite in siruri, se disting puncte negre-maronii. Asemenea puncte se regasesc pe inotatoarele dorsala si caudala, unde formeaza 4-7 siruri. Partile laterale ale exemplarelor vii pot iriza uneori metalic, cu nuante verzui-liliachii. Aripioarele pectorale si inotatoarea ventrala sunt incolore, transparente, in general, coloritul exemplarelor provenite din apele statatoare este mai intunecat decat cel al ghibortilor proveniti din rauri. Intepatura provocata de tepii din inotatoarea dorsala este extrem de dureroasa si se poate infecta.
Dezvoltare
Ghibortul este un peste de talie mica, cu o lungime medie de 12-15 cm, rar de 30-32 cm. Greutatea medie in apele din tara noastra este de 25-30 g, depasind rareori 35 g.
Biologie
Ghibortul traieste in raurile si in lacurile cu apa dulce din regiunile de ses, mai rar in apele colinare. Nu poate fi intalnit in paraiele repezi si cu apa rece de la munte. De regula, sta in apropierea malurilor, unde adancimea apei nu este mare, deci se incalzeste mai rapid, si unde in acelasi timp exista si hrana mai abundenta. Ghibortul, ca si salaul, poate fi intilnit si in locurile mai adinci din lacuri si balti, cu albia acoperita de nisip sau argiloasa. Sta ascuns si in adanciturile sapate de curenti sub malurile mai abrupte. Nu ii place lumina solara excesiva, motiv pentru care in zilele cu mult soare pestele inoata mai putin, este mai inactiv, se odihneste, pornind in cautarea hranei odata cu lasarea serii, cand devine mai activ, mai mobil. Este un peste care se intretine in carduri mai mici sau mai mari, de multe ori grupandu-se pe categorii de varste. Ghibortul se hraneste cu animale bentonice (care traiesc pe fundul apei), in afara de insecte, larve de insecte, rame, raci, melci si scoici, mananca icre si puiet de peste, cu predilectie icrele salaului si ale crapului, si in general, puietul tuturor speciilor pasnice de pesti. Din acest motiv, in locurile unde se inmulteste provoaca pagube insemnate. In crescatoriile de crap ghibortul este foarte daunator! Fiind el insusi un peste de talie mica, ghibortul constituie adesea hrana stiucilor si a salailor. Acestia se cam feresc insa de el, pentru ca in caz ca ghibortul reuseste sa-si intinda tepii din inotatoarea dorsala atunci cand se afla in gura stiucii sau a salaului, poate provoca chiar moartea respectivului peste. De aceea, inainte de a inghiti ghibortul, stiuca obisnuieste sa-l omoare strangandu-l puternic in maxilare.
Ghibortul este un peste extrem de prolific. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 2-3 ani. In perioada martie-aprilie, inainte de inceperea revarsarilor de apa mai ales in balti, migreaza in grupuri foarte numeroase spre locurile de depunere a icrelor. Fiecare femela depune circa 50000-120000 icre marunte (cu un diametru de 0,8-0,9 mm), de culoare galbuie.
Talia mica si faptul ca are foarte multe oase sunt motive pentru care ghibortul nu este cautat de pescari. Carnea sa este gustoasa, mai ales pentru prepararea ciorbei pescaresti.
Pescuitul Sportiv
Ghibortul poate fi pescuit de-a lungul intregului an, dar cele mai bune rezultate se obtin primavara si toamna. Primavara trebuie cautat in portiunile mai superficiale ale apei (1-2 m), in timp ce vara este mai frecvent in zonele mai adanci. Daca adie un vant usor si apa nu este prea adanca, ghibortii se pot prinde unul dupa altul cu undita cu pluta. Carligul trebuie astfel fixat pe fir incat sa se gaseasca la 35-40 cm de fundul albiei. Vantul usor provoaca unduirea lina a suprafetei apei, miscand pluta in sus si in jos concomitent cu carligul nadit. Aceste miscari provoaca ghibortul sa muste. Ca nada se foloseste rama, bucati de peste, viermusi, care se fixeaza pe un carlig mic, cu tija dreapta. Varga poate fi lunga de 2,2-3 m, iar firul de 0,20-0,26.
In apele mai adinci se poate pescui la ghibort si cu plumbul pe fund. Plumbul, nu mai mare decat un bob de mazare, poate fi glisant sau fix in cazul aplicarii acestei metode, varga trebuie sa aiba varful mai sensibil, pentru a vedea cand pestele musca.
Toamna tarziu se obtin rezultate frumoase prin metoda care consta din scufundarea si scoaterea alternativa a carligului nadit, schimband mereu locul de pescuit.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/ghibortul/

Voblerul Salmo Butcher

Voblerul Salmo Butcher

Pescarii din lumea intreaga spun ca “butcher” Salmo isi merita numele din plin!
Acest model si-a castigat foarte multi fani peste tot in lume. A fost conceput pentru pescuitul pastravului dar a ajuns sa fie o naluca minunata pentru aproape toate speciile de rapitori. Are o miscare lenesa care provoaca chiar si cel mai mofturos rapitor facandu-l sa atace acest vobler.
Butcher se fabrica intr-o singura marime – 5 cm – in variantele plutitor, scufundator si SDR. Toate modelele sunt disponibile in 5 culori.
Voblerele Salmo Butcher au fost special concepute pentru pescuirea pastravilor mari, extrem de precauti si greu de “pacalit” cu muste artificiale si pentru bibanii plictisiti care nu parasesc siguranta oferita de vegetatia submersa pentru nimic in lume, si cu atat mai putin pentru a ataca “jucariile” colorate ce “difileaza” prin fata lor, animate cu maiestrie de cei mai experimentati pescari de rapitor.
Culorile vii, atent selectionate si miscarile delicate, lenese au facut din Salmo Butcher o naluca foarte eficienta si in lupta cu ceilalti rapitori de talie mare – stiuca, salau. Este present intr-o singura marime (5cm), 7 culori si 3 versiuni (Floating, Sinking si Super Deep Runner). Este recomandat in pescuirea la “trena” si spinning/casting.
Mod de pescuit cu Salmo Butcher
Versiunea floating este recomandata pentru pescuirea in rauri. Naluca va fi lansata in aval si va fi recuperata incet, continuu in functie de puterea curentului. Nu uitati sa opriti recuperarea pentru intervale scurte de timp in apropierea obstacolelor naturale (marginea gropilor, stanci, bolovani, copaci cazuti, etc.). In majoritatea cazurilor acesta este momentul in care rapitorii declanseaza atacul. Si in cazul variantei sinking, naluca va fi lansata in aval si va fi recuperata cat mai incet posibil, pentru a evolua in masa apei, undeva pe la mijlocul adancimii apei. Nu vom uita nici de varierea vitezei de recuperare si nici de “inteparile” false. Nalucile SDR pot fi lansate si in amonte si in aval, in cazul in care pescuim pe rauri cu curs rapid. Cand urmarim rapitorii din rauri lente sau lacuri, datorita barbetei extrem de lungi, va strabate rapid masa apei pana va ajunge la adancimea dorita. Din acest moment va fi recuperata destul de rapid si haotic, imitand pe cat posibil miscarile unui pestisor ranit                    

.Sursa:”pescarulhoinar.com”

Obletul

OBLETUL (Alburnus alburnus)

Raspandire
Se gaseste aproape in toate apele si lacurile de ses, in unele tari chiar si in lacurile montane (in Europa),de la nord de Pirinei, Alpi si Balcani pana la Ural. Lipseste in Scotia, in Italia si Dalmatia se gasesc subspecii locale. In Romania apare in Dunare, in toate raurile de ses, in toate iazurile, helesteiele si baltile, in bratele moarte ale raurilor, in lacurile de acumulare, canalele de irigatii, in lacurile litorale, Delta Dunarii si in baltile din lunca Dunarii etc.
Descriere
Corpul este alungit si mult comprimat lateral. Solzii, subtiri, se desprind usor de pe corpul pestelui. Capul mic este de asemenea comprimat lateral. Botul este scurt, gura mica, oblica in sus. Dorsala este dezvoltata, caudala adanc scobita, cu lobii egali.
Dorsala obletului este verde, cu irizatii puternice, laturile sunt argintii, cu o stralucire puternica. Abdomenul este alb-argintiu. Dorsala si caudala sunt cenusii cu marginile mai intunecate, iar restul inotatoarelor incolore, capatand reflexe rosii in perioada de reproducere.
Dezvoltare
Obletul are in mod obisnuit lungimea de 12-18 cm si greutatea de 35-45 g. Atinge insa si lungimea de 22 cm si respectiv 50 g. Ritmul lui de crestere este lent, obletul fiind un peste de talie mica. Femelele cresc mai rapid decat masculii. Exemplarele de 22-25 cm sunt rare.
Biologie
Obletul este un peste vioi, care traieste in bancuri, spintecand in grup oglinda apei in timpul inotului. Aceasta se intampla in special cand este atacat de avat, caz in care fuge cu mare repeziciune, in asemenea momente bancul numeros poate fi observat de la distanta brazdand suprafata. Traieste in ape dulci statatoare si curgatoare de ses si din zonele colinare, dar se gaseste si in apele salmastre. Lipseste din baltile mici, puternic invadate de vegetatie. Este prezent si in unele rauri mici, in care uneori urca pana la izvoare, iar in unele ape de ses este specie dominanta. Traieste mai mult aproape de suprafata apei, dar in cautarea hranei frecventeaza si zonele de pe fundul lacurilor, baltilor. Majoritatea exemplarelor ating maturitatea sexuala la 2 ani, dar masculii uneori si la 1 an. In perioada aprilie-iunie, femelele depun icrele in mai multe portii (3-6, mai frecvent in 3-4 portii), intr-un sezon, o femela depune in total 1000-12000 de icre, cu un diametru de 1,2-1,5 mm.
Alevinii se hranesc cu rotatoria si infusoria, apoi cu plancton mai grosier. Exemplarele mature se hranesc cu alge filamentoase, fito si zooplancton, insecte cazute pe suprafata apei; exemplarele batrane consuma cu precadere zooplancton. Se mai hraneste cu insecte acvatice si cu larvele acestora. Durata vietii pestelui este de 5-7 ani. Obletul are o carne gustoasa, apreciata de consumatori.
Din solzii obletului se extrag cristale de guanina (printr-un proces tehnologic destul de complicat), material care se foloseste la vopsirea perlelor artificiale si a obiectelor de artizanat (in limbajul comercial, se numeste “essence d”Orient”).
Pescuitul Sportiv
Obletul este hrana pentru stiuca, salau, avat, somn si alti pesti rapitori, si e folosit ca nada pentru carlig de catre pescarii sportivi. O bucata din coada obletului se foloseste si pentru nadirea carligului la pescuitul cleanului.
Pentru a-l prinde cu undita, avand in vedere ca umbla mereu in bancuri, locul de pescuit trebuie bine nadit in prealabil. Obletul face obiectul unui pescuit de mare finete si de mare viteza. Este principala specie in competitiile nationale si internationale de pescuit static (de viteza). Fiind un peste mancacios, musca toate momelile marunte oferite cu pricepere. Uneori se pescuieste chiar langa mal, alteori la 4-5 m sau la o distanta si mai mare. Firul subtire, de 0,8-0,10, este cel mai potrivit; in general nu se foloseste mulineta; varful vergii trebuie sa fie de 2-3 mm grosime si sensibil. Se folosesc carlige de 18-24, pluta subtire de 3-4 mm. Plumbajul recomandat este cel “rapid” si aranjat pe fir logaritmic (plumbisori marunti sau alice).
Momeala se adapteaza sezonului. Se folosesc viermusi, larve de Chironomus (viermele rosu de namol, denumit impropriu “libelula”), musca de casa, cocoloase de paine cu diferite adaosuri si materiale colorante. Se mai pescuieste si cu struna neplumbuita, avand pe carlig musca de casa. In felul acesta pestele se poate pescui rapid pentru a-l folosii ca nada pe carlig.

Lungimea minima admisa la pescuit: 12 cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/obletul/

Voblerul Salmo Bullhead

Voblerul Salmo Bullhead

Impreuna cu Minnow au fost primele modele lansate de Salmo. Acest vobler este o imitatie a pestelui cu acelasi nume (Zglavoaca) ce traieste in raurile si lacurile de munte, hrana favorita a pastravilor si lostritelor mari. Conceput pentru special pentru salmonizi Bullhead s-a dovedit a fi excelent si pentru salau datorita asemanarii cu guvidul de apa dulce, hrana favorita a acestuia.
Acest vobler se fabrica in 2 dimensiuni – 4 si 6 cm, variantele plutitor, scufundator si SDR. Ambele marimi sunt disponibile in varianta coloristica naturala (BD) iar SDR-ul este disponibil si in culoarea “clown” (CL) Salmo este singura firma din lume care fabrica aceasta forma de voblere.
Sursa:”pescarulhoinar.com”