Somnul pitic

SOMNUL PITIC (Ictalurus nebulosus)

Raspandire
Aceasta specie a ajuns in Europa in penultimul deceniu al secolului 19, fiind adusa
din S.U.A. Prima oara a aparut in Franta (1881), apoi in Germania (1885), pentru ca azi sa fie prezenta in aproape toate tarile continentului nostru.
In Romania apare mai ales in Mures, Crisuri, Somes, Timis si Bega, dar exista multe exemplare si in crescatoriile de crap din judetul Bihor (Cefa, Inand, Taimasda).
Descriere
Somnul pitic seamana ca forma cu somnul obisnuit, desi nu este inrudit cu acesta, intrucat face parte din alta familie (Ictaluridae). Atat pe maxilarul inferior, cat si pe cel superior, pestele are cate 4 mustati. Cele de pe maxilarul superior sunt repartizate astfel: doua in apropierea coltului gurii, aplecate in jos, celelalte doua in apropierea ochilor si indreptate in sus, putin inapoi, ca niste coarne. Cele 4 mustati de pe maxilarul inferior sunt mai scurte si dispuse intr-o singura linie. In spatele inotatoarei dorsale, somnul pitic are o inotatoare adipoasa, la fel ca pestii din familia pastravului. Tesuturile musculare puternice din apropierea cozii se observa usor prin proeminentele ce le alcatuiesc sub pielea subtire a pestelui.
Coloritul este deosebit de frumos. Spatele si partile laterale sunt brun-negricioase, uneori cu o nuanta liliachie, cu marmoratii slab conturate. Regiunea burtii este alb-galbuie. Irisul ochilor este argintiu. Exemplarele mai tinere sunt mai roz sau mai liliachii si in general mai deschise la culoare decat cele batrane.
Dezvoltare
Lungimea medie a somnului pitic este de 18-25 cm, depasind rareori 40 cm. Greutatea medie este de 160-200 g; foarte rar (in crescatorii) s-au prins si exemplare de 1 kg.
Biologie
Somnul pitic prefera apele linistite, bogate in vegetatie submersa, cu fundul acoperit cu nisip sau mal. In rauri, cauta cu predilectie locurile unde apele sunt mai domoale. Primavara si toamna sta in portiunile mai putin adanci ale apelor, in timp ce in zilele toride de vara se retrage catre zonele unde apa este mai adanca. Se misca putin in timpul zilei, mentinandu-se, mai curand inactiv, in apropierea fundului apei.
Hrana somnului pitic consta din icre, alevini si pui de peste, insecte acvatice si larvele acestora, materii vegetale aflate in descompunere, seminte de plante, detritus etc. Fiind consumator de icre, somnul pitic este un peste daunator atat in apele naturale unde s-a inmultit, cat si mai ales in crescatoriile de crap, unde specialistii recurg la orice metoda pentru a-l elimina.
Atinge maturitatea sexuala, de regula, la varsta de 2 ani, mai rar 3 ani. Reproducerea are loc in aprilie-mai, cand femelele depun cate 2000-3000 boabe de icre cu diametrul de 3-4 mm.
Somnul pitic se hraneste activ incepand cu primavara si pana toamna; odata cu venirea iernii, patrunde in stratul de mal de pe fundul apei pentru a “hiberna” pe toata durata anotimpului rece, stand in completa nemiscare.
Carnea sa este gustoasa, fara oase, foarte apreciata.
Pescuitul Sportiv
Se pescuieste prin metoda cu plumbul pe fund. Pe fir se fixeaza doua carlige de dimensiuni medii, cu tija dreapta, iar ca nada se pot folosi rame, insecte mici, felii subtiri de peste. Primavara se gaseste mai ales in zonele de apa mai putin adanci, cu apa mai calda (locurile unde se reproduc obletii si platicile) si unde se pot prinde mai multe exemplare de somn pitic intr-un timp relativ scurt. Fiind foarte mancacios, el musca carligul atat de energic, incat se inteapa singur, pescarului neramanandu-i decat sa observe smucitura firului pentru a sti ca a capturat somnul pitic. Obosirea pestelui prins in carlig este usoara, desi exemplarele mai mari se apara cu inversunare, prilejuind astfel pescarului clipe placute. In timpul verii, somnul pitic trebuie cautat in zonele unde apa este mai adanca.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/somnul-pitic/

Stiuca

STIUCA (Esox lucius)

Raspandire
Stiuca traieste in toate apele dulci din Europa, exceptie facand doar Peninsula Iberica, Grecia, Albania si regiunea dalmatiana din fosta Iugoslavie. Poate fi intalnita uneori chiar si in lacuri alpine, pana la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstreaza marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate conditii.
In Romania, stiuca traieste in toate apele dulci, atat curgatoare, cat si statatoare. In apele lacurilor colinare si de ses ea poate fi intalnita pretutindeni in aval de zona mrenei. Cele mai multe exemplare se gasesc in baltile de revarsare ale Dunarii, precum si in Delta. Apare si in crescatoriile de peste, unde raspandirea sa in numar exagerat este impiedicata de piscicultori. Stiuca poate fi gasita si in regiunile din apropierea varsarii Dunarii, unde apele sunt semisaline (asa-numita apa “brack”, adica apa dulce cu o salinitate scazuta), desi aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru stiuca (lacurile lagunare Razelm-Sinoe, Zmeica, Golovita etc.).
Descriere
Corpul stiucii este alungit, usor turtit lateral, capul de asemenea lunguiet, putin curbat din profil. Botul seamana cu ciocul de rata. Stiuca are o gura larga, cu falcile care se deschid pana sub ochi, in asa fel incat poate inghiti un peste aproape de aceeasi marime. Dintii sunt bine dezvoltati, puternici si ascutiti. Maxilarul inferior este mai lung decat cel superior. O alta caracteristica este inotatoarea dorsala, situata departe de cap, in apropierea cozii, la acelasi nivel cu inotatoarea de sub coada. Linia spatelui este usor bombata, in timp ce linia ventrala este dreapta. Ochii sunt dispusi sus, in regiunea fruntii.
Coloritul stiucii ii serveste la “camuflare”, fiind armonizat cu culorile predominante in mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele poate varia de la gri-verzui la galben-verzui, aproape negru uneori sau cafeniu inchis. Partile laterale sunt marmorate cu pete maronii, oliv sau negricioase. Burta este uneori galbuie, alteori albicioasa, presarata de asemenea cu pete mai mici sau mai mari. Intreg corpul are o stralucire rosiatica sau liliachie, la fel ca si inotatoarele, care sunt vargate cu dungi cenusii dispuse transversal, pe mai multe randuri. Cateodata capul si partile laterale ale corpului sunt atat de des patate, incat nu se mai poate observa culoarea de baza. Se observa deci ca stiuca se poate ascunde foarte bine in locurile cu stufaris sau cu alte plante acvatice submerse.
Dezvoltare
Fiind o rapitoare feroce, foarte lacoma, stiuca este un peste care se dezvolta foarte rapid. De regula, la varsta de un an atinge deja 25-30 cm si greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (in apele dulci din tara noastra) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variaza intre 1 si 1,8 kg. Stiuca poate atinge si o lungime de 1,5-1,8 m, in acest caz depaseste greutatea de 20-22 kg. Bineinteles, aceste exemplare sunt foarte rare.
Biologie
Spatiul de viata al stiucii este constituit de apele dulci lent curgatoare sau statatoare, ale caror maluri sunt acoperite de stuf, papura etc. De regula, prefera apa curata si evita portiunile mlastinoase. Nu sta in adancul apelor, putind fi intalnita intotdeauna “intre ape”, in locurile unde misuna pestii de talie mica, care ii asigura hrana de baza. Printre sau langa firele de iarba sau de stuf din lac sau printre tulpinile de papura, gratie coloritului sau specific, se contopeste cu mediul respectiv, unde sta la panda, aproape nevazuta. Pandeste in nemiscare, pentru ca la apropierea prazii sa se repeada asupra ei energic, rapid, intreaga conformatie a corpului stiucii este perfect adecvata acestui atac rapid si puternic. Are o vedere extrem de buna, dublata de elasticitatea si mobilitatea apreciabile ale corpului, insfaca prada cu multa indemanare cu ajutorul dintilor sai puternici. Dintii ii servesc numai la prinderea prazii, nu si la mestecarea hranei, deci ii foloseste exclusiv pentru a musca. Pestii mai mici ii prinde de obicei de mijloc si ii intoarce apoi continuand sa inoate pentru a-i putea inghiti cu capul inainte.
Stiuca este pestele rapitor cel mai mancacios si cel mai curajos din apele noastre. Pofta sa nu are limite. S-a intamplat adesea ca o stiuca sa inoate ore in sir cu un peste in gura, inghitit doar pe jumatate, pentru ca hrana consumata in prealabil nu fusese digerata inca si ultima sa captura nu mai avea pur si simplu loc in stomac. In lipsa unor pesti de talie mica, stiuca ataca si alte stiuci de aceeasi marime, desi in acest caz captura ii poate fi fatala, deoarece se poate ineca. Canibalismul sau, de asemenea, nu cunoaste margini: devoreaza propria progenitura, ba chiar in timpul reproducerii femelele mai mari mananca adesea masculii mai mici care, cu putin inainte, le-au fost parteneri in actul reproducerii. Nu este deci de mirare ca stiuca este dusmanul cel mai de temut al tuturor pestilor de apa dulce. Dar trebuie spus ca ea ataca orice i se iveste in cale si i se pare comestibil, indiferent daca este vorba de un soarece sau sobolan cazut in apa, sarpe sau broasca, pasari mici sau insecte cazute pe luciul apei. S-au semnalat cazuri cand stiuci flamande au piscat de bot vacile duse la adapat. Pofta la fel de mare in tot timpul anului, atacurile sale decise, precum si modul inversunat in care se apara odata ce carligul a fost intepat, toate acestea fac ca stiuca sa fie unul dintre pestii cei mai interesanti din punct de vedere al pescuitului sportiv. Organismul stiucii este extrem de rezistent, lucru dovedit si de faptul ca destul de des se prind exemplare in intestinele carora se gasesc strune confectionate din sarma de otel, linguri folosite de pescarii sportivi, ba chiar si carlige duble sau triple. Si in asemenea conditii pestele continua sa vaneze pentru a-si satisface foamea mistuitoare. Au fost cazuri in care, dimineata, o stiuca a inghitit lingura si carligul triplu, rupand struna. Dupa amiaza, aceeasi stiuca a fost prinsa de acelasi pescar, in acelasi loc, cu un alt drilling cu lingura sclipitoare de tip “Heintz”, desi in gura pestelui respectiv se mai putea vedea coada carasului inghitit cu putin inainte. Pescarii spun ca li s-a intamplat ca stiuca prinsa sa fie inghitita in timp ce pescarul o obosea de o alta stiuca, norocosul pescar prinzand astfel doua stiuci deodata cu un singur carlig.
In legatura cu apetitul stiucii mai trebuie mentionat faptul ca nici in timpul iernii nu-i scade pofta, desi este mai greu sa-si astamipere foamea din cauza hranei insuficiente din aceasta perioada. In aceste luni, stiuca duce o viata mai mobila, nu sta la panda, ci porneste la vanatoare. Pescuitul prin copca taiata in gheata se bazeaza tocmai pe pofta deloc micsorata a stiucii chiar si in lunile cele mai geroase; rezultatele sunt bune. Se intelege deci, tinand seama de cele de mai sus, cum de se dezvolta stiuca atat de rapid. Digestia ei este rapida, dar eficienta cu care utilizeaza substantele nutritive este destul de redusa. Acest lucru este demonstrat de unele cercetari efectuate in conditii de acvariu, in cursul carora s-a stabilit ca pentru a-si spori greutatea corporala cu 1 kg o stiuca are nevoie sa consume aproape 10 kg de hrana! Se poate calcula deci ce cantitate enorma de peste este consumata anual de stiucile care populeaza baltile si lacurile. In unele crescstorii de pesti din occident, in bazinele cu crapi mari, se introduc adesea intentionat cateva exemplare de stiuca, care exercita in bazin rolul de “peste-politist”, adica mananca toate exemplarele mai mici ale unor specii fara valoare care s-au raspandit in helesteu si care concureaza crapul, consumand hrana care ii este destinata. Stiuca este denumita si pestele-sanitar al apelor dulci si mai ales al crescatoriilor de crap, pentru ca devoreaza toate exemplarele bolnave sau moarte din bazinul respectiv.
Stiuca este un peste extrem de rezistent. Ea nu moare nici in conditiile cele mai vitrege, iar daca ii lipseste hrana, cel mult se dezvolta mai lent. Nu prea simte durerea sau o suporta foarte usor, daca, de-abia scapata de moarte, cu carligul agatat in gura (pe care l-a rupt de pe fir), este in stare sa inghita imediat o alta momeala ce-i apare in fata. Rezista bine si la vatamarile corporale. Spuneam mai sus ca in stomacul stiucilor pescuite s-au gasit fire intregi si carlige, dupa cum au fost prinse exemplare in corpul carora era implantat un carlig mare, rupt probabil candva de pe fir.
In conditiile apelor de la noi, dupa mihalt, stiuca este pestele care se reproduce cel mai devreme. De regula, la sfarsitul lui februarie stiucile incep reproducerea, adunandu-se in grupuri sub stratul de gheata inca netopit. Perioada de reproducere se poate prelungi pana la sfarsitul lui martie, iar in cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar pana la inceputul lui aprilie.
De regula, masculii ajung la maturitatea sexuala in cel de-al treilea an de viata, femelele la 3-4 ani. In functie de marime, o femela depune cate 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari detin in ovare chiar cantitati ce depasesc o jumatate de milion de icre, pe care le depun intr-o singura portie. Icrele sunt de culoare galbuie si au un diametru de 2,5-3 mm.
Carnea stiucii este destul de gustoasa, desi are multe oase. Si icrele sale sunt deosebit de gustoase.

Pescuitul Sportiv
Stiuca pandeste cu maxima atentie tot ceea ce se intampla in jur, atacand totdeauna prin surprindere, printr-o zvacnire energica, rapida si cu multa forta, in 90-98% din cazuri, atacul stiucii nu da gres. Daca totusi acest lucru se intampla, ea urmareste foarte rar prada ratata, urmarirea fiind de obicei de scurta durata si total lipsita de rezultat. Deci, pentru alegerea celei mai adecvate metode de pescuit, este absolut necesar sa cunoastem biologia acestui peste.
Un alt aspect il constituie timpul necesar stiucii pentru digestie. Cercetarile stiintifice au demonstrat ca hrana inghitita este digerata la o temperatura de 17-20°C a apei in 36-48 ore. Dupa trecerea acestui timp, stiuca este deci nevoita sa vaneze din nou pentru a-si satisface foamea. Daca stim ca intr-o anumita portiune de apa exista stiuci si totusi ele nu musca, insuccesul nostru poate fi explicat prin lipsa de pofta a exemplarelor care s-au saturat cu putin timp inainte de sosirea noastra la fata locului.
Odata prinsa prada, stiuca o inghite intotdeauna cu capul inainte, lucru perfect explicabil prin faptul ca o poate inghiti mult mai usor astfel decat invers. S-a observat de asemenea ca prefera sa consume pesti ale caror inotatoare nu sunt prevazute cu tepi, lucru usor de explicat. Pestii ale caror inotatoare dorsale au tepi tari (biban, biban soare ,ghibort, salau etc.), ascutiti, pot sa i se opreasca in gat provocandu-i dureri. Iata de ce cele mai adecvate momeli pentru stiuca sunt carasul, porcusorul, babusca, obletul si rosioara, care nu au tepi in aripioara dorsala.
Stiuca prefera pestele viu bucatilor de peste sau exemplarelor moarte. Momeala sub forma de bucati de peste sau pesti morti o incita numai daca este condusa cu maiestrie prin apa, astfel incat aceasta sa efectueze miscari vibratorii sau serpuitoare similare cu miscarea de inot a pestilor mici. Daca nu facem altceva decat sa tinem carligul nadit in apa, nu vom prinde stiuca decat in cazul in care utilizam momeala vie.
Pentru pescuitul eficient al stiucii este utila si cunoasterea altor caracteristici biologice ale acestei specii. Astfel, spre exemplu, este bine sa stim ca stiuca sta la panda intotdeauna in acelasi loc, efectuand atacuri asupra prazii pe o raza de 1-2 metri, dupa care revine exact in locul initial. Daca a ratat atacul sau a intampinat vreo neplacere (a muscat carligul nadit oferit de pescar, dar s-a rupt firul; a observat pescarul etc.), stiuca va reveni totusi la locul sau pentru a repeta panda si atacul. Remarcand deci faptul ca atacurile stiucii se repeta in acelasi loc, trebuie sa aruncam carligul nadit mereu in acelasi loc. Pentru aceasta este insa necesar sa stabilim cat mai exact aceste locuri sau, in caz ca mergem mai departe pe malul apei, sa retinem unele repere spre a recunoaste mai tarziu locul respectiv.
Experienta pescareasca a demonstrat ca stiuca este foarte incitata de acele specii de pesti care de fapt nu traiesc in zona respectiva. Din acest motiv s-au obtinut rezultate deosebit de spectaculoase prin utilizarea carasului auriu drept nada, intrucat acest peste, complet necunoscut stiucii, i-a sporit instinctul rapitor. Experientele au dovedit ca stiucile nu s-au odihnit catusi de putin si nu s-au lasat pana nu au muscat carasii aurii respectivi, desi zona era populata cu mari cantitati de alte specii de pesti de talie mica, in mod obisnuit o masa bogata pentru ele.
Inteparea stiucii pe carlig este intotdeauna semnalizata in prealabil de miscarile bruste, agitate ale pestelui viu folosit ca momeala. De regula, stiuca apuca mai intai momeala, o invarte de cateva ori in cavitatea bucala si de-abia apoi o inghite. De multe ori asteapta mai intai cateva minute cu prada in gura, pentru a se avanta apoi brusc spre adancurile apei. Pentru stabilirea cat mai exacta a clipei cand trebuie intepat carligul, este bine sa cunoastem si sa anticipam toate aceste faze, indeosebi trebuie sa avem grija in cazul apelor cu vegetatie submersa abundenta, unde stiuca poate sa dispara ducand cu ea si carligul. Lupta de aparare a stiucii este caracterizata prin salturi bruste si avantarea in cele mai variate directii, aceste momente constituind clipe de suprema satisfactie in pescuitul sportiv al stiucii. In timp ce o obosim, ea executa sarituri chiar si deasupra suprafetei apei, lucru ce contribuie la sporirea spectaculozitatii pescuitului. In aer, stiuca scutura parca din cap si s-a intamplat ca ea sa scuipe carligul nadit si sa scape. Unii pescari sustin ca stiuca se pescuieste pe timp de toamna sau iarna, calificand ca ineficienta pescuirea acesteia pe timp de vara. Experienta a demonstrat ca uneori si in zilele de vara pescuitul stiucii poate da rezultate bune, trebuie doar cautat locul exact unde pestele sta la panda, spre a-i oferi chiar acolo carligul cu momeala. Metoda cea mai buna in aceasta perioada este scufundarea carligului nadit cu momeala vie in locul respectiv. Situatia se schimba insa radical odata cu sosirea zilelor mai reci de toamna, cand scade numarul pestisorilor cu care se hraneste stiuca. Rarirea acestor specii face ca stiuca sa-si paraseasca locurile de panda si sa porneasca in cautarea prazii. Aceste caracteristici biologice determina folosirea metodei prin “inmuiere” a carligului nadit vara si respectiv a metodei de pescuit cu lingurita, voblerul sau twisterul la vreme de toamna; de asemenea, cu dandineta la copca taiata in gheata, iarna.
La pescuitul cu pluta trebuie sa fixam pe fir, dupa pluta principala, cateva plute mai mici, confectionate din dopuri de pluta, in momentul in care pestele musca, pluta principala se scufunda, tragand dupa ea sirul de plute mici, ceea ce sporeste spectaculozitatea pescuitului la stiuca.
In ceea ce priveste metoda la care se utilizeaza momeala vie, exista opinii diferite asupra felului de carlige folosite. Unii folosesc carlig triplu, altii prefera pe cel simplu, dar nu se incalca sportivitatea nici prin folosirea a doua carlige triple. Carligul simplu prezinta inconvenientul ca se implanteaza destul de des in corpul pestisorului utilizat ca nada, motiv pentru care patrunde mai greu in cavitatea bucala si asa destul de osoasa a stiucii, care invarte momeala in gura si o poate scuipa. Carligele triple patrund cu mult mai multa usurinta in falcile pestelui, insa se scot apoi mult mai greu decat cele simple. Trebuie sa mentionam si faptul ca stiuca reuseste uneori sa scuipe in mod miraculos si carligele triple si sa scape fara a fi scoasa din apa. Unii considera drept cel mai etic carligul cu coada lunga.
Stiucile inoata de multe ori in apropierea fundului apei, motiv pentru care lungimea firului dintre pluta si carlig trebuie reglata corespunzator acestei adancimi. In cazul pescuitului la adancimi mari si aproape de fund, intre carlig si fir se intercaleaza o struna din sarma otelita. Varga trebuie sa fie lunga de 2,8-3 m, eventual chiar mai lunga, dar neaparat usoara si, in acelasi timp, suficient de rigida (mai ales varful) pentru a usura obosirea stiucii. La pescuitul stiucii cu lingura, voblerul sau twisterul, (momeala artificiala fiind prevazuta cu carlig triplu, cu vartej, iar uneori carligul, la randul lui, fiind dotat si cu imitatii de musca artificiala) se foloseste o varga scurta, nu mai lunga de 2 m, flexibila, insa, foarte important cu varful tare.
Dupa observatiile efectuate, stiuca ia mai putin in considerare forma, dimensiunile sau stralucirea momelii artificiale, important fiind mai mult modul in care lingura este condusa de pescar prin apa, si anume miscarea ei unduitoare, vibratoare.
Trebuie mentionat si faptul ca nu o data stiucile deja satule au muscat totusi la pestisorul mic, conservat si invartit odata cu carligul, cu ajutorul unei elice, prin apa. Daca folosim nada vie, ea nu trebuie condusa pe fund, ci putin mai sus. In caz ca fundul apei este accidentat, cu multe pietre sau cu vegetatie bogata, este bine sa folosim carlige speciale, prevazute cu dispozitive pentru impiedicarea agatarii lor repetate in obstacole, in aceste locuri este si mai important sa cunoastem cat mai exact locul unde sta stiuca la panda.
Pescuitul stiucii iarna, necesita o experienta aparte nu numai in ceea ce priveste tehnica, ci si metoda prin care se taie copca în gheata. Orificiul taiat in gheata nu trebuie sa depaseasca diametrul de 30-50 cm; de asemenea, nu se taie prea multe deodata, intrucat ulterior nu pot fi controlate corespunzator. Toate copcile se fac in asa fel incat sa se afle in raza vizuala a pescarului, iar locul exact se marcheaza si prin cate o “antena” dintr-un fir de papura sau stuf. Este indicata folosirea carligului triplu, care se trece prin corpul pestisorului-nada, in imediata vecinatate a inotatoarei dorsale, cu grija pentru a nu-i rani sira spinarii. La pescuitul la copca se foloseste si dandineta. Aproximativ 25-30 m de fir uns cu vaselina in prealabil si infasurat apoi pe mulineta este suficient. Tot atat de buna este insa si o simpla bobina.
Daca pluta s-a miscat, asteptam cateva clipe, apoi intepam carligul. Din cauza lipsei de spatiu, inteparea se reduce aici doar la o miscare prin care firul este tras brusc afara din copca, in apele reci, iarna, stiuca se apara mai putin, motiv pentru care obosirea ei nu ridica probleme deosebite. Evident, metoda nu este la fel de spectaculoasa ca celelalte.
La pescuitul de iarna, temperatura uneori foarte coborata impune o imbracaminte corespunzatoare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca un termos cu ceai fierbinte este totdeauna binevenit. Dimpotriva, daca ni se face frig si batem din picioare pentru a ne incalzi, avem toate sansele sa speriem toate stiucile din zona.
Pescuitul stiucii da rezultate bune in tot cuprinsul zilei, din zori si pana seara, cu conditia sa dispunem de cunostintele, experienta si sculele necesare.

Lungimea minima admisa la pescuit: 40 cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/stiuca/

Tiganusul

TIGANUSUL (Umbra krameri)

Raspandire
Tiganusul este un peste caracteristic bazinului hidrografic al Dunarii mijlocii. Se gaseste in Dunare si in foarte multe dintre apele care se varsa in ea, de la Viena si pana la varsarea in Marea Neagra. De asemenea, este prezent si pe cursul inferior al bazinului Nistrului. In Romania se gaseste in bazinele Teleormanului si Neajlovului, langa Bucuresti in lacurile Chitila, Pantelimon, Cernica, pe cursul inferior al Somesului si Crisurilor, in mlastinile Ecedului (Carei-Satu Mare), in lacul Razelm, in unele balti de langa Sulina si Caraorman si in balta Cristesti de langa Iasi.
Descriere
Capul este comprimat lateral, gura mica, terminala, putin oblica, cu dinti mici, identici. Corpul, moderat alungit, este acoperit cu solzi mari care lipsesc la baza inotatoarelor. Pedunculul caudal este comprimat lateral. Corpul pestelui nu are linie laterala. Caudala este rotunjita.
Corpul tiganusului este brun, cu reflexe violacee mai intunecate pe spate, ventrala galbuie. Pe laturile corpului se vad o serie de pete mai intunecate, negricioase, de forma neregulata. Pe mijlocul corpului se afla o dunga mai deschisa la culoare, inotatoarele sunt galbui-cenusii sau brune uneori.
Dezvoltare
Atinge lungimea de 12 cm. Acest peste traieste numai 2 ani, mai rar 3 ani in bazinul Panonic, iar exemplarele din Delta Dunarii ating si varsta de 5 ani, varsta la care ajung la o lungime de 8-9 cm.
Biologie
Tiganusul este o specie de apa dulce. Traieste in special in balti mici, cu multa vegetatie, cu fundul malos. La secarea apei din balta rezista mult timp si suporta limita maxima a lipsei de oxigen din apa, deoarece poate respira si cu vezica cu aer, puternic vascularizata.
Se reproduce in martie-aprilie, mai rar la inceputul lui mai, la o temperatura a apei de 13-17°C. O femela depune intre 800 si 1800 de icre, cu un diametru de 2 mm.
Tiganusii traiesc in bancuri mici, mai mult in apropierea fundului apei, ferindu-se de lumina. Miscarea inotatoarelor perechi este alternativa, cea ce este o caracteristica a speciei. Consuma nevertebrate mici acvatice (larve, moluste mici, insecte acvatice, larve de Chironomide), ocazional icre sau alevini de pesti.
Pescuitul Sportiv
In zonele unde traieste, tiganusul este prins de pescarii sportivi pentru a-l folosi apoi drept nada.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/tiganusul/

Tiparul

TIPARUL (Misgurnus fossilis)

Raspandire
Originar din Europa Centrala si cea rasariteana, tiparul este prezent in tot bazinul dunarean, in Romania se gaseste in Dunare si Delta, in toate baltile, bratele moarte, lacurile si iazurile din interiorul tarii, exceptand apele de munte.
Descriere
Corpul este alungit si gros, aproape cilindric in sectiune, acoperit cu solzi mici si cu un strat mucos care il fac alunecos. Capul este gros, usor comprimat lateral. Gura semilunara, inferioara, cu buza superioara carnoasa, continua. Tiparul are 10 mustati, dintre care 6 langa gura, iar doua scurte pe mandibula. Sub ochi, tiparul are cate un ghimpe ascutit, ascuns bine sub piele. Pedunculul caudal este comprimat lateral, iar inotatoarea caudala rotunjita. Capul pestelui nu are solzi, in schimb istmul este complet acoperit cu solzi.
Dorsala este cafeniu inchisa, presarata cu pete negricioase marunte. Aceasta zona cafenie este marginita de o dunga ingusta, neagra, care se intinde de-a lungul intregului corp al pestelui. Sub aceasta dunga, corpul pestelui este cafeniu deschis, dupa care urmeaza o noua dunga negricioasa, mai lata, de la ochi pana la baza caudalei. Sub aceasta dunga, corpul este galben-ruginiu, cu pete cafenii, dupa care urmeaza o a treia dunga negricioasa, intrerupta si ingusta, inotatoarele tiparului sunt fumurii, cu pete intunecate. Coloratia tiparului variaza mult ca intensitate dupa gradul de limpiditate si culoarea mediului acvatic in care traieste.
Dezvoltare
Lungimea obisnuita este de 18-20 cm, dar atinge si 24-26 cm.
Biologie
Tiparul este o specie de peste de apa dulce, care prefera fundul malos si cu multa vegetatie, in general, se gaseste in ape fara nici o miscare, dar apare si in raurile de ses cu un curs foarte lent. Tiparul are posibilitatea sa respire prin intestine, ceea ce-i permite sa reziste mult timp si in albiile care au secat. In acest caz il gasim ingropat in mal, ca de multe ori si in timpul iernii. Prin intestinul gros, puternic vascularizat, absoarbe aerul atmosferic si prin anus elimina dioxidul de carbon. Scormoneste tot timpul fundul baltii, de unde inghite si namol, pe langa hrana preferata, care consta din particule de vegetatie, detritus organic, viermi, larve acvatice, mici crustacee, melci, moluste mici etc. De obicei se hraneste in timpul noptii, ziua fiind inactiv, mai mult ingropat in namol. Tinut in mana, putin strins cu degetele, emite un sunet caracteristic datorita eliminarii bruste a aerului din intestin prin anus. Acestui sunet (chitait) ii datoreaza si denumirea de tipar. Se reproduce din martie pana in august. Femela depune icrele, in general, in trei portii, in total 10000-15000 icre.
Pescuitul Sportiv
Pescarii il folosesc ca nada vie la pescuitul somnului, stiucii, salaului, mihaltului etc.

Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/tiparul/

Zarganul

ZARGANUL (Belone belone)

Raspandire
Zarganul traieste peste tot in Marea Neagra si in Marea Azov.
In Romania se gaseste pe tot litoralul marin si in lacul Sinoe.
Descriere
Corpul pestelui este aproape cilindric, serpentiform, acoperit cu solzi mici, caduci, inotatoarea dorsala, cele ventrale si anala se afla in partea terminala a corpului. Botul este foarte lung, cu falca de jos mai lunga decat cea de sus, cu varful cartilaginos, fara dinti. Deci gura este superioara. Falca de sus este prevazuta cu dinti puternici. Linia laterala este completa, cu o curbura in dreptul analei.
Dorsala zarganului este albastruie sau verde, cu puternice reflexe metalice, iar pe mijlocul spatelui are o dunga intunecata, dublata pe ambele parti de cate o linie foarte subtire neagra. Pe laturile corpului se afla cate o dunga lata intunecata, cu reflexe metalice. Laturile si abdomenul sunt argintii, inotatoarea dorsala si caudala palid-cenusii, restul inotatoarelor fiind incolore. Oasele si in special sira spinarii sunt de culoare verde.
Dezvoltare
Lungimea obisnuita este de 50-60 cm, dar rar atinge si 1 m. Greutatea cea mai frecventa este de 35-60 g, dar poate ajunge cu totul exceptional si la 800 g.
Biologie
Zarganul este un peste care traieste in largul marii, in zona pelagica, si datorita formei sale este un bun inotator. Sare uneori afara din apa in urmarirea pestelui prada. Ziua sta mai mult in zonele mai adinci, in schimb noaptea se gasaste in straturile superioare ale marii. Nu migreaza nici in si nici din alte mari. Uneori intra in lacul Sinoe, cand acesta are salinitatea crescuta. Atinge maturitatea sexuala la 4-5 ani, mai rar masculii la 3-4 ani, avand longevitatea de 18 ani.
Se reproduce in perioada mai-septembrie, depunand in total 1000-35000 boabe de icre, in mai multe portii, pe vegetatia submarina care se afla la adancimea de 10-18 m. Diametrul icrelor este de 2,8-3,5 mm.
In stadiul de adult se hraneste cu pesti si in special cu hamsii, hrana preferata. Se mai hraneste si cu crustacee marine si cu alte nevertebrate. La randul sau, zarganul constituie hrana delfinilor si a altor pesti rapitori de talie mai mare.
Are o carne gustoasa si apreciata.
Pescuitul Sportiv
Pescarii amatori pescuiesc zarganul “la plesneala”. Aceasta metoda de pescuit sportiv este foarte simpla si se rezuma la urmatoarele: se confectioneaza o undita compusa dintr-o varga lunga si usoara de 5-6 m, fir de 10-12 m lungime, insa fara carlig si fara plumb. La capatul firului se leaga ciucuri din fire de matase rosie, lungi de 10 cm. Firul se arunca in directia presupusa de cantonare a zarganului, care, fiind lacom, se arunca spre ciucuri, de care se agata cu dintii.
Zarganul se pescuieste si cu carligul nadit cu hamsii, aterina sau guvizi mici. Timpul cel mai potrivit pentru pescuitul zarganului este vara, intre orele 4 si 8 dimineata. Toamna si iarna, orele 6-10 sunt cele mai propice pentru pescuitul acestei specii.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-marea-neagra/zarganul/

Morunasul

MORUNASUL (Vimba vimba)

Raspandire
Morunasul traieste in bazinele Marii Negre, Marii Caspice, Marii Azov, precum si in cele ale Marii Nordului si Marii Baltice. In tara noastra, raurile cele mai populate cu morunas sunt: Siretul, Prutul, Suceava, Moldova, Buzaul, Bistrita, Crisurile, Oltul, Somesul, Cerna si Muresul (pana in apropierea Reghinului), precum si Dunarea.
Descriere
Dintre toti reprezentantii familiei Cyprinidae din care face parte, aflati in apele noastre, morunasul este pestele cu corpul cel mai alungit. Capul este mic (a patra parte din lungimea corpului), cu botul prelungit deasupra gurii, care se apleaca lateral in jos, in forma de semiluna. Maxilarul superior este mult mai lung decat cel inferior. Ochii sunt de marime potrivita. Solzii sunt astfel dispusi, incat alcatuiesc un adevarat “tais” in continuarea inotatoarei dorsale. Pe portiunea dintre cap si dorsala, precum si pe cea dintre inotatoarele ventrale se poate distinge o dunga neacoperita de solzi.
Capul si spinarea au o culoare plumburiu-albastruie, partile laterale fiind alb-argintii, inotatoarele dorsala si caudala sunt gri, aripioarele de pe burta, dispuse in perechi, galbui sau rosiatice. Burta este alb-argintie.
La finele lunii aprilie, odata cu apropierea perioadei de reproducere, morunasul imbraca haina nuptiala. Spatele pestelui devine negru cu reflexe albastre, flancurile vargate cu dungi transversale negre care alterneaza cu cele argintii, iar aripioarele pectorale, cele ventrale si de sub coada rosiatice. Pe capul si corpul pestelui apar protuberante mici, sub forma unor butonase, raspandite la intamplare, care fac ca morunasul sa nu para neted la pipait.
Dezvoltare
Morunasul se dezvolta putin mai rapid decat cosacul sau cosacul cu bot ascutit.
Biologie
Spatiul de viata al morunasului este alcatuit de apele curgatoare, dar si limanurile cu apa semisalina din preajma tarmului de mare. Ii plac chiar si regiunile mai putin saline ale apelor maritime, migrand insa intotdeauna in susul raurilor cu apa dulce pentru depunerea icrelor. Nu-i displac nici paraiele cu apa mai rece. In apele curgatoare, evita locurile cu curenti puternici.
Acest peste se hraneste in principal cu larvele insectelor, moluste mai mici, melci si scoici, raci mici, rame, precum si cu materii de origine vegetala, exact ca si rudele sale.
Morunasul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, cand se deplaseaza in carduri, in lunile mai-iunie, pentru alegerea locului cel mai potrivit in vederea reproducerii. In acest scop, cele mai propice sunt locurile foarte putin adanci, linistite din albia raului, unde morunasul “se scalda”, adica efectueaza un joc nuptial frenetic in primele ore ale diminetii. Zgomotul produs de cozile pestilor, care lovesc puternic apa, se aude la mare distanta. O femela depune intre 30000 si 200000 boabe de icre.
Carnea lui gustoasa este foarte apreciata, desi are multe oase. Se consuma mai ales sarat, dar si afumat sau uscat.
Pescuitul Sportiv
Este un peste apreciat de pescarii sportivi, desi agatarea si obosirea sa nu ofera satisfactii atat de mari ca la pescuitul celorlalte ciprinide. Morunasul trebuie cautat la coturile raurilor, in locurile unde acestea se latesc si apele mai repezi se intalnesc cu cele mai domoale, la gurile de varsare sau in zonele mai adanci ale lacurilor. Se intretine in carduri, deplasandu-se adesea in grupuri mari, in cautarea hranei. In aceste zone poate fi pescuit cu maxima eficienta, mai ales daca locul de pescuit a fost nadit in prealabil. Tactica nadirii repetate da cele mai bune rezultate. Se presara locul respectiv chiar in timpul pescuitului, utilizand ca momeala materiale similare, in timpul verii este foarte eficienta folosirea boabelor tinere de porumb, indesate in bucati de mamaliga. Laptele si aroma boabelor de porumb se disperseaza repede in apa, atragand morunasii din zona. La fel de eficient este si aluatul facut din boabele unor plante uleioase, din care o bucata se introduce intr-un ciorap de nailon si se fixeaza in asa fel incat sa atarne in apa la locul de pescuit. Uleiurile si celelalte arome ce se disperseaza din aluatul uleios atrag chiar pestii aflati la mare distanta.
Se folosesc doua metode la pescuitul morunasului: cu pluta si cu plumbul pe fund. Cea cu pluta se practica atunci cand pestele se afla in zonele mai putin adanci sau in straturile superficiale ale apei. O varga lunga de 2,5-3 m corespunde scopului propus, cu conditia sa fie sensibila. Guta nu trebuie sa fie mai groasa de 0,20-0,25, unii pescari utilizand chiar nailon de 0,18, pe care il infasoara pe o mulineta simpla. Pluta trebuie sa fie fina, montata in asa fel incat sa poata fi mutata mai usor in sus si in jos pe fir, dupa necesitati. Gura morunasului este mica, asa incat un carlig de 7-9 este tocmai potrivit; momeala trebuie, de asemenea, astfel pusa incat pestele sa o poata inghitii dintr-o data. Momelile cele mai bune sunt rama rosie, miezul de paine, mamaliga, larvele de insecte, boabele de porumb tinere si pline de lapte, bucatelele de cartof fiert. Mamaliga si miezul de paine se framanta putin si se formeaza bilute. Pestele gusta mai intai din momeala, apoi o inghite complet, moment in care cirligul trebuie intepat usor. Morunasul agatat incearca sa se degajeze de carlig, sa il scuipe, inotand in acelasi timp perpendicular sau impotriva sensului de curgere a raului. Obosirea si scoaterea sa cu minciogul nu constituie o problema dificila.
Metoda pescuitului cu plumbul pe fund se utilizeaza in zilele toride de vara, cand pestele se retrage mai spre adancuri. La aceasta metoda este indicata o undita lunga de 2-2,5 m, cu varful sensibil, cu fir subtire de 0,15-0,18. In loc de pluta se foloseste plumbul, care poate fi fixat sau lasat sa gliseze liber pe fir. Plumbul nu trebuie sa fie prea greu si nici agatat la o distanta mai mare de 15 cm de carlig, pentru ca pescarul sa simta muscatura pestelui. Contactul direct al pescarului cu carligul trebuie sa fie permanent prin tinerea firului intins, in ape statatoare, firul se curbeaza, motiv pentru care trebuie privit cu atentie pentru a observa muscatura fina a morunasului.
In zonele cu vegetatie acvatica abundenta pestele nu trebuie lasat sa se ascunda, pentru ca firul se incurca usor printre plante. Pe malurile cu copaci si tufe, vom renunta la obosirea pestelui, tragandu-l direct la mal cu miscari precaute, pentru a nu rupe firul.

Lungimea minima admisa la pescuit: 25 cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-colinare/morunasul/

Avatul

AVATUL (Aspius aspius)

Raspandire
Aceasta specie se gaseste in aproape toate apele de ses din Europa, limita nordica a raspandirii sale fiind Peninsula Scandinava si Finlanda.
Descriere
Din punct de vedere al clasificarii, avatul apartine familiei ciprinidelor (al caror reprezentant tipic este crapul), deci face parte dintre pestii pasnici. Aceasta caracteristica se mentine insa numai in primul an de viata, cand el se hraneste cu plancton; dupa aceea trece definitiv la modul de viata de rapitor, motiv pentru care toate tratatele de specialitate il amintesc ca unicul reprezentant rapitor al ciprinidelor.
Despre avat putem spune ca are o forma “clasica” de peste. Este unul din pestii cei mai eleganti si mai frumosi ca forma, cu corpul alungit, usor turtit lateral si acoperit cu solzi relativ marunti. Profilul spatelui are o linie usor curbata, in spatele inotatoarei ventrale se afla un tais acoperit cu solzi. Are gura mare, a carei deschizatura despica in adancime capul, botul fiind ascutit. Maxilarul inferior se ridica usor peste cel superior. Capatul din fata al maxilarului inferior este ingrosat, potrivindu-se intr-un spatiu scobit corespunzator in maxilarul superior. Dintii lui sunt bine dezvoltati si puternici, cu varfurile usor indoite. Ochii sunt relativ mici. Inotatoarea caudala este mare, despicata in doua parti egale, inotatoarele pectorale se termina in unghi ascutit si dorsala este taiata intr-un unghi ascutit. Inotatoarea de la baza cozii are forma curba.
Spatele pestelui este negru-albastrui, dar poate fi si cenusiu-verzui, in timp ce partile laterale sunt de un cenusiu-plumburiu, trecand in cenusiu-albicios spre burta, inotatoarele dorsala si caudala sunt albastrui, restul fiind de regula cenusii sau uneori cu o nuanta rosiatica. Irisul ochilor este argintiu, iar pupilele prezinta cate un cerc auriu. In perioada de reproducere, pe capul si corpul masculilor apar mai multi butoni cornosi, proeminente ce se simt la pipait.
Dezvoltare
In unele locuri avatul poate creste la dimensiuni foarte mari, atingand cateodata chiar greutatea de 30 kg. In tara noastra, insa, cele mai mari exemplare prinse nu ating decat lungimea de 1 m, greutatea lor fiind de 10-12 kg. In medie, lungimea avatului in apele noastre este de 35-40 cm, iar greutatea medie de 1-1,5 kg.
Biologie
Spatiul de viata al avatului este constituit de apele dulci, desi in unele cazuri poate trai si in ape semisaline. El se simte “acasa” nu numai in rauri, ci si in lacuri, indeosebi atunci cand acestea nu sunt situate la o altitudine prea mare fata de nivelul marii, in lacurile de acumulare din regiunile deluroase, mai ales acelea in care traiesc multi obleti. Se simte bine numai in apele curate, limpezi, evitandu-le pe cele tulburi. Traieste si in apele din bratele moarte ale unor rauri, deci si in baltile de langa Dunare, unde ajunge cu ocazia inundatiilor din primavara, in apele mai adanci, el poate fi intalnit cel mai adesea pe la mijlocul adancimii apei respective.
Avatul este un inotator foarte bun si rapid, pe distanta scurta. Se arunca fulgerator asupra pradei, motiv pentru care este dusmanul cel mai de temut al obletilor, care nu pot sa-i faca fata. Locurile de vanatoare ale avatului se afla de obicei in vecinatatea suprafetei apei, unde misuna pestisorii, iar cand avatul porneste in goana dupa ei, el inoata atat de aproape de suprafata, incat de multe ori brazdeaza vizibil luciul apei. Uneori sare chiar in aer, urmarind obletii care, disperati, incearca sa se salveze tasnind din apa. Adesea isi incolteste prada langa picioarele de pod sau alte obstacole mari asemanatoare din apa, astfel incat pestisorul respectiv nu mai are nici o sansa de scapare.
In apele curgatoare, prefera locurile din preajma unor pietre sau mormane de bolovani, unde se formeaza mici vartejuri, precum si locurile de confluenta ale canalelor cu raurile. Sta cu placere in apele cu liman, unde curentii se intortocheaza rotind apa, dar nu evita nici locurile de intalnire a curentilor mai puternici din rau cu cei mai lenti. Ii plac apele iuti din preajma bancurilor de nisip sau pietris, precum si apele mai linistite si mai adanci din spatele acestora, unde vartejurile se formeaza continuu. In astfel de locuri surprinde adesea obletii cu care isi astampara foamea. Prefera apele limpezi, unde vede bine si poate sa-si urmareasca prada. Daca grupul de obleti se refugiaza printre crengi cufundate in apa sau alte adaposturi asemanatoare, avatul nu-l urmareste, pentru ca aceste conditii nu-l avantajeaza.
Avatul vaneaza numai in timpul zilei, lucru de care este incapabil noaptea. Adesea porneste la vanatoare in grupuri, intelegandu-se bine cu confratii de specie. Este un luptator exceptional, care nu-si ataca prada “miseleste”, stand la panda ca stiuca, somnul sau salaul, care dispun si de un colorit potrivit pentru a se face nevazuti, ci ataca direct, pe fata, bazandu-si atacul pe miscarile iuti si maniera de inot deschisa, fulgeratoare, cu care isi urmareste si ajunge din urma prada, in timpul vanatorii isi tradeaza prezenta foarte des, intrucat nici un alt peste nu brazdeaza suprafata apei asa cum o face avatul. Nu are locuri permanente de refugiu, strabatand drumuri mai lungi sau mai scurte in cautarea hranei in cursul zilei.
Avatului nu-i place decat hrana vie. Alimentul sau de baza este obletul, pe care-l vaneaza urmarindu-l la suprafata apei. Susurul apei provocat de grupul de obleti in fuga tradeaza adesea si prezenta avatului in aceeasi zona. Ii place si puietul de clean, caras sau rosioara, precum si boartele. In afara de acesti pesti mai mici, se hraneste ca si ceilalti ciprinizi si cu materii vegetale din apa, cu rame, larve de insecte si insecte mai mari, raci mici, viermi etc. Cat timp este puiet, mananca cu mare pofta larvele de Chironomus. Avatul se hraneste in tot cursul anului, dar mai ales intre lunile aprilie si octombrie cu precadere in diminetile zilelor calde de vara sau seara.
Oricat de periculos ar fi, avatul are si el dusmani care ii pot veni de hac. Dintre acestia putem aminti exemplarele mai mari de stiuca si salau, care il devoreaza fara remuscari.
Avatul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, mai rar la 4 ani. Depunerea icrelor are loc primavara, concomitent cu salaul, deci la sfarsitul lui martie si in luna aprilie. Instinctul de conservarere a speciei determina avatii sa se stranga in aceste zile in grupuri mari, compacte, deplasandu-se corp langa corp, ca somonii, spre locurile de depunere a icrelor.
O femela depune 80000-120000 boabe de icre, cu diametru de 1,4-1,6 mm de culoare galbena.
Carnea avatului este gustoasa, dar mai ales cea a exemplarelor mai mici are foarte multe oase.
Pescuitul Sportiv
Avatul este foarte apreciat de pescarii sportivi, deoarece, fiind peste rapitor, ataca cu mare elan carligul cu nada oferit corespunzator, prilejuind pescarilor sportivi clipe extrem de placute. Cercetarea atenta dezvaluie repede locurile unde avatul vaneaza obleti, de regula in compania altor confrati. Pescuitul la avat da rezultate bune incepand cu luna martie si pana in zilele cu inghet din noiembrie-decembrie, dar foamea lui atinge apogeul dupa perioada depunerii icrelor, in aprilie, cand ataca totdeauna carligul nadit. Isi schimba locul in permanenta, urmarind grupurile de obleti. Se pescuieste mai eficient dimineata si seara, dar daca nu si-a satisfacut pofta, avatul vaneaza chiar si in orele de pranz ale zilelor calduroase de vara, cand poate fi de asemenea prins.
Metoda cea mai etica de pescuit a avatului este cea cu musca artificiala, asemanatoare mustei artificiale utilizate la pastravul indigen, cu deosebirea ca trebuie sa fie ceva mai mare. Nu este neaparat nevoie ca musca artificiala sa aiba un colorit identic cu al mustelor adevarate care zboara deasupra apei in zona respectiva, succesul fiind asigurat chiar daca coloritul acesteia este viu, fantezist. Uneori este insa nevoie sa schimbam musca artificiala cu alta, de alta culoare (motiv pentru care este bine sa luam cu noi un set de mai multe culori), intrucat avatul este un peste capricios si nu se poate sti dinainte care anume culoare il va incita la atac. Spre deosebire de modul in care se pescuieste cu musca artificiala la pastrav, la avat musca artificiala trebuie aruncata cat mai departe, la 50-60 m. Aruncarea la asemenea distante se poate realiza cu ajutorul unui plumb in forma de inima (de 10 g, dar cand curentii sunt puternici poate fi si de 20-25 g), care, prin greutatea sa, atrage dupa el carligul si musca artificiala sau lingura. Prin plumb se trece o bucata de sarma tare, dar maleabila, ale carei capete se indoaie sub forma de ochiuri. La unul din aceste capete se monteaza un vartej, la celalalt un inel de care se fixeaza apoi carligul triplu sau musca artificiala. Unii pescari cresteaza adanc plumbul cu ajutorul unui cutit ascutit, pentru ca acesta sa vibreze in timp ce este tras prin apa, atragand astfel si mai mult atentia avatului.
Se pot folosii cu mare succes si lingurile, voblerele si twisterele.
La pescuitul avatului se utilizeaza o varga mai puternica, mai rigida, avand in vedere greutatea relativ mare a pestelui, precum si distanta la care trebuie aruncat carligul. Pescuitul avatului cu lingura corespunde in linii mari celor descrise la metoda similara utilizata la stiuca. Lingurile Farlow, Heinz, Mepps, precum si linguri obisnuite, de marimea unei unghii, sunt cele mai potrivite acestui scop. Daca presupunem ca in locul respectiv exista exemplare mai mari, vom folosi linguri de tip Zett, de diferite marimi, de preferinta linguri mai mici. Se poate aplica aceasta metoda si prin fixarea unui pestisor viu in carligul triplu.
Metoda de pescuit a avatului cu ajutorul bilei de sticla (“buldo”) se practica mai ales in apele statatoare. Bila “buldo” se fixeaza pe fir prin ochiul aflat in prelungirea sa conica. In partea cealalta a bilei se leaga un fir lung de 60-80 cm, la capatul caruia se fixeaza un carlig de salau de dimensiuni medii sau un carlig triplu mai mic. De acest carlig se prinde pestisorul viu ce serveste ca nada, trecandu-i varful carligului prin orificiul nazal. Bila impiedica pestisorul nada (de obicei obletul) sa se lase la fund, mentinandu-l in straturile superioare ale apei unde obisnuieste sa vaneze avatul. Nada, aruncata mai departe in prealabil, trebuie condusa cu ajutorul mulinetei si al vergii in zona unde se presupune ca exista avati. S-a intamplat ca avatul flamand sa nu atace carligul nadit, ci insasi bila, motiv pentru care este bine ca si aceasta sa fie prevazuta cu un mic carlig triplu. Uneori, aceste bile se umplu pe jumatate cu apa, dupa care pot fi trase prin apa dintr-o parte intr-alta, la o anumita adincime.
Atacul avatului este extrem de energic si fulgerator, de aceea, de obicei, pescarul nu are timp sa intepe carligul. Rezistenta manifestata de fir si de varga este insa, de regula, suficienta pentru agatarea definitiva a pestelui. Se intampla adesea ca avatul sa “tinteasca” nada de la 2-3 metri, caz in care poate da gres. Nu-si pierde cumpatul, repetand in scurt timp atacul de la o distanta mai mica. Avatul agatat se apara cu inversunare la inceput, cedand insa in scurt timp, deoarece oboseste repede. S-a intamplat totusi ca, inainte de a fi scos cu minciogul, avatul sa fie atat de speriat, incat cu un ultim efort sa rupa firul, sarind in apa. Cavitatea sa bucala este solida; carligul odata patruns nu mai iese de acolo. Uneori, carligul trebuie recuperat nu din gura, ci din interiorul ei, in caz ca pestele l-a inghitit. Pentru asemenea ocazii sunt de mare folos clestele special pentru recuperari de carlig si o foarfeca obisnuita. Pescarii sportivi cu experienta in pescuitul avatului pot obtine rezultate excelente intr-o perioada scurta de timp.
Lungimea minima admisa la pescuit: 30cm

Sursa:http://ghidpescuit.ro/specii-de-pesti/din-ape-de-ses/avatul/

Platica

PLATICA(Abramis brama danubi)

Numiri populare:platica,barca,carjanca,latita,palstaica,platicuta,sanet etc.O recunoastem usor dupa trupul foarte plat ,turtit lateral,si dpa spatele inalt ,arcuit,ghebod,are capul mic ,botul scurt ,gura adusa putin sub bot .Inotatoarele sunt albastrui ,iar coada scobita adanc ,cu aripioara de jos mai lunga.Culoarea celor ce traiesc in apele de rau este mai deschisa ,spinarea verde-cenusie ,burta argintie,cele din balti sunt cenusii pe spate,ruginii sure pe coaste si galbui pe burta .Culoarea platicii variind ,numai forma trupului constituie un semn de recunoastere sigur.Traieste in apele de ses domoale si in balti.Uneori o intalnim si in apele mai repezi ,in cazul cand acestea se varsa intr-o balta sau intr-un rau domol.In apele noastre specia populeaza Dunarea si baltile ei,lacurile litorale,precum si toate baltile cu apa dulce ,lacurile interioare :
Snagov,Valea Mostistei,cursul inferior al raurilor:Mures,Olt,Somes,etc.In Prut,Siret si Timis este rara.Platica mica(carjanca)traieste in grupuri ,adeseori foarte numeroase ;cand creste insa ,umbla tot mai singura si nu se aduna decat in timpul reproducerii si inspre iarna ,cand se carduieste,In rauri ,ea se tine spre fundurile adanci si argiloase;in balti si iazuri traieste mai ales langa tufe de stuf si papura,preferand lacuri cu fundul mai nisipos.De obicei atinge 25-30 cm.
lungime si o greutate de pana la 1kg.,putand ajunge insa ,in mod exceptional ,la 60-70 cm.si o greutate maxima de 5kg.Peste "de undita",pentru pescuitul lui este necesara formarea unui vad ,aruncand boabe de grau ,mamaliga,cartofi fierti si faramitati.Platica,fiind foarte sperioasa ,pescarul va sta cat mai ascuns si va folosi strune cat mai subtiri ,insa destul de rezistente .
Carligul va avea o deschidere de 8-10 mm ;deci destul de mare pentru ca gura platicii este frageda ,iar un carlig mic si subtire i-o poate usor sfasia .Pluta usoara va lasa momeala pana la fund ,apa fiind lina si struna subtire ,se vor pune doar una-doua alice .Momelile folosite sunt:
rame de gunoi,mazare fiarta bine,ca sa fie destul de moale si cocoloase de mamaliga sau de cartofi fierti si faramitati .In apa tulbure ,platica se prinde mai usor ;cand apa este limpede ,o putem prinde numai la fund.Totdeauna o vom pescui cu undita cu pluta .In apele curgatoare cautam platica aruncand mai ales deasupra locurilor unde apa este adanca sau formeaza valtori domoale .
In balti cele mai bune locuri de pescuit sunt pragurile ce despart apa mai mica de bulboanele adanci .Cu cat vom iesi la pescuit mai de dimineata ,cu atat vom avea rezultate mai bune .Zilele cand platica se da cel mai bine la undita sunt cele ploioase sau cele cu zapuseala mare.Imediat ce pestele pune gura pe momeala ne dam seama dupa miscarile plutei ;aceasta se rastoarna ,apoi este trasa lateral pe apa sau scufundata vertical.Cand,dupa miscarile plutei ,observam ca platica ,face miscari scurte ,smucite,nehotarate,cand intr-oparte cand in alta ,ca in cele din urma sa ramana nemiscata ,vom sti ca s-a prins in carlig.Obosirea unei platici mari cere multa bagare de seama si rabdare .Nu este ingaduit sa o fortam ,fiindca i se rupe usor buza de pe carlig .Cu unditele cu plumb la fund putem pescui de multe ori platici mari ,care adesea se prind singure in carlig .Fiind un peste dintre cei mai banuitori ,este de ajuns sa apara o umbra pe apa ,ca sa-l sperie.Cu toate ca are oase foarte multe carnea ei este deosebit de dulce ,de gustoasa.Epoca de reproducere este in aprilie si mai.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Batca

BATCA(Bllica bjorna)

I se mai spune corbanca,corpaca ,frunza plopului etc.Multi o confunda cu platica,cu care la prima vedere ,seamana destul de bine .Se deosebesc insa ,batca avand solzii mai mari ,inotatoarea anala mai scurta ,iar baza cozii colorata in rosu ,in timp ce la platica este cenusiu-albastruie .Talia ei obisnuita este de 20-25 cm.,putand ajunge si la 35 cm.,cand catareste peste 1kg.Se intalneste frgvent in regiunea Dunarii(cu toate baltile si japsele invecinate),in balti si lacuri .Apoi in Timis,
Bega,Beregzau etc.Metoda de pescuit ,precum si momelile si sculele folosite sunt asemanatoare celor utilizate la pescuitul platicii .In timp ce platica traieste in ape cu funduri mai nisipoase ,
langa tufele de stuf si papura ,batca se tine mai aproape de maluri si spre funduri mai maloase.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Scobarul

SCOBAR(Chondostroma masus)

Numiri populare:scobar,carmaci,podete,pudusca,podut,scobsu,tarnic,mate negre etc.
Are trupul zvelt ,prelung,usor comprimat lateral.Pe spate este sur -inchis sau verde-cenusiu.si pe burta este argintiu.Caracteristicile dupa care poate fi recunoscut usor sunt urmatoatrele:
bot lung cu nas proeminent ,gura sub bot,ca o taietura dreptunghiulara ;linia laterala de la cap la coada ,foarte pronuntata.Daca il vom spinteca ,vom vedea ca peritoneul este negru (din aceasta cauza ,in unele regiuni din tara i se spune"mate negre");cu exceptia inotatoarei dorsale ,care este cenusie celelalte sunt galbene sai de un rosu-aprins.De obicei are 20-30 cm.dar ajunge si pana la 40cm.In ceea ce priveste greutatea ,normal are 100-150gr.dar poate atinge si 1,5kg.Il intalnim in numar destul de mare aproape in toate apele noastre curgatoarede ses si din regiunea dealurilor ,populand:Dunarea,Siretul,Prutul,Muresul,Oltul,Crisurile,Bega,Timisul,Suceava,
Moldova,Tarnavele,Cibinul,Cerna etc.Ii place atat raurile repezi ,cat si cele domoale,,cu albie nisipoasa .Evita apele statatoare si maloase.Toamna si iarna trage in ape linistite,lasandu-se la fund.Reproducerea are loc in aprilie si mai ,cand se aduna in carduri mari ,decimate de pescarii cu plasele.Umbla in carduri si in afara epocii de reproducere ,putem scoate cu undita in locuri bune ,scobar dupa scobar.In timpul reproducerii urca in susul apei ,pana in zona pastravului .In aceasta perioada nu manifesta nici un fel de teama de om ,cazand usor victima branconajului si putand fi decimat in masa.Nefiind atat de banuitor si de siret ca alti pesti ,prinderea scobarului cu undita este destul de usoara .Il pescuim cu pluta .Deoarece este un peste de adanc .lasam momeala pana la cel mult un lat de palma deasupra fundului albiei.Momirea se face cu rame de gunoi ,viermi de carne,si larve de musca .Deoarece are gura mica ,carligele vor fi si ele mici.O struna de nailon de 20-24/100 rezista orcarui scobar ,oricat de mare ar fi el.Inteparea nu trebuie sa urmeze imediat ce da semn pluta ;vom astepta cateva clipe si numai cand pluta s-a scufundat cu totul ,vom intepa.O data ce apuca momeala ,nu o mai lasa din gura.Cele mai bune locuri de pescuit sunt cele cu apa adanca de 1-2m.care trece peste prundisurile ,ochiurile si valtorile din marginea suvoiului ,pe sub maluri inalte.Perioada in care scobarul se da mai bine la undita este din iunie pana in octombrie.Carnea lui nu are niciodata gust de namol ,este destul de gustoasa ,insa nu una din cele mai alese.
Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Vaduvita

VADUVITA(Leuciscus idus)

Numiri populare:alboane,vaduvita
Este un peste de baltasi de rauri de ses,care ajunge pana la o lungime de 30-35cm.si la o greutate de 0,5-2kg.,exceptional 4-8kg.La noi traieste in Dunare ,in baltile ei si in regiunea inferioara a raurilor .Trupul,mai mult indesat decat prelung,putin comprimat ,spatele curbat ,capul mic cu fruntea lata ,gura in varful botului ,taiata oblic in jos sunt trasaturile ei distinctive.Culoarea variaza dupa locul unde se afla ,dupa anotimp si varsta.In timpul primaverii vaduvita are spinarea sura-cenusie ,cu luciri metalice -albastrui,coastele sure ,burta argintie ,capul bate in auriu ,inotatoarea din spate si coada au reflexe sur-albastrui si violete ,iar celelalte inotatoare bat in rosu.Toamna culoarea vaduvitei se inchide,pe spate ajungand sa fie neagra-plumburie -de unde i se trage si numele-,iar lucirile aurii devin albe-galbui ,corpul si mai ales spatele fiindu-i stropite cu bobite aurii.Primavara iese in apele mici ,line,apoi trece si in balti ,unde are loc reproducerea ,incepand din martie si pana pe la mijlocul lui iunie.Atat timp cat este cald ,vaduvita sta in ape mici ,aproape de suprafata,spre toamna se retrage in adanc,iar iarna cauta cele mai mari adancimi in care poate sa ajunga.De obicei o gasim in bulboanele mici ,din apropierea tarmurilor .Se pescuieste cu undita cu pluta.Carligele vor avea o deschidere de 6-8mm,iar plumbul cel mult 5gr.Nadele cele mai eficace sunt ramele ,in special cele rosii de gunoi,cosasii,gandacii de mai,viermii de carne.Vaduvita incepe sa se dea la undita primavara de timpuriu .Cand vremea este racoroasa si apa mai limpede ,potrivim momeala mai spre fundul apei ;pe caldura sau cand apa este tulbure ,momeala va fi scufundata cel mult 50-60cm.de oglinda apei,si purtata cat mai aproape de tarm si de-a lungul acestuia.Vara cele mai bune ceasuri de pescuit sunt dis-de-dimineatasi seara,de pe la orele 18, cand se intuneca de-a binele toamna ,cele mai bune sunt orele dinainte de amiaza ,iar dupa pranz ,incepand de pe la orele 14 pana noaptea.Pentru a intepa,este de ajuns sa smucim scurt varga .Sa nu ne grabim sa scoatem vaduvita prinsa ,pentru ca ea se lupta voiniceste ,cu smucituri scurte ,dar puternice ,si oboseste mult mai greu decat alti pesti.Are carnea grasa ,cu putine oase ,foarte gustoasa ,gatita,capata o nuanta rosiatica.


Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Babusca

BABUSCA(Rutilus rutilus carpathorossicus)

Denumiri populare:babusca,balaie,balac,balos,ocheana,ochenita,rosioara balana,taranca,taharau,
la puiet se spune goghie.
Pescuirea babustii este mai mult un joc de-a unduitul ;in cateva ore poti sa aduni in cos atatia pesti marunti ,incat sa cumpaneasca greutatea pestilor mari ,prinsi intr-o zi intreaga.Babusca ajunge pana la cel mult 30cm.lungime ,de obicei ramane intre 15-25cm.greutatea 80 -200gr.
exceptional 500gr.are spinarea destul de inalta si trupul alungit,comprimat lateral,spatele albastru-cenusiu-verzui,flancurile argintii si burta alba.Gura este taiata aproape orizontal ,situata terminal ,ceea ce constituie semnul ei distinctiv ,ochii si inotatoarele -cu exceptia dorsalei si a partii de sus a caudalei,care sunt mai palide-sunt rosii-Linia laterala,pornita de la cap ,este curba ,indreptandu-se spre burta .Babusca este un peste de balta ,unde se inmulteste din belsug fiind mai rar intalnit in rauri .O vom gasi in baltile si jepsile Dunarii ,in toate lacurile litorale si in iazuri.Este rara in Prut ,dar fregventa in bratele inchise ale Siretului.Adesea umbla in carduri mari .Perioada de reproducere incepe de la mijlocul lunii aprilie si tine pana la sfarsitul luni mai.
Fiind un peste mic si de apa statatoare ,sfoara si struna vor fi foarte fine ,iar carligul va avea o deschidere de cel mult 5mm.Pluta va fi de pana usoara ,iar plumbul o alica.Trebuie sa punem plumb atat de greu ,incat pluta sa se scufunde aproape toata ,ramanand deasupra apei numai vreo 2cm.Adancimea la care lasam momeala depinde de vreme (pe caldura o vom tine numai la suprafata ,iar pe frig si pe vreme rea ,mai la adanc )si de marimea pestilor pe care dorim sa-i prindem .Daca avem de gand sa ne facem o provizie de pestisori pe care sa-i intrebuintam drept momeala la rapitori ,vom pescui numai la suprafata ;altfel vom lasa nada mai spre fund .
Vadul,facut cu paine inmuiata si framantata ,cu viermi etc.,aduna gramada pe acesti flamanzi ai baltilor si prilejuiesc un pescuit manos.In undita vom pune ca momeala rame ,viermi de carne ,cosasi mici sau mamaliga si paine ,framantate si facute cocoloase de marimea bobului de mazare ,cele mai bune locuri pentru vad si pentru pescuit sunt ochiurile de langa papuris si de pe langa alte plante acvatice.Daca am dat de un card de babuste ,pluta nu se mai odihneste.Cateodata pluta are doar un tremur usor si repetat,apoi se scufunda,ca imediat sa se ridice din nou ,ceea ce indica prezenta pestilor mici ,care mai mult se joaca cu momeala decat s-o apuce.Pentru a nu gresi ,nu vom incerca sa intepam decat atunci cand pluta se scufunda sau ramane sub apa, scufundata fiind este trasa putin de-a lungul oglinzii apei,ceea ce inseamna ca o babusca destul de mare a apucat nada cu nadejde .Specia se prinde mai bine la undita ,primavara ,mai tarziu cand apa s-a incalzit si balta este bogata in hrana ,babusca leneveste.Locurile cele mai bune de pescuit sunt pe langa mal ,exemplarele mai mici le vom gasi printre ierburi si papurisuri de intinderi mici si mijlocii ,unde se ascund de teama bibanului,cele de talie mai mare traiesc mai spre fund.Babusca are o carne gustoasa.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z-Ghidul pescarului sportiv"

Rosioara

ROSIOARA

(Scaradinius erytrophtalmus)

Denumiri populare:bausca rosie,rosioara cu pana rosie,ochenita,
etc.Are talia de 20-30cm.si o greutate de 200-300gr.exceptional atinge 2kg
Desi inruditi de aproape cu babusca ,
o deosebim usor de ea .Are trupul mai oval ,mai lat,si spinarea mai arcuita .
Inotatoarele ,cu exceptia dorsalei ,au varfurile rosu-aprins ,spatele verde inchis ,dar cu o nuanta albastruie sau cenusie ,coastele si burta argintii.
Rosioarele de balta sunt de culoare mai inchisa.Ochii sunt aurii ,cu o pata rosie ,are gura taiata piezis in sus iar solzii mari ii acopera si burta ,intre inotatoarea ventrala si cea anala.Burta pare ca este coborata ,labartata ,
iar codala este adanc bifurcata,cu aripa de jos ceva mai lunga .La noi o gasim in lacurile litorale ,balti,baltile si japsele Dunarii ,baltile riverane Bistritei,din cursul sau inferior ,in Mures,Olt,Cris,Somes,Timis,Bega ,Siret,in iazuri si helestee.Traieste in apele de ses ,in baltile si raurile foarte line.Si rosioara se aduna in carduri ,inotand mai mult la mijlocul adancurilor.O pescuim cu undita cu pluta ,intocmai ca si pe babusca .In timpul verii insa,vom potrivi momeala mai aproape de suprafata.Nadele cele mai bune sunt ramele,viermii de carne si de faina,cosasii,
si cocoloasele de paine.Pentru pescuit vom cauta locuri bogate in vegetatie ,langa cararide stuf,sau chiar prin papurisul dens,sub covorul verde de matasea broastei ,unde acest peste lenes isi are hrana la indemana si isi gaseste ascunzis de frica stiucii si a bibanului.Carnea ei este mai putin gustoasa decat a babustii.

Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

Somnul

Somnul (Silurus glanis)

In Europa, de la Rin si pana in Muntii Ural, somnul poate fi intalnit in aproape toate apele, de exemplu in bazinele hidrografice ale apelor ce se varsa in Marea Caspica, Marea Neagra si Marea Baltica. Limita nordica a raspandirii sale este paralela 60.
In tara noastra, somnul esta pestele cu cea mai mare talie din apele dulci; cele mai multe exemplare se pescuiesc in Dunare, in baltile de revarsare ale acesteia si in Delta. Somnul este insa prezent si in multe lacuri din interiorul tarii, in afara de Dunare, somnul apare si in urmatoarele rauri: Prut, Siret, Arges, Mures, Olt, Jiu, Somes, Crisuri, Tarnave, Bega, Timis, dar uneori se trage in amonte, ajungand chiar in unii afluenti ai acestor rauri, ca, de exemplu: Raul Negru, Cibin afluenti ai Oltului , in Niraj si Aries afluentii Muresului.
Capul somnului este mare, rotunjit si plat in fata, iar in spate usor turtit lateral este acoperit de o piele relativ subtire si moale. Ambele maxilare, inferior si superior, sunt foarte puternice, cu oase tari. Gura este extrem de mare, iar dintii conici, foarte ascutiti, dispusi ca firele unei perii, sunt usor aplecati inauntru. Limba este scurta si groasa. Ochii sunt deosebit de mici si situati la distanta relativ mare unul fata de celalalt. Pe capul somnului se disting trei perechi de mustati: pe maxilarul superior doua mai lungi, cel putin de trei ori mai lungi decat cele de jos, pe cel inferior patru mai scurte. Aceste mustati nu servesc doar la pipait, ci prin miscarea de unduire asemanatoare cu a ramelor, somnul poate atrage cu ele pestisorii mici si neexperimentati, pe care ii inghite indata ce s-au apropiat de gura lui. Corpul somnului, pana la inotatoarea dorsala, este cilindric, iar din acest punct si pana la coada turtit lateral, inotatoarea dorsala este foarte mica, in timp ce cea situata sub coada este foarte lunga, moale si nediferentiata de caudala. Pectoralele sunt prevazute cu radii osoase, fara a avea insa tepi. Caudala are un profil rotunjit. Corpul somnului nu este acoperit cu solzi, fiind protejat de un strat gros de mucus, care face ca pestele sa fie deosebit de alunecos.
Coloritul somnului este puternic influentat de mediul acvatic in care traieste, putand fi mai inchis sau dimpotriva, mai deschis. Spatele este de obicei de culoarea lutului, verde-cenusiu, pe alocuri marmorat. Partile laterale sunt verde-oliv, de asemenea cu marmoratii, iar burta este alba sau alb-galbuie, tarcata uneori cu pete albastrui sau patata cu puncte gri-cenusii mai mici si mai mari. Inotatoarele au o culoare mai inchisa. Mijlocul inotatoarelor perechi este strabatut de cate o dunga galbuie. Irisul ochilor este galbui, in timp ce pupilele sunt incercuite de cate o dunga aurie, in perioada de reproducere, partile laterale si burta somnului capata nuante rosiatice, deci haina nuptiala poate fi usor recunoscuta.
Somnul poate atinge marimi exceptionale si poate trai pana la varste inaintate. Acest fapt este confirmat si de unele exemplare cu lungimi de 4-5 m, care ating chiar si greutatea de peste 300 kg. Acestea, desi extrem de rare, apar totusi uneori in varsele mari sau in pripoanele utilizate la pescuitul industrial pe Dunare. Varsta unor astfel de exemplare uriase de somn poate depasi 60-80 de ani, ba chiar si 100 de ani.
In apele naturale din tara noastra, somnii ating lungimi medii de 0,80-1 m, la o greutate de 5-20 kg. Nu sunt insa foarte rare nici exemplarele de 50-60 kg. Dintre pestii rapitori din Romania, somnul este cel care poate atinge talia cea mai mare.
Spatiul de viata al somnului este constituit de apele curgatoare, dar se gaseste si in lacuri, balti etc. Practic, poate fi intalnit aproape pretutindeni, cu exceptia paraielor de munte, ii place sa stea in portiunile mai adanci, maloase, cu curenti lenti din rauri si lacuri, mai ales daca in locul respectiv exista si radacini, trunchiuri de copac sau alte obstacole cufundate in apa. Prefera locurile spalate, cu gropi, de sub malurile de rau, rapele adanci, unde luciul apei este umbrit de copaci si unde se poate ascunde printre radacini sau printre crengile copacilor cazuti in apa, pentru a sta la panda. Din asemenea locuri poate fi scos numai in cazuri rare, la apropierea vreunei furtuni, daca nu are cu ce sa-si astampere foamea sau daca asa ii dicteaza instinctul. Pe masura ce creste nivelul apelor si cu cat vremea devine mai rece, somnul se trage mai spre adancurile raului sau lacului, in astfel de zile, exemplare mari de somn pot fi gasite in gropile cele mai adanci ale zonei respective.
Somnul este un peste de fund, adica isi petrece o mare parte din viata zacand la fundul apei sau sub malurile apelor, scobite de curent. Aici pandeste prada, de unde i se trage si porecla de “pandaci”. In timpul zilei isi paraseste foarte rar ascunzatoarea, noaptea insa devine mai activ, fara a se indeparta, la distante mari. Vara, somnul se ridica uneori in straturile superioare ale apei, moment in care poate fi observat cu ochiul liber cum vaneaza: apa clipoceste puternic si in aceeasi clipa se poate zari somnul tinandu-si prada in gura si disparand apoi cu ea in adancuri. In aceste zile calde se poate intampla ca, in loc de pestisori, somnul sa vaneze puii de rata care inoata la suprafata apei. De asemenea, cu putin noroc, putem observa momentul in care cate un somn mai mare apare la luciul apei, isi arata capul si jumatate din corp, pentru ca apoi, batand energic cu coada, sa descrie o curba descendenta in apa si sa dispara din nou in adanc. Desi are un corp greoi, pestele este deosebit de abil in miscari, in timpul furtunilor de vara, somnii se ridica relativ des la suprafata apei.
Puietul de somn traieste in grupuri mai mici sau mai mari, iar exemplarele mai mari isi aleg si ele in grup locurile cele mai potrivite, pandind aproximativ in aceeasi zona. Asa se explica faptul ca acolo unde am prins un somn reusim de multe ori sa mai prindem si altii. Pescarii profesionisti, precum si cei sportivi cunosc acest aspect. Exemplarele foarte batrane, “uriase”, nu se constituie insa in bancuri, ci traiesc solitar.
Puietul de somn se hraneste la inceput cu larve de insecte acvatice, dar consuma si efemeridele cazute pe suprafata apelor. Ii plac si racii minusculi si viermii. La varsta de 2-3 luni se alimenteaza deja cu pesti mici puiet , marea majoritate a hranei constituind-o, de acum si pana la finele vietii, pestii. Dintre pesti, ii plac obletii, carasii, babusca, tiparul si nisiparnitele, dar si multe alte specii. Somnul infometat este un pradator de temut, care inghite aproape orice i se iveste in cale. In afara de pesti, mananca regulat broaste, insecte ce cad in apa, precum si alte animale soareci, pui de rata, de gasca etc. . Uneori nu-i scapa nici pasarile, cainii mici sau alte mamifere de talie redusa care inoata la suprafata apei. Unii sustin ca somnul consuma si hoituri, dar observatiile efectuate au demonstrat ca mananca numai hrana vie.
Potrivit unor traditii orale, somnul ataca si oamenii care se scalda in rau, lucru neconfirmat insa. Se poate intampla totusi ca, datorita unei iluzii optice, sa para ca somnul incearca sa inghita mina sau piciorul omului, daca acestea atarna din barca, plutind la suprafata apei. De asemenea, s-au semnalat cazuri in care somnul infometat a incercat sa smulga albiturile din mainile femeilor care spalau la rau. Fiind atat de hraparet, nu este de mirare ca se dezvolta intr-un ritm atat de rapid.
In legatura cu modul in care se hraneste, trebuie sa mentionam ca somnul manifesta o pofta maxima in lunile martie-noiembrie, mai ales in iunie si inceputul lui iulie, in lunile de iarna, deci intre decembrie si martie, mananca putin, “hiberneaza” in cate o groapa mai adanca din rau, in asemenea zile se intampla foarte rar sa porneasca in cautarea hranei.
Somnul atinge maturitatea sexuala la varsta de 4-5 ani. Perioada sa de reproducere coincide cu cea a crapului, adica atunci cand temperatura apei atinge valori de 18-20°C. Aceasta perioada tine deci, de regula, din mai pina la finele lunii iunie, in aceste zile, exemplarele mature se strang in grupuri si se alcatuiesc perechile, in caz ca nivelul apelor este mare, somnul alege terenurile recent acoperite de apa, unde boabele de icre sunt depuse un partile cat mai putin adinci, pe firele de iarba si pe crengile tufelor. In functie de greutatea corporala, o femela de somn depune intre 100000 si 500000 boabe de icre de culoare albicioasa-galbuie, cu un diametru de 2,5-3 mm. Depunerea icrelor este precedata de un joc nuptial ce consta din lovirea puternica a apei cu coada.
Carnea somnului este frageda, aromata, lipsita de oase, cea a exemplarelor mai mari fiind destul de grasa. Icrele de somn nu sunt comestibile, intrucat contin substante usor toxice, generatoare de diaree, dureri de cap etc.
Somnul prezinta o valoare exceptionala din punct de vedere al pescuitului sportiv. Pescarii sportivi pomenesc somnul ca pe unul dintre pestii care sunt vesnic flamanzi. Intelegem din aceasta caracterizare ca somnul se hraneste practic in tot cursul anului, putand fi deci pescuit in toate anotimpurile, bineinteles, nu cu aceleasi rezultate. Toamna tarziu si in timpul iernii, concomitent cu racirea apelor, pofta somnului scade si pestele se hraneste mai rar, dar odata cu sosirea primaverii pe masura incalzirii apelor, pofta lui creste proportional. Perioada optima pentru pescuitul somnului tine de la inceputul lunii aprilie si pana la mijlocul lunii noiembrie mai ales in iunie si prima jumatate a lunii iulie.
Exista mai multe metode pentru pescuitul sportiv al somnului, in functie de conditiile naturale din zona pescuitul cu pluta, cu plumbul pe fund, cu lingura, voblerul, twisterul sau la clonc.
Metoda cea mai raspandita este pescuitul somnului cu plumbul pe fund, aplicata aproape in conditiile tuturor apelor cu somn. Aceasta metoda da rezultate optime in zori orele 4-6 dimineata si in primele ore ale dupa-amiezii orele 13-16 . Nada cea mai eficienta este coropisnita, care constituie o adevarata delicatesa pentru somn, dar altii folosesc cu succes broasca vie. Preferintele acestora din urma sunt explicabile, intrucat, in dorinta lor de a scapa, broastele vii provoaca agitatie in apa, lucru ce starneste mai mult interesul somnului decat o alta momeala, eventual mai “gustoasa”, dar care sta in nemiscare.
La metoda cu plumbul pe fund se nadeste carligul cu o broasca vie aproximativ de marimea unei cutii de chibrituri , in asa fel incat sa-i oferim broastei cat mai multe posibilitati de a se misca; in afara de cea “raioasa”, toate speciile de broaste ce traiesc prin lacuri si balti sunt potrivite acestui scop. Carligul trebuie ales cu tija lunga. Acesta se introduce printr-una dintre pulpele broastei, intepand-o de sus in jos si din interiorul pulpei spre exterior, pentru a o rani cat mai putin. Este cunoscut faptul ca cele mai multe dintre speciile de broaste ce traiesc la noi respira prin plamani, motiv pentru care din cand in cand trebuie sa se ridice la suprafata apei pentru a respira. Este necesar deci ca pescarul sa-i lase posibilitatea broastei-nada sa se ridice periodic pentru a respira aerul atmosferic, in felul acesta pescarul nu are decat de castigat, pentru ca momeala va ramane vie mult timp. Unii pescari mai inventivi rezolva acest lucru prin legarea unui “colac de salvare”, confectionat din pluta, in jurul broastei, care o ajuta sa se ridice la suprafata sau sa ramana in vecinatatea acesteia. Inotand astfel continuu, vreme de mai multe ore, exista mai multe sanse ca broasca sa atraga atentia somnilor din zona. “Colacul” se confectioneaza dintr-un dop de pluta din care se taie un disc de 6-7 mm grosime, ce se fixeaza apoi pe spatele broastei cu ajutorul unei ate, la fel cum se fixeaza si ceasurile de mana, trecand ata in jurul batracianului, pe la “subsuori”. La capatul firului se fixeaza o bucata de plumb de marimea unei jumatati de nuca, de forma rectangulara, cu muchii, a carei greutate nu-i permite broastei sa se deplaseze in orice directie, dar ii da posibilitatea pescarului sa mentina tot timpul contact direct cu carligul. Pe timp linistit, cand nu bate vantul, intrebuintarea broastelor cu “colac de salvare”, fixate in carlig ca nada, poate da rezultate excelente. Un alt avantaj al acestei nade il constituie faptul ca broasca nu este ciupita de alti pesti, disparand cu timpul complet si lasand carligul gol. In unele ape de la noi, broasca se foloseste ca nada in lunile mai-iunie si apoi in lunile mai reci de toamna.
La pescuitul cu plumbul pe fund se mai poate folosi ca nada si scoica interiorul , ficat proaspat, insangerat, maruntaie alterate, puternic mirositoare, mate de pasare sau bucati de branza puternic aromata, care apeleaza toate la simtul olfactiv bine dezvoltat al somnului, atragandu-l spre carlig. Cele mai bune momeli raman insa tot cele vii. In lunile mai calde, in sezonul principal de pescuit al somnului, se obtin rezultate dintre cele mai bune cu carligul nadit cu grindel, tipar, caras, caracuda, oblet sau platica vie, care in aceste saptamani constituie adevarate delicatese pentru somn. Pestele viu trebuie intepat in carlig in vecinatatea inotatoarei dorsale, dar fara a-i vatama coloana vertebrala; carligul poate fi insa trecut si prin gura si scos prin opercul. Pestisorii morti se leaga de carlig cu un fir mai subtire. La fixarea momelii, principiul de baza este intotdeauna acela ca pestisorul-nada sa ramana cat mai mult timp viu, deci trebuie ranit cat mai putin, principiu valabil, dealtfel, pentru orice momeala vie. Daca se foloseste rama, trebuie intepata cu grija pe carlig, pentru a nu o rupe, in caz contrar pestii carnivori mai mici o consuma inainte ca somnul sa poata ajunge in preajma sa. Cand nada o constituie lipitorile, este de preferat sa se fixeze mai multe exemplare deodata, intrucat miscarea lor pe carlig este mai evidenta pentru somnul pe care dorim sa il prindem.
Pentru a avea o captura frumoasa de somn folositi mai multe feluri de nada, de preferinta vii, pe care le schimbati succesiv pe carlig, cunoscand faptul ca somnii mai tineri inoata toata ziua in cautarea hranei bineinteles o momeala care a dat rezultate bune intr-un loc nu trebuie schimbata cu o alta .
Cele mai potrivite vergi pentru metoda de pescuit cu plumbul pe fund s-au dovedit a fi cele semirigide. Frana mulinetei trebuie dinainte reglata cat mai bine, intrucat joaca un rol foarte important in cazul ca pescarul reuseste sa intepe in carlig vreun exemplar de 15-25 kg, pe care trebuie apoi sa-l oboseasca. Pe mulineta se infasoara 50-60 m de fir, cu o grosime corespunzatoare rigiditatii vergii, de preferinta fir de 0,40 nu este indicat un fir mai gros nici chiar in cazul in care incercam sa prindem un somn de 30-40 kg . Obosirea somnului este dificila de pe mal, motiv pentru care, ori de cate ori conditiile acvatice si regulile de pescuit permit, pescuitul din barca este recomandabil. Obosirea somnului dureaza in functie de marimea exemplarului respectiv, dar de obicei timpul este destul de indelungat. Nu trebuie sa incercam sa scoatem in barca sau pe mal decat exemplarele pe care le-am obosit bine. Se intampla uneori, mai ales cu pescarii mai neexperimentati, ca somnul pe care l-au crezut epuizat fizic si pe care, de aceea, s-au grabit sa-l scoata la mal, sa scape cu o zvacnire brusca, luand cu el toate sculele pescarului. Pescarul experimentat stie inca din primele clipe ale obosirii marimea relativ exacta a somnului pe care l-a prins in carlig. Metoda pescuitului cu plumbul pe fund este cea mai sigura.
Pescuitul somnului la clonc se aplica cu precadere, in raurile noastre, in zonele unde exista gropi mai adinci si indeosebi in orele dupa-amiezii, inainte de apusul soarelui. Aplicand aceasta metoda nu trebuie sa ne asteptam la un atac violent al somnului asupra carligului oferit: mai degraba putem vorbi de o impresie asemanatoare cu cea pe care o da agatarea carligului intr-un obstacol subacvatic. In acest moment este necesar sa mai asteptam putin, lasand firul sa se curbeze, apoi tragem brusc, adica intepam carligul. Obosirea somnului se face si in acest caz mai usor din barca decat de pe mal si ofera si mai multe clipe placute.
La metoda de pescuit cu lingura, voblerul sau twisterul se foloseste o varga usor rigida, dar totusi flexibila, si mulineta multiplicatoare. Si in acest caz nu trebuie folosit nailon mai gros de 0,40. Varga, mulineta si firul trebuie sa “conlucreze” perfect. Sistemul de frana al mulinetei trebuie sa functioneze ireprosabil si este recomandabil sa verificam inainte si rezistenta firului, pentru aceasta se desfasoara de pe mulineta circa 50-80 m de fir, al carui capat se leaga de un copac, dupa care, regland frana mulinetei la maxim, tragem de mai multe ori firul cu toata puterea. Numai dupa astfel de verificari putem pescuii linistiti la somn cu lingura, voblerul sau twisterul, avand siguranta ca firul nu se va rupe. In acelasi timp trebuie verificata si rezistenta franei mulinetei. De obicei, somnul sta aproape de fundul apei, motiv pentru care dupa aruncarea momelii artificiale trebuie sa asteptam cateva clipe pentru ca aceasta sa se aseze pe fund sau in apropierea fundului, fapt confirmat de curbarea firului, la un moment dat. Numai dupa aceea vom trece la tragerea momelii pe fundul apei sau in imediata apropiere a acestuia, in clipa in care somnul musca nu se simte o smucitura brusca, cum se manifesta la muscatura stiucii. Mai degraba se pare ca momeala s-a agatat intr-un obstacol de sub apa. De cele mai multe ori nu este necesar sa intepam carligul, pentru ca, datorita greutatii sale corporale mari, somnul se agata singur, astfel incat nu mai poate scapa, in loc de intepare se poate vorbi de aceea mai repede de agatare, miscare pe care pescarul o repeta de mai multe ori, pentru ca varful carligului sa patrunda cat mai adanc intre oasele din cavitatea bucala a pestelui.
Dupa agatare, toate miscarile somnului trebuie urmarite cu mare atentie si tinand mereu firul bine intins mentinand permanent contactul cu el. Uneori, pestele se indreapta catre pescar fara a opune aproape nici o rezistenta, alteori insa “se culca” pe fundul apei sau intr-o groapa, o adancitura, in acest caz nu ne ramane decat sa incercam sa-l scoatem de acolo prin inaltarea repetata a varfului vergii, eventual ciupind firul intins pentru ca aceasta vibratie il deranjeaza si acesta se desprinde mai usor de fundul apei. Nu este recomandabil sa tragem pestele imediat in apropierea malului sau a barcii in care ne aflam. Cat timp somnul mai are rezerve de forta, este bine sa-l obosim fara a-l apropia de noi. Semnul sigur al faptului ca somnul a obosit este aparitia unor bule de aer pe suprafata apei, lucru ce nu se poate observa la alte specii de pesti. Chiar si dupa aparitia acestora, somnul trebuie obosit in continuare, pana cand el se arata la suprafata apei, cu burta in sus. Acum il mai solicitam pentru o ultima “repriza”, un ultim efort, iar daca dupa aceasta deschide gura, il agatam cu un harpon si il scoatem din apa.
Somnul prins si legat de maxilare poate fi tinut in apa, ramanand viu mult timp, uneori chiar vreme de mai multe zile.
Pescuitul somnului cu pluta este metoda utilizata mai ales in apele statatoare sau in zonele mai linistite, cu curenti foarte lenti, ale unor rauri mai mari, in aceste locuri albia este acoperita de regula cu mal, motiv pentru care trebuie sa prevedem posibilitatea agatarii carligului de diferite obstacole. Varga trebuie sa fie solida, firul de 0,50-0,60, in timp ce mulineta trebuie sa fie destul de mare pentru a putea infasura pe ea chiar 100 m de fir. Daca cunoastem bine locul respectiv si stim ca albia este lipsita de obstacole, putem folosi si scule mai usoare si fir ceva mai subtire. Vom cauta deci cu predilectie locurile spalate de sub mal, unde apele au sapat gropi mai adanci, unde putem spera sa pescuim avand ca echipament undita cu pluta. Daca reusim sa prindem un exemplar de somn intr-un astfel de loc, este bine sa ramanem in continuare acolo, pentru ca sunt sanse mari ca in zona respectiva sa se mai gaseasca si alte exemplare. Nada si modul de fixare a acesteia pe carlig corespund cu cele descrise la metoda de pescuit a somnului cu plumbul pe fund. Pe timp de vara, daca observam apropierea unei furtuni, putem merge la pescuit de somn, pentru ca aceste momente ofera cele mai mari sanse de a prinde somn, nu numai cu pluta, ci si cu toate celelalte metode de pescuit a somnului.
Somnul care bate apa cu coada sa puternica, pentru a aparea apoi la suprafata apei cu capul, apoi iarasi cu coada, ne ofera amintiri pescaresti extrem de placute.
Lungimea minima admisa la pescuit: 50 cm

Sursa:Ghidul pescarului amator de la A la Z